Reacția ALDE după ce PNL i-a cerut demisia lui Gerea: minciuni, tupeu și lipsă de scrupule

By Septembrie 14, 2015 1043

ALDE Argeș a reacționat dur după ce Adrian Miuțescu, purtătorul de cuvânt responsabil cu scurgerile radioactive de la Mioveni, Ion Popa și Dan Bica i-au cerut demisia argeșeanului Andrei Gerea de la conducerea ministerului Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, al cărui nume i l-au legat de disponibilizările anunțate pe platforma Arpechim a Oltchim și de greva foamei în care au fost, pentru câteva zile, câțiva muncitori de acolo.

"Conducerea ALDE Argeş observă că, în ultima perioadă, organizaţia PNL/PDL Argeş a încercat să profite politic de pe urma situaţiei în care se află angajaţii Oltchim - Divizia Petrochimică Bradu prin manipulări cu accente demagogice şi au lansat atacuri neavenite la adresa lui Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Nu putem să nu observăm că noul PNL a preluat de la vechiul PDL minciuna, tupeul şi lipsa de scrupule pe post de arme politice. Omul care minţea argeşenii că sunt scurgeri radioactive în Mioveni, alertând zeci de mii de oameni şi mai multe instituţii (şi care s-a ales pentru această „gogoaşă” cu o plângere penală), vine acum o cu altă minciună, încercând să inducă opiniei publice impresia că nu colegii lui din PDL care au împins spre faliment compania, ci Andrei Gerea ar fi fost vinovat de ceea ce s-a întâmplat la Oltchim- Arpechim.
Reamintim că Andrei Gerea a fost singurul parlamentar în activitate care a avut curajul să meargă şi să stea de vorbă cu oamenii în timpul protestelor de amploare de pe platforma Arpechim de dinaintea alegerilor din 2012. În mandatul pe care l-a avut la ministerul Economiei, s-a preocupat intens procesul pentru privatizarea Oltchim în sistem integrat cu Arpechim, soluţie pe care toţi specialiştii şi angajaţii au susţinut-o. Sindicaliştii şi conducerile pot confirma această implicare. Conducerea Oltchim a fost asigurată de directorul venit de la Oltchim - Divizia Petrochimică Bradu, argeşeanul Marius Pârvu. Oltchim a revenit pe profit (exceptând datoriile istorice) în mandatul lui Andrei Gerea. Cifrele economice arătau că situaţia fusese stabilizată.
În urma consultărilor administratorului judiciar şi a conducerii societăţii cu reprezentanţii salariaţilor, s-a decis că în perioada următoare vor fi disponibilizaţi 225 de salariaţi, deşi cifra estimată iniţial era de 500 de persoane. Dintre aceştia, 114 vor fi de la Divizia Petrochimică Bradu de la Piteşti, care până în prezent au fost remuneraţi salarial conform Contractului Colectiv de Muncă, chiar dacă unitatea nu desfăşoară o activitate productivă şi se află în conservare încă din 2010. Ei vor beneficia de toate drepturile compensatorii.
Tot prin minciună, acelaşi individ susţine că Andrei Gerea nu mai este preocupat de soarta celor de la Oltchim- Arpechim. Nimic mai fals. Andrei Gerea a făcut tot posibilul ca numărul celor disponibilizaţi de la Divizia Petrochimică Bradu să fie cât mai mic şi să găsească o soluţie cu privire la acţiunile Petrom. Acum trei săptămâni, a avut o întrevedere cu investitorii chinezi care doresc să cumpere în sistem integrat Oltchim şi Arpechim, companie cu care a discutat şi în perioada când era ministru la Economiei, dar care atunci era parte într-un consorţiu".   
În plus, de la începutul anului viitor se doreşte ca la Arpechim să fie reluată o parte din activitate, măcar la un nivel care să asigure cheltuielile diviziei Bradu până când se va reuşi o sperată înţelegere cu un investitor. Obiectivul a rămas acelaşi: vânzare în sistem integrat Oltchim- Arpechim.
Ne arătăm surprinderea că acestui personaj puternic iradiat i-au dat ascultare şi i s-au raliat şi Dan Bica, probabil plictisit prin ograda de la Apă Canal, dar şi Ion Popa, care susţinea că are preocupări mai serioase. Îi avertizăm să se abţină să încerce să obţină capital electoral prin miniciuni. Dacă sunt în stare să contribuie cu ceva, efectiv, foarte bine. Dacă nu, măcar să se abţină", se arată în comnicatul ALDE Argeș.
 
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.