PNL și PSD nu reușesc să se înțeleagă. PSD nu-l vrea premier pe Cîțu, PNL nu acceptă măsurile sociale ale PSD

Negocierile dintre PNL și PSD pentru un nou guvern sunt tot blocate. Ei nu s-au înțeles în privința creșterii pensiilor și alocațiilor și a taxării produselor de lux și, mai ales, asupra premierului. Liderii PNL, PSD și UDMR nu au căzut de acord, luni, la Palatul Victoria, cu privire la propunerea de premier cu care să meargă la consultările de la Cotroceni. Șefii partidelor vor relua negocierile marți, de la 13.00, la Parlament.
Florin Cîțu ar fi de acord ca funcția de premier să meargă la PSD dacă rămâne el vicepremier și ministru de Finanțe, însă nu are o susținere în partid pentru o asemenea mutare. Marcel Ciolacu le-a zis liberalilor să își stabilească mandatul clar printr-un vot în partid, soluție care să aibă și OK-ul informal al lui Klaus Iohannis, după care să se vadă iar pentru negocieri.


Conform negocierilor, dacă un partid va prelua Ministerul Finanțelor, atunci celălalt partid va avea funcția de premier. Condiția esențială este ca nici unul dintre cele două partide să nu aibă atât funcția de premier, cât și cea de ministru de Finanțe sau de ministru al Muncii. PNL ar dori ca PSD să preia Ministerul Justiției, la schimb cu Ministerul Finanțelor, dar cei de la PSD refuză această variantă.
Pe de altă parte, atât liberalii, cât și social democrații țin cu dinții de măsurile sociale și economice pe care vor să le treacă în programul de guvernare comun. PSD vrea creșterea alocațiilor cu 40% și a pensiilor cu 11% și, ca să facă rost de bani, propune ca românii cu averi mari să fie taxaţi suplimentar. PNL nu este de acord nici cu majorările, nici cu taxarea suplimentară.
Sorin Grindeanu, prim vicepreşedinte PSD: „Eu cred că venituri, şi nu vorbesc de salarii. Veniturile peste o anumită cotă... Și nu dau o cotă... Milioane de euro şi aşa... Să fie impozitate ca în restul Europei. Mai mult de acel 16%”.
Florin Cîțu, președinte PNL: „Atât timp cât eu o să fiu premier, nu o să introduc taxe. Alt premier nu știu ce o să facă”.
Cum PSD și PNL nu au ajuns la un acord pentru premier, orice discuţie pentru programul de guvernare este blocată. Ambele partide pretind funcția de prim-ministru, chiar și prin rotație. Social democrații sunt mai flexibili și n-ar refuza ca șefia guvernului să ajungă la PNL, însă nu-l vor pe Florin Cîțu în această postură.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.