Galeria de Artă din Pitești, o bijuterie! Ion Mînzînă: “Vom avea două dintre cele mai frumoase muzee din țară!”

Astăzi am avut bucuria să întâlnesc o parte dintre tinerii minunați care au lucrat cu multă, multă migală și talent la lucrările de artă de la Galeria Rudolf Schweitzer-Cumpăna din Pitești, acolo unde am fost, împreună cu vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu și cu administratorul public Cristian Puiu într-o vizită pentru a evalua stadiul lucrărilor pe acest proiect derulat cu fonduri europene.
Aici i-am întâlnit pe acești tineri extraordinari, specializați în restaurarea picturii și a elementelor de piatră. Toți sunt absolvenți ai Universității din Pitești. M-au impresionat prin deschiderea lor, prin felul natural și matur în care văd viața și mai ales prin profesionalismul lor. Și vă spun sincer că mi-au bucurat inima când i-am auzit cum vorbeau despre profesorii lor din facultate, de respectul pe care îl purtau pentru mentorii lor.
Pe Claudia am întâlnit-o și când restaura, cu multă migală, o pictură în care era reprezentată Mânăstirea Curtea de Argeș. Când vom deschide porțile Galeriei de Artă veți vedea ce minunăție a putut crea. I-am invitat la momentul în care vom avea deschiderea oficială și îmi doresc foarte mult să ținem aproape de acești tineri care m-au impresionat foarte mult.

Cu cel puțin unii dintre ei am speranța că vom lucra la restaurarea de la Castrul Roman Jidova, care va fi tot pe o finanțare europeană. Cred în acești tineri minunați, cred în valoarea lor, cred că ei reprezintă un viitor luminos pentru acest județ.
Sunt convins că piteștenii și argeșenii vor avea cu ce să se mândrească peste câteva săptămâni atunci când vom face recepția lucrărilor de reabilitare și conservare de la Galeria de Artă.
Împreună cu Muzeul Județean vom avea două dintre cele mai frumoase muzee din țară. Vă asigur! Felicit constructorul pentru seriozitate și pentru profesionalismul angajaților.

Material publicat de către SC Smart Creative Concept SRL, la comanda Partidului Social Democrat, Filiala Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 21240002

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.