Mugur Isărescu ar fi fost colaborator al Securității, potrivit CNSAS. Verdictul va fi dat de justiție

Este șoc în lumea politică și bancară. Oficial, Mugur Isărescu, cel care este de aproape 30 de ani guvernatorul Băncii Naționale a României, ar fi fost colaborator al Securității. La această concluzie ar fi ajuns Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Potrivit ziare.com, Colegiul CNSAS a aprobat săptămâna trecută o „Notă de constatare” în acest sens și a sesizat Curtea de Apel București, instanța care trebuie să confirme sau să infirme verdictul Colegiului.
„Colegiul a aprobat Nota de Constatare și a dispus introducerea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a acțiunii în constatare pentru stabilirea calității de colaborator al Securității, pentru următoarea categorie de persoane: - art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naționale a României, președinte, vicepreședinte de banca și membrii consiliului de administrație din sectorul bancar) - 1 persoană”, se arată în comunicatul dat de instituție după ședința de marțea trecută a Colegiului.

Mai multe surse din instituție au confirmat pentru Ziare.com că acest punct trei al comunicatului de presă se referă la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Ziare.com precizează că a încercat să obțină un punct de vedere de la Mugur Isărescu, dar deocamdată acesta nu a transmis niciun mesaj.

O investigație publicată de România Liberă în urmă cu trei ani susținea că actualul guvernator BNR ar fi spionat diplomați străini, în special americani și britanici, sub conducerea ofițerilor Unității Militare 0195. Potrivit articolului, numele de cod al lui Mugur Isărescu ar fi fost „Manole”. El s-ar fi aflat în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe.

Isărescu a fost acuzat în numeroase rânduri de colaborări cu Securitatea, însă nu fuseseră prezentate dovezi oficiale în acest sens.

La momentul apariției anchetei din România Liberă din 2017, oficialii BNR au transmis drept răspuns un fragment dintr-un interviu acordat de guvernator Jurnalului Național: „ Activitatea mea de dinainte de '89 este arhicunoscută. Am lucrat timp de 17 ani într-un singur loc, la Institutul de Economie Mondială. (...); Institutul avea într-adevăr o poziţie specială în epocă. De exemplu, avea acces direct la fluxul Reuters, pentru a accesa preţuri, evoluţii de cursuri valutare, ştiri din economia mondială etc. Analizele cercetătorilor pe baza acestor date ajungeau pe canale specializate la instituţiile abilitate, la Ministerul Comerţului, la Guvern, inclusiv pe masa lui Ceauşescu. Având în vedere importanța şi destinaţia acestora, era precizat cu iniţiale numele tuturor celor care participau la redactarea materialelor, de la analist la dactilografă. Din acest motiv, probabil, au apărut, şi continuă să prezinte interes şi astăzi, întrebările legate de activitatea IEM”, argumenta guvernatorul.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis atunci, în 2017, după ancheta României Libere că nu poate verifica dacă guvernatorul BNR Mugur Isărescu a colaborat sau nu cu Securitatea ca poliţie politică. Motivul: legea de funcţionare a CNSAS fusese modificată în anul 2008. Între timp, însă, Parlamentul a modificat legea și a decis că se poate cere verificarea persoanei care ocupă funcția de guverator BNR.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.