Dragoș Predescu, noul subprefect al județului Argeș. Emanuel Soare, demis

Radu Perianu face curat în Prefectură și își asigură o victorie totală în fața lui Adrian Miuțescu. Prima mișcare importantă în plan politic, după venirea în calitatea de prefect al județului Argeș a lui Radu Perianu a fost făcută. Emanuel Soare a fost demis din funcția de subprefect. Practic, pupilul lui Adrian Miuțescu a fost zburat din funcție, iar în locul lui a fost adus Dragoș Predescu. Printre altele, Dragoș Predescu, tot avocat, la fel ca și Radu Perianu, s-a aflat mereu în contre cu Adrian Miuțescu. Acesta a și fost motivul pentru care Miuțescu l-a schimbat de la conducerea Tineretului Național Liberal Pitești.  Are 25 de ani, devenind unul dintre cei mai tineri oficiali pe care i-a avut Argeșul la nivel de Prefectură sau Consiliu Județean. De altfel, Perianu a promovat constant tineri în perioada în care era lider la PNL Pitești.
Rămâne de văzut însă acum și cum prefectul Perianu, împreună cu doi tineri subprefecți (Lucian Ionescu și Dragoș Predescu), vor reuși să și facă față acestei crize majore sanitare, primul dintr-un șir de provocări și teste care se anunță lung.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.