E război pe față între PNL și PDL!

Senator și vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu a fost surprins într-o înregistrare audio, când spunea că PNL s-a folosit de PDL, fără de care nu câștiga președintele.  Atanasiu spune că PNL nu va respecta înțelegerea cu PDL, asupra premierului și că liderii din PDL vor fi, în timp, îndepărtați din structurile de conducere.

"Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!", a spus Teodor Atanasiu. Vicepreședintele PNL a adăugat că vulnerabilitate noului PNL este dată chiar de către copreședintele Vasile Blaga, care nu vrea majoritate, de frică, pentru că știe multe lucruri.

 
Teodor Atanasiu, senator și vicepreședinte al PNL (coordonator al PNL vechi pe București):

"Noi fara PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e un puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), locația în care să funcționăm.

Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!

(rasete)

-Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot.

Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost și va fi al nostru.

Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i  cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s prosti. O sa conviețuim cu ei. Liderii lor o sa dispară rând pe rând!.

De față, ar fi fost și Alina Gorghiu, dar și Marian Petrache, secretar general al vechiului PNL și președinte al CJ Ilfov.
 
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat, la Antena 3, că "au fost discuții private, am întrebat, sunt discuții cu caracter privat. PNL nu-și asumă acele opinii exprimate în acele înregistrări. Chiar dacă e vorba de dl Atanasiu, PNL nu-și asumă aceste opinii. Nu cred că poate fi vorba de o nemulțumire a unora asupra celorlalți".
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.