Clujul - 100 de milioane de euro pentru a deveni oraș smart, cu autobuze fără șofer și alte minuni. Piteștiul: 400.000 de euro pentru un WC!

Cel puțin o problemă de optică. În timp ce în Pitești se sapă la greu pe străzi, se schimbă borduri și se reasfaltează, fără ca măcar cablurile de curent și de alte servicii să fie îngropate în subteran, iar autoritățile și-au permis să cheltuie 400.000 de euro pe un WC, un alt oraș, Cluj Napoca, va investi 100 de milioane de euro pentru a deveni un Oraș Verde, sau un oraș Smart.
Condus de un fost premier hulit, pe bună dreptate, de români, dar care se dovedește a fi un primar cu viziune europeană, Emil Boc, Cluj-Napoca devine primul oraș din România care aderă la Acordul privind Orașele Verzi este Cluj-Napoca.
Pentru următorii doi ani, autoritățile locale și-au stabilit obiective ambițioase, în special pentru a reduce poluarea, și pentru a îmbunătăți calitatea vieții și reducerea poluării, prin protejarea mediului înconjurător. Așa se face că la Cluj va apărea Strada Smart, o premieră în țara noastră.  
 
Pe străzile din Cluj-Napoca urmează să circule și primele autobuze fără șofer. Asta, tot în premieră pentru România. Autobuze electrice, desigur. Este vorba despre 14 autobuze autonome. Și nu este poveste. Deja primăria a lansat licitația pentru aceste autobuze care au o capacitate de transport de 12 persoane. Autobuze care până acum au fost introduse în orașe precum Viena sau Paris și costă 5,6 milioane de euro.  Dacă Pendiuc și Ionică nu ar fi vizitat numai WC-urile și mall-urile din orașele unde au ajuns, poate că și Piteștiul ar fi arătat altfel. Și așa, din punct de vedere al identității, la cum a fost dezvoltat de aceste "genii", Piteștiul nu arată nici ca un oraș istoric, nici ca un centru financiar, nici ca un oraș smart, modern. A rămas exact cum a fost, un bazar.

 Să revenim însă la ceea ce se întâmplă în Cluj.  Lucrările pentru amenajarea noilor parcuri au început încă din luna ianuarie. Primăria Cluj-Napoca are în plan ca anul acesta să amenajeze peste 160 de hectare de spaţii verzi noi, iar alte 30 deja existente să fie extinse. Și la Pitești, vor fi aduse niște ghivece pentru a simula spațiul verde din fața Primăriei!

Mai mult, pentru reducerea poluării, la Cluj, urmează să fie instalate în oraş mai multe sisteme de purificare a aerului, sub forma unor panouri cu muşchi verzi.
În total, investiţiile care vor începe anul acesta în tehnologii regenerabile şi verzi, vor fi de peste 100 de milioane de euro , bani proveniţi şi din fonduri europene.
 „Direcţia este clară, ca oraşul să fie redat oamenilor şi mai puţin maşinilor, iar deplasarea să se realizeze cu o alternativă a maşinilor, metrou, tren metropolitan, transport în comun cu autobuze, să îţi facă plăcere să munceşti, să înveţi, să îţi întemeiezi o familie, să te distrezi şi din care să nu mai pleci” declara Emil Boc. Parcă aduce puțin cu dezideratele lui Cristian Gentea din campania electorală, nu-i așa? Așadar, actulaul primar al Piteștului, dacă vrea să își dovedească totuși calitățile, ar trebui să renunțe la marmotele care îl înconjoară și să își aducă oameni cu viziune, inclusiv pe accesarea de fonduri europene. Nu ajunge să atragi câțiva bani europeni, întrebarea este ce faci cu ei!
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.