Jumătate din comunele din Argeș primesc microbuze electrice pentru transportul elevilor!

 Jumătate din comunele din Argeș vor primi microbuze electrice, prin două proiecte accesate de Consiliul Județean Argeș anul trecut. Cele două proiecte sunt finanțate prin Administraţia Fondului pentru Mediu și, respectiv, prin PNRR.

"În ședința de ieri a Consiliului Județean am mai făcut un pas important în procedura de achiziție a celor 17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare. Este un proiect finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu pe care l-am accesat anul trecut, în valoare de 25.000.000 lei (TVA inclus).
Vor ajunge microbuze la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina" Curtea de Argeş și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia" Ștefănești, precum și în comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Stâlpeni și Dârmănești. Le mulțumesc primarilor pentru implicarea în acest proiect, indiferent de culoarea lor politică. Elevii sunt ai județului Argeș și avem obligația să investim în ei!
Alte 25 de comune vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor, tot printr-un program accesat de Consiliul Județean Argeș anul trecut, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat de Ministerul Educației. Facem toate eforturile ca și elevii din mediul rural să beneficieze de condiții moderne de educație, inclusiv de transport sigur și confortabil la unitățile de învățământ! De aceea am accesat toate fondurile posibile, inclusiv fondurile europene și programele guvernamentale care sunt extrem de importante!", a precizat presedintele CJ Arges si al PSD Arges, Ion Mînzînă.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.