Eduard Florea, candidatul PER la șefia CJ Argeș: Argeșul va fi puternic afectat de regulile discriminatorii impuse transportatorilor români

Eduard Florea, președintele filialei județene a Partidului Ecologist Român și candidat la șefia CJ Argeș, atrage atenția că Guvernul României întârzie nepermis de mult să apere pe piața europeană interesele firmelor românești în raport cu cele din străinătate. Primul efect va fi acela că mai mulți argeșeni specializați vor pierde locuri de muncă sau vor migra în alte țări. Al doilea efect direct va fi acela că România pierde fonduri substanțiale care intrau la bugetul de stat. 
Eduard Florea este administratorul uneia dintre cele mai importante companii de logistică din România, companie cu sediul în Pitești.

"Am aflat cu surprindere că abia acum ministrul Transporturilor s-a decis să atace la Curtea de Justiție a Uniunii Europene Pachetul Mobilitate 1. Acest prim set de reguli care sunt discriminatorii și care îi dezavantajează pe transportatorii de mărfuri din estul Europei a intrat în vigoare de ieri, însă el a fost adoptat la începutul lunii trecute. De fapt, transportatorii din România, europarlamentari români din mai toate partidele au atras atenția că această formulă nu este una echidistantă pentru toți operatorii din Uniunea Europeană. Nu am înțeles pentru ce a fost nevoie să pierdem aproape două luni de la adoptarea acestui Pachet până să ne decidem noi, ca țară, să îl atacăm la o instanță. Să ne decidem, pentru că încă nu am făcut acest demers.

Inclusiv eu am atras atenția, în revistele de specialitate de acoperire națională, despre efectele negative pe care acest Pachet le va avea asupra transportatorilor români. După industria auto, această industrie a transporturilor este una din cele mai dezvoltate și cu un aport substanțial la bugetul de stat. Practic, cu fiecare zi de întârziere a Guvernului nu s-a făcut altceva decât să se piardă bani care ajungeau la bugetul național și local, bani de care este absolută nevoie în această perioadă.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România a avertizat că, în următorii doi ani, România va pierde peste 5% din PIB datorită migrării activităţii de transport rutier internaţional, inclusiv a personalului direct implicat si a familiilor. Unde ar fi fost România dacă aveam investiți 5% din PIB în educație?

În România sunt 2000 de firme de transport. Pentru că Argeșul este dezvoltat în zona industriei auto, județul nostru este unul dintre cele mai bine reprezentate în domeniul transporturilor. Suntem în top, dar riscăm să fim decimați.
Gândiți-vă că orice firmă de logistică asigură plata mai multor șoferi profesioniști, iar pe lângă aceștia sunt alți oameni care trebuie formați în activități conexe. Practic, vom avea câteva mii de persoane din Argeș, persoane specializate, care vor fi afectate în termen scurt și mediu direct de acest Pachet de Mobilitate.
Pe termen lung, pentru multe firme va însemna falimentul activității. Și așa exista o reală problemă în a asigura resursa umană. Cred că nu este normal ca Guvernul, indiferent din ce partide este format, să nu apere interesele firmelor românești pe piața europeană. Asemenea atitudini, indiferent că vorbim despre Președintele României, Guvern sau Prefectura și Consiliul Județean Argeș trebuie să dispară dacă vrem să sprijinim cu adevărat mediul de afaceri din țara noastră și angajații români", a afirmat Eduard Florea, președintele PER Argeș și candidat la președinția Consiliului Județean Argeș.
Pachetul Mobilitate 1 impune companiilor de transport să aducă șoferii acasă la fiecare patru săptămâni, iar în a doua etapă, peste un an și jumătate, intră în vigoare cea mai dură regulă - întoarcerea camionului la fiecare două luni.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.