E oficial! Agenții economici care nu respectă legislația împotriva COVID pot fi închiși!

Operatorii economici care nu respectă legislația în vigoare pot fi închiși! Guvernul a aprobat proiectul de lege care prevede suspendarea pentru 15-30 de zile a activităţii operatorilor economici care continuă să încalce regulile anti-COVID chiar şi după ce sunt amendaţi. Astfel, va fi afișat la loc vizibil, la intrare, mesajul că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse în contextul pandemiei,
Proiectul de lege va fi trimis în procedură de urgenţă în Parlament.

    "Legea 55 prevede sancţiunea principală a amenzii în cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare. Operatori economici sancţionaţi au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că e necesară instituirea unei sancţiuni complementare. Astfel, închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic desfăşoara activitatea fără a respecta măsurile constituie o măsură adecvată.
    Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID, cu menţiunea datei până la care e valabilă această sancţiune"


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.