După ce Orban a fost comparat cu Dragnea, liderul PNL îl compară pe Cîțu cu Udrea și Băsescu!

Gâlceava liberală sau campanie internă cum le place lor să îi spună, atinge cote ale paroxismului. Cei doi candidați la șefia partidului au ajuns să se compare sau să fie comparați de colegii lor cu cei mai aprigi adversari politici, oameni pe care PNL de-a lungul timpului i-au demonizat. De exemplu, la o ședință a PNL, lideri ai partidului l-au comparat pe Ludovic Orban cu Liviu Dragnea, pentru că ar fi luat decizii de unul singur și ar fi cedat funcții importante și ministere cu greutate UDMR și mai ales USRPLUS doar pentru a fi el președinte al Camerei Deputaților.

Orban nu a rămas dator și aflat la Brașov, la conferința de alegeri a organizației județene a PNL, Orban a comparat strategia lui Cîțu cu cea lui Băsescu sau a Elenei Udrea, chiar dacă o parte dintre actualii liberali sunt foști membri ai PDL.

„Pentru mine bătălia pentru președinția PNL nu este personală. Este pentru principii, pentru valori, o bătălie a menține PNL așa cum a fost din 1875, un partid al neamului românesc, un partid de oameni care îți iubesc țara, un partid de oameni care pun pe primul plan interesele României, un partid care s-a identificat cu toate marile realizări ale României în istoria modernă. Așa trebuie să rămână PNL. Nu poți să afectezi fibra, cultura PNL cu tot felul de instrumente care nu au nicio legătură cu democrația, care nu au nicio legătură cu respectul față de individ și cu tot felul de cântări care s-au mai practicat și prin alte părți. Îmi aduc aminte cântarea lui Băsescu sau cântarea lui Udrea la conferința municipală. Noi suntem PNL, suntem partidul individualităților, un partid de oameni puternici, care își clădesc singuri cariera, care gândesc cu mintea lor și hotărăsc singuri destinul PNL”, a declarat Orban.
Evident, ne putem întreba ce mai cred liberalii obișnuiți, cărora Cîțu și Orban (Udrea, Băsescu și Dragnea, cum singuri se compară) le cer votul. Și ce mai pot crede românii a căror putere de cumpărare a scăzut dramatic pe fondul blocajului companiilor rămase de izbeliște de guvernanți în fața efectelor pandemiei și a împrumuturilor fără egal în UE, nici la nivel de sume, nici la nivel de dobânzi.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.