Stadiul fizic al lucrărilor la Tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova - Piteşti este de 75% şi sunt toate şansele ca acest segment să fie finalizat în 2021, a afirmat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

„Am vrut să mă asigur că suntem în linie dreaptă pentru respectarea promisiunii că vom finaliza Tronsonul 2, anul acesta. Tronsonul 2 este vital pentru ocolirea oraşelor Slatina şi Balş. În prezent, zeci de mii de şoferi pierd ore în trafic în fiecare săptămână pentru traversarea celor două localităţi. Acest calvar se va încheia când deschidem Tronsonul 2″, a spus ministrul Drulă, în timpul vizitei pe care a efectuat-o pe şantierul acestui obiectiv.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, oficialul a constatat faptul că stadiul fizic al lucrărilor este de 75% şi că mobilizarea constructorului înseamnă circa 1.400 de lucrători şi 380 utilaje pe şantierul în lucru.

Construcţia tronsonului 2 Balş - Slatina (km 17+700 - 57+550) din cadrul Drumului expres Craiova - Piteşti este realizată de Asocierea SA & PE Construct SRL - SC Spedition UMB SRL - SC Tehnostrade SRL - SC Consitrans SRL, iar valoarea contractului se ridică la 1,454 miliarde lei, fără TVA.

Casa de Cultură a Studenților Pitești sub egida Ministerului Tineretului și Sportului invită tinerii și studenții inventivi cu vârste între 15 – 35 ani să participe la Concursul Național Studențesc de Poezie ”Juventus” 2021. La Concursul Național Studențesc de Poezie ”Juventus” 2021 (desfășurat în perioada 07.04.2021 – 09.05.2021) pot participa tinerii și studenții creatori, cu vârsta între 15 și 35 ani. Concursul este organizat pe o secțiune: Poezie. Concurenții vor trimite maximum 3 poezii. Lucrările se pot trimite pe adresa de email a organizatorului, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

E-mail-urile concurenților se primesc până la data de 3 mai 2021, ora 16:00. Câştigătorii vor fi desemnați pe data de 9 mai 2021, de un juriu alcătuit din personalități argeșene din domeniul literar și reprezentanții CCS Pitești. Câștigătorii vor fi recompensați cu trofee, diplome transmise online și cu premii inedite, pe care le vor oferi sponsorii. Lista sponsorilor rămâne deschisă până la data finalizării înscrierilor. De asemenea, participanții vor avea ocazia de a-și publica creațiile în revista Juventus a CCS Pitești. 

 

Miercuri, 7 aprilie, de la ora 15:00, în Sala Mare a Filarmonicii, va avea loc o nouă întâlnire în cadrul dezbaterii. Sunt invitați, alături de executiv și consilierii locali, reprezentanții asociațiilor de proprietari, ai asociațiilor reprezentative pentru diverse categorii de cetățeni, ai mediului de afaceri.
Întâlnirea va avea loc doar în condițiile stabilite de legislația actuală, cu respectarea cu strictețe a măsurilor de protecție, dacă situația epidemiologică permite.
Cetățenii Piteștiului pot consulta proiectul de buget pe site-ul primăriei: informații publice, informații bugetare, bugetul local, buget proiect 2021.
Propunerile, cu referința „buget”, pot fi trimise pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

A fost dezastru la simularea pentru Bacalaureat. Din cei 5000 de elevi înscriși, au participat la simulare 3500. Dintre aceștia, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean, doar 40% au luat note de trecere. Și mai dur este faptul că doar un singur elev, de la Liceul Dan Barbilian din Câmpulung, a luat media 10.

Semn că în Argeș, la fel ca și în restul țării, cursurile online și întreruperea repetată a școlii nu au avut deloc efecte pozitive.

La sfârșitul lunii februarie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.986 șomeri (din care 4.978 femei), rata șomajului fiind de 3,89%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,83%, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere cu 0,06 pp.
Din totalul de 9.986 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Argeș, 4.384 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 5.602 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.580 șomeri provin din mediul rural și 2.406 sunt din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în         evidenţele AJOFM Argeș (29,52%), urmați de cei cu studii liceale sau postliceale (21,66%) și de cei cu studii primare (18,98%). Șomerii cu nivel de instruire profesional/arte și meserii reprezintă 18,07% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare 5,4%. Șomerii fără studii reprezintă 6,37% din totalul șomerilor înregistrați.
              Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.365 persoane foarte greu ocupabile, 3.929 greu ocupabile, 2.654 mediu ocupabile și 1.038 persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Argeș.

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.