După ce Miuțescu, Gelu Tofan au ajuns penali, prefectul și subprefectul plus mai mulți liberali argeșeni le cer acestora demisia din partid!

Mai mulţi liberali din Argeş în frunte cu prefectul Radu Perianu, subprefectul Dragos Predescu și Narcis Sofianu cer ca preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, şi preşedintele PNL Piteşti, Gelu Tofan, să demisioneze, în urma anchetei DNA. Liberalii afirmă că acuzaţiile sunt grave, chiar dacă există prezumţia de nevinovăţie, şi aduc grave prejudicii de imagine partidului. În plus, liberalii consideră că Miuţescu nu mai reprezintă electoratul care l-a trimis în Parlament, având în vedere că a părăsit grupul parlamentar al partidului. Miuțescu este apropiat de Ludovic Orban și este oricum pe punctul de a pleca din partid împreună cu acesta, după ce s-a retras din grupul parlamentar.
 ”În urma apariţiei în spaţiul public a informaţiilor transmise oficial de către Direcţia Naţională Anticorupţie, conform cărora actualul preşedinte al PNL Argeş are calitatea de suspect într-un dosar penal care implică desfăşurarea activităţii în instituţii publice, cerem ca Adrian Miuţescu să îşi semneze demisia de onoare. Nu în ultimul rând, cerem demisia lui Adrian Miuţescu şi pentru inutilitate şi pentru prejudiciul de imagine şi încredere adus PNL Argeş atâţia ani”, au transmis, vineri, mai mulţi liberali din Argeş, în frunte cu prefectul Radu Perianu, potrivit news.ro.

Aceştia îl acuză pe Miuţescu că, la ultimele alegeri, a reuşit contraperformanţa să poziţioneze PNL Argeş pe ultimele locuri la nivel naţional, în rândul filialelor liberale.

”Această demisie se impune cu atât mai mult cu cât Adrian Miuţescu nu-şi mai reprezintă electoratul, retrăgându-se între timp din Grupul parlamentar al PNL, partid pe ale cărui liste a fost ales parlamentar. Demisia de onoare a devenit, acum, o demisie imperioasă, pe care o cerem cu toată responsabilitatea. Acuzaţiile DNA sunt grave. Opt infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Iar cât timp domnul Adrian Miuţescu refuză să demisioneze din PNL, aceste acuzaţii reprezintă o pată aruncată nedrept asupra partidului”, au mai transmis liberalii.

Aceştia fac referire şi la ”numirile cel puţin ciudate pe care conducerea PNL Argeş le-a făcut chiar şi în instituţii sensibile ale statului”.

”De asemenea, mulţi dintre membrii PNL Argeş şi ai Organizaţiei PNL Piteşti şi-au exprimat în numeroase rânduri, public sau în interiorul partidului, nemulţumirea cu privire la modul discreţionar în care se făceau aceste numiri, scandaloase pe alocuri. Noi, în calitate nu doar de membri ai PNL Argeş, ci şi de cetăţeni, înţelegem că acest comportament nu are nicio legătură cu politica pe care ar trebui să o facă un partid”, au mai transmis liberalii.

Aceştia cer şi demisia preşedintelui Organizaţiei PNL Piteşti, Gelu Tofan, urmărit de către procurorii DNA în acelaşi dosar cu Adrian Miuţescu

”Este de notorietate modul în care Gelu Tofan, prin presiuni, a ajuns viceprimar al Piteştiului, funcţie pe care considerăm că nu o mai onorează”, au mai transmis liberalii.

Documentul este semnat de Radu Perianu, Dorin Voicu, Narcis Sofianu, Mihai Coteţ, Dragoş Predescu, Popa Gabriel, Ştefan Ion Cosmin, Drăguşin Dumitru, Preda Vasile, Radu Doru, Smeu Constantin, Vasile Filip, Iulian Ţecu, Sorin Fîlfănescu, George Năstase, Daniel Ghiţă, Marius Găleteanu, Mihai Stoian, George Malacu, Horia Goncearu şi Florin Postelnecu.

Preşedintele PNL Argeş Adrian Miuţescu, vicepreşedintele filialei, Cristian Mitrofan, liderul PNL Piteşti Gelu Tofan şi un comisar din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş sunt urmăriţi penal de DNA, fiind suspectaţi de folosirea influenţe în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Liderii liberali sunt acuzaţi că au intervenit la ANPC pentru numirea anumitor persoane în funcţii de conducere la autorităţile judeţene şi regionale de protecţie a consumatorilor. Miuţescu ar fi intervenit în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menţinerea/numirea în funcţiile de inspectori şcolari şi directori de şcoli a unor persoane agreate de partid, într-un mod similar procedând şi în cazul conducerii Companiei Naţionale Poşta Română, unde a intervenit pentru facilitarea unor angajări.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.