Deputatul PPU-SL Andrei Gerea: Purtarea măștii de protecție, necesară. Multă lume însă va avea greutăți

Deputatul PPU-SL Andrei Gerea a postat un mesaj prin care a arătat că este de acord cu purtarea măștii de protecție chiar și în spații deschise, argumentând că avem nevoie de măsuri de prevenție sporite până la diminuarea procesului de infectare cu noul coronavirus. În același timp, el a atras atenția că pentru multă lumea va fi o problemă achiziționarea de măști și a subliniat că nici acum Guvernul nu a trimis în teritoriu măștile promise acum mai bine de două luni pentru persoanele defavorizate. Andrei Gerea a mai cerut și urgentarea autorizațiilor emise de DSP pentru a se permite testarea la un număr cât mai mare de cetățeni astfel încât răspândirea să fie limitată.

"Purtarea obligatorie a măștii în zonele aglomerate, cum sunt de exemplu falezele, piețele sau târgurile, este o măsură necesară. Sunt județe unde s-a luat deja această măsură, precum Argeșul, unde purtarea măștii este obligatorie și în spații deschise unde se întâlnesc mai mult de trei cetățeni.
În același timp, atrag atenția că măștile pentru persoanele defavorizate încă nu au fost livrate către cetățeni. Ca atare, sunt români care vor avea reale dificultăți să poarte măști, mai ales cei din zona rurală. Pentru că trebuie să ne înțelegem, acolo nu se găsesc măștile la toate magazinele, iar o mască nu poate fi purtată în mod repetat și pe o perioadă de mai multe zile, pentru că nu mai este eficientă și, mai grav, poate infecta pe cel care o poartă!
În același timp, fac apel către autorități, cu precădere către DSP-uri să lucreze mai eficient pentru a aviza toate laboratoarele unde se pot face teste, pentru că este nevoie de o testare la o scară cât mai mare. Numai în acest fel vom putea identifica și izola virusul și vom putea oferi cetățenilor infectați servicii medicale într-un timp cât mai scurt!", a subliniat Andrei Gerea, postând un selfie în Piața Floreasca.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.