Andrei Gerea: Era nevoie de o dezbatere reală pe temele importante ale țării. Avem nevoie de un restart atât în societate, cât și în clasa politică

Deputatul de Argeș Andrei Gerea s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a existat o dezbatere reală între cei doi candidați ajunși în turul al doilea pentru alegerile prezidențiale. Vicepreședintele ALDE a arătat, într-o postare, că era nevoie de o astfel de dezbatere nu pentru ca românii să îi cunoască pe candidați, sau pentru ca cei doi candidați să se recunoască între ei, ci pentru ca cetățenii să afle cum percep și ce soluții propun cei aceștia pe temele importante ale societății."Suntem la final de campanie electorală. Așa cum am spus și într-o emisiune în care am fost invitat, la debutul campaniei pentru turul al doilea, cred că se impunea, din respect pentru cetățenii români, cel puțin o dezbatere între cei doi candidați.

Avem parte de conferințe de presă cu prelungiri, mitinguri electorale sau simpozioane.
Cred că ambii candidați trebuiau să fie față în față, pentru a răspunde la temele importante (care au lipsit altfel chiar și din conferințele de presă). Să nu uităm că vorbim de cea mai înaltă funcție în stat și că acel candidat care va fi ales președinte poartă o responsabilitate uriașă în acest context. Am fi avut nevoie de o dezbatere, democratic vorbind, pentru ca românii, indiferent dacă sunt în țară sau în străinătate, să voteze în cunoștință de cauză.
Este tot mai evident că avem nevoie de un restart real nu doar în societatea românească, ci și în clasa politică", a afirmat Andrei Gerea.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.