Acuzată că a adus elevi să îl voteze pe Tofan șef la PNL Pitești, Liliana Murguleț respinge atacurile Alinei Gorghiu

Acuzată de Alina Gorghiu că ar fi adus elevi de liceu să voteze pentru Gelu Tofan la alegerile de la PNL Argeș, Liliana Murguleț, șeful Inspectoratului Școlar Județean Argeș se apără și spune că nu a amestecat niciodată activitatea din plan profesional cu cea politică. Redăm mai jos comunicatul PNL Argeș, cu menționarea amănuntului că fotografia doamnei inspector general școlar din biroul de la Inspectorat, a fost furnizată împreună cu acest comunicat de presă chiar de către departamentul de comunicare al PNL Argeș (sic!).
PNL Argeș respinge categoric acuzațiile lansate în spațiul public la adresa inspectorului școlar general, Liliana Murguleț. Cei care o acuză că ar fi implicat copii de liceu în alegerile interne ale organizației municipale a PNL nu au reușit să furnizeze nici măcar un nume de elev, uitând probabil că doar tinerii peste 18 ani pot face parte din partid. Iar simpatizanții nu au drept de vot la alegerile din cadrul PNL. Amintim că șefa Inspectoratului Școlar Județean Argeș, Liliana Murguleț, a fost aleasă duminică prim-vicepreședinte al PNL Pitești, la alegerile din cadrul organizației.
Liliana Murguleț combate ferm acuzațiile nefondate care i se aduc, după ce senatorul Alina Gorghiu a cerut demiterea sa ”de urgență”.
“Sunt alegeri interne în partid, suntem în echipe diferite și cum n-a putut să îmi găsească neconformități cu ce fac eu la inspectorat, a găsit de cuviință să îmi arunce pe spate lucruri de genul acesta.
Niciodată nu am amestecat activitatea mea din plan profesional cu activitatea mea din plan politic pentru că eu sunt un om cu o carieră respectabilă în spate și nu am să permit niciodată nimănui, indiferent cum se numește, să lanseze niște acuzații false complet care să îmi pună activitatea în umbră. Am văzut și eu acuzațiile și vă spun că sunt mai mult decât siderată. Eu sunt un om care prețuiește copilul, elevul. Eu nu amestec lucrurile. Dacă doamna preia informații pe care nu le poate proba, pe care nu le poate asocia cu mine, atunci este o problemă.
În partid se înscrie fiecare voluntar, iar eu nu am avut niciodată discuții despre înscrierea copiilor în partid. În primul rând, copiii nu se înscriu în partid. Trebuie să fii major ca să te înscrii”, a declarat șefa ISJ Argeș, Liliana Murguleț.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.