Subprefectul de 25 de ani al județului Argeș a depus jurământul: Vă rog să îmi dați răgazul necesar să vă surprind în mod plăcut

Dragoș Predescu, noul subprefect de Argeș a depus astăzi jurământul, la vârsta de numai 25 de ani. "Astăzi am depus jurământul în calitatea de Subprefect al județului Argeș. Am 25 de ani și vârsta mea va fi un atu semnificativ prin capacitatea de implicare, disponibilitate, energie. În ceea ce privește activitatea mea profesională de până acum, sunt avocat stagiar încă din 2019, anul în care am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Am pledat în fața instanței în numeroase procese civile și penale. M-am suspendat din Baroul Argeș pentru a îndeplini noua funcție. Vă rog să îmi dați răgazul necesar să vă surprind în mod plăcut și vă îndemn să fim uniți și să ne ajutăm unii pe alții în această perioadă grea prin care trecem. În perioada stării de urgență am fost voluntarul care a dus la domiciliu medicamente și alimente persoanelor vulnerabile și tuturor celor care au avut nevoie și am văzut ce înseamnă o mână întinsă la nevoie", a subliniat acesta.

Dragos Predescu, fost președinte al TNL Pitești, este un apropiat al noului prefect de Argeș Radu Perianu (fost consiler al premierului Florin Cîțu) și l-a înlocuit în funcție de Emanuel Soare (fost prefect în guvernul Orban și subprefect în guvernul Cîțu).

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.