Românii care vor beneficia de suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit în baza Ordonanţei de Urgenţă 37/2020, privind criza de sănătate generată de pandemia COVID-19, vor ajunge pe lista Biroului de Credit.
Cu toate acestea, potrivit unui comunicat al Biroului de Credit, scorul de credit nu va fi afectat, întrucât acesta nu influențează algoritmul de calcul.
Biroul de Credit, o asociație din care fac parte 20 de bănci, precizează că această suspendare de la plată este o informație care face parte din categoria “Date referitoare la evenimente care apar în perioada de derulare a produsului de tip credit”, care poate fi prelucrată în Sistemul Biroului de Credit în baza interesului legitim și pentru care persoanele vizate au fost informate anterior conform art. 13 și 14 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.
Oficialii Biroului susțin că această înregistrare este ”necesară” pentru a reflecta în mod corect situația creditului.
”Înregistrarea suspendării la plata este necesară atât pentru a reflecta în mod corect situația creditului, în perioada suspendării la plata, cât și pentru continuarea desfășurării unei activități de creditare responsabile, în condițiile protejării, facilitării accesului la creditare și prevenirii îndatorării excesive a persoanelor vizate, respectării cadrului legal referitor la evaluarea bonitatii și la reducerea riscului de credit, precum și prevenirii utilizării sistemului financiar-bancar pentru desfășurarea unor activități contrare legii.” - spun cei de la Biroul de Credit.

De altfel, aceste informații sunt publice și pe site-urile băncilor. Pe website-ul Raiffeisen se precizează faptul că ”suspendarea la plată va fi menționată în istoricul de la Biroul de Credit, dar nu va afecta negativ istoricul de credit (scorul clientului) dupa perioada de suspendare.”

De asemenea, Credit Europe are următoarea precizare:
”În cazul în care cererea de suspendare la plată va fi aprobată, acest eveniment va fi reflectat în evidențele bazelor de date de tipul birourilor de credit. De exemplu, daca ești persoană fizică, vei fi raportat în Biroul de Credit cu evenimentul „suspendare la plată”. După încetarea acestei stări, se vor relua raportările, în condițiile obisnuite, fără a fi necesare înștiințări separate către tine, în acest sens.”
În baza ordonanței, au fost înregistrate 317.000 de solicitări de suspendare primite de la clienți persoane fizice și juridice pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit, din care au fost soluționate 265.000..

Restul solicitărilor se află în curs de procesare. Solicitările clienților au avut la bază atât cadrul legal creat de prevederile OUG 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituțiile de credit debitorilor care au fost afectați direct sau indirect de efectele pandemiei, cât și măsurile de sprijin adoptate proactiv de bănci începând cu luna martie.” - afirmă cei de la ARB.
Solicitările de amânare a ratelor bancare se pot depune până în 15 iunie
Guvernul a decis să prelungească perioada de solicitare a suspendării rambursării ratelor până la 15 iunie 2020.
Astfel, clienţii ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemie pot depune cereri pentru suspendarea obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit până la data de 15 iunie 2020.

Sursa: PRO TV

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, luni, dacă va discuta cu FMI despre legile conversiei şi insolvenţei, el arătând că Guvernul nu are acest lucru în program, că FMI trebuie să discute cu Parlamentul despe aceste acte normative şi că nu a văzut scrisoarea FMI.

Fondul Monetar Internațional (FMI) susține că adoptarea legii insolvenței persoanelor fizice fără un studiu de impact adecvat și fără consultarea asociațiilor implicate ar putea să nu-și atingă obiectivele și să aibă un impact negativ pe piața financiară.

“FMI susține eforturile autorităților de a promova o legislație în domeniu, dar suntem profund îngrijorați că adoptarea legii insolvenței fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea asociațiilor implicate, ar putea să nu își atingă obiectivele. Dacă nu este planificată cu atenție, bine structurată și bine implementată, o astfel de lege poate avea un impact negativ pe piața financiară”, se arată într-o scrisoare a FMI transmisă ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și președintelui Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă. FMI sfătuiește autoritățile să înceapă adoptarea legii insolvenței numai după un studiu de impact și după consultarea instituțiilor de profil.

Întrebat dacă va discuta cu FMI despre Legea conversiei creditelor şi cea a insolvenţei personale, Ponta a răspuns; ”Noi nu avem în program, dar dacă dânşii vor dori, trebuie să discute cu Parlamentul”

Întrebat despre scrisoarea trimisă de FMI Parlamentul, BNR şi ministerului Justiţiei despre aceste acte normative, Ponta a răspuns: ”Nu comentez”.

Întrebat, ulterior, care e poziţia sa, ca şef al Guvernului, faţă de această scrisoare, Ponta a replicat: ”Nu am văzut-o”.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a reunit, săptămâna trecută, pentru a discuta pe tema insolvenţei persoanei fizice. La discuţii au fost prezenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate.

Comisia a decis să constituie o subcomisie care să lucreze până luni la forma unui proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor interesate, CSM, MJ, ARB, BNR, ANPC, iar apoi membrii comisiei să înceapă dezbaterea pe această formă.

Membrii comisiei nu au ajuns la un acord pe care proiect de lege, din cele patru aflate la comisie, să lucreze şi să adauge amendamente din celelalte, reprezentanţii PNL susţinând că trebuie să se înceapă cu proiectul PNL din 2010, în timp ce PSD susţine proiectul din 2014 al deputatului PSD Ana Birchall.


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.