Arme Nucleare! Putin amenință cu armele nucleare! SUA, răspuns total!

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat duminică punerea în stare de alertă a 'forţelor de descurajare', care includ şi o componentă nucleară, ca răspuns la ceea ce şeful de la Kremlin a numit 'declaraţii agresive' ale principalelor ţări din NATO, în plină ofensivă militară rusă împotriva Ucrainei, transmite EFE. 

"Ordon ministrului Apărării şi şefului Statului Major să plaseze forţele de descurajare ale Armatei ruse în regim special de alertă de luptă", a declarat Putin în cursul unei întâlniri cu şefii săi militari, difuzată de televiziunea de stat.

 
SUA au răspuns ordinului președintelui Vladimir Putin de a pune forțele nucleare ale Rusiei într-o stare de alertă „specială”. Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a calificat „inacceptabilă” mișcarea lui Vladimir Putin, într-un interviu pentru CBS News. „Înseamnă că președintele Putin continuă să intensifice acest război într-o manieră total inacceptabilă și trebuie să continuăm să-i oprim acțiunile în cel mai puternic mod posibil”, a spus ea.

Mișcarea facilitează lansarea armelor, dar BBC scrie că este, mai degrabă, o modalitate prin care Rusia să trimită un avertisment către NATO, mai degrabă decât să semnaleze intenția de a le folosi.„Întotdeauna am indicat că dorim să găsim o soluție diplomatică, dar Rusia a ales confruntarea”, a spus Linda Tomas-Greenfield pentru Dana Bash de la CNN. „Acest efort diplomatic este încă un efort de a aduce rușii la masa negocierilor”, a mai zis ambasadorul Statelor Unite la ONU.

Forţele de descurajare strategică ale Rusiei sunt compuse din forţe ofensive strategice şi forţe defensive strategice, potrivit paginii de internet a Ministerului Apărării rus, citată de EFE. Forţele ofensive strategice au în arsenalul său sisteme de rachete intercontinentale şi avioane cu mare autonomie de zbor şi sunt formate din forţele strategice nucleare, care includ trupele de rachete strategice.

În plus, mai includ forţe strategice convenţionale de uz dublu: unităţi de bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune, submarine, nave şi aviaţie purtătoare de rachete ale Marinei ruse, cu armament cu rază lungă de acţiune şi de precizie.

Forţele defensive strategice sunt compuse din forţe şi mijloace de apărare aerospaţială, care includ un sistem de alertă privind atacurile cu rachete şi un sistem de control al spaţiului, apărare antiaeriană şi apărare spaţială. Acestea mai includ şi forţe şi mijloace de apărare antiaeriană, conform Agerpres.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.