Înotătorul piteștean Robert Glinţă a anunţat că se retrage din înotul de performanță. În vârstă de de 25 de ani. Robert Glință a fost campion european în 2020, la 100 metri spate și campion mondial de juniori în 2015, la aceeași probă.
"A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional.
Prin suișuri și coborâșuri, acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să cresc în ființa umană mai evoluată de astăzi.
Fie că este vorba de durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin muncă asiduă pentru a atinge un scop și a depăși adversitățile și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine care vor prevedea nu rămâi cu mine.
Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei joacă un rol uriaș și lasă o urmă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu îmi pot exprima suficient recunoștința.
Toate amintirile frumoase și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, conexiunile sufletești care depășesc viața de înot, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs.
Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc că mi-ați arătat mereu sprijinul și că ați crezut în mine indiferent de situație.
Resursele sunt epuizate și este timpul să mă adresez și să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, căci sunt doar o altă ființă umană până la urmă.
A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional", a fost anunțul făcut de Glință.
Bughiu: Sper să rămână în domeniu și să producă, la rândul său, campioni
Vicepreședintele CJ Argeș Adrian Dumitru Bughiu a reacționat, spunând că, deși consideră că Robert Glință ar mai fi putut atinge performanțele de până acum, decizia sa trebuie respectată, însă subliniază că spera ca înotătorul piteștean să rămână în acest domeniu.
"?În urmă cu puțin timp, campionul nostru, Robert Glință, a anunțat că se retrage din înotul competițional. Anunțul celui care anul trecut a fost nominalizat, în Gala Campionilor organizată de Consiliul Judetean Arges , drept Ambasador al Sportului Argeșean a venit după o accidentare.
?Sincer, cred că ar mai fi avut destule resurse și îndeajuns de mult timp pentru a reveni la forma care l-a ridicat pe podiumurile internaționale, dar nu putem decât să îi respectăm decizia și să îi mulțumim pentru momentele frumoase pe care ni le-a oferit prin munca și talentul său.
Sper să nu părăsească sportul și să rămână angrenat în zona de performanță, pentru a crește, la rândul său noi campioni!.
? Campionule ?!", a menționat Adrian Bughiu.
Modul de implementare al proiectului a fost dat ca exemplu de bune practici la Bruxelles.
# DJ 504 face parte dintr-un drum regional și alături de proiectul privind DJ 503, aflat în implementare, reprezintă cele mai mari investiții în infrastructura rutieră din regiunea Sud –Muntenia.
Recepția lucrărilor de asfaltare a DJ 504 limita jud. Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (DN 65A), comunele Popești, Izvoru, Recea, Buzoești a avut loc miercuri, 12 octombrie, eveniment la care au fost prezenți președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, primarii localităților beneficiare, reprezentanți ai C.J. Teleorman, echipa tehnică. Acest proiect a fost dat ca exemplu de bune practici, la Bruxelles, pentru modul în care a fost implementat și realizat un proiect cu finanțare europeană.
În cadrul proiectului au fost reabilitați 25,996 kilometri de drum județean.
Proiectul, în valoare totală de 85.913.743,72 lei, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional - POR. Contribuția Consiliului Județean Argeș: 6.564.820,79 lei.
În ceea ce privește lucrările, pe lângă asfaltarea propriu-zisă a drumului, cele mai importante sunt: realizarea și modernizarea a peste 20 de km. de trotuare, 22 de stații de autobuz, au fost reabilitate 4 poduri, 49 de podețe au fost reparate iar altele au fost construite noi, au fost amenajate 1263 de accese la proprietăți, au fost construite șanțuri betonate în lungime de 22 de kilometri și au fost amenajate șanțurile de pământ pe o lungime de 16 kilometri, au fost montate 338 indicatoare de circulație rutieră și s-au executat lucrări specifice privind siguranța circulației.
“Suntem prezenți la recepția drumului 504 care leagă pe teritoriul județului Argeș localitatea Popești de localitatea Buzoești. Este primul proiect european pe infrastructură rutieră pentru care astăzi s-a semnat recepția. Este un exemplu de bune practici între instituțiile statului - Ministerul Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene, de ADR Sud Muntenia, de tot ceea ce înseamnă personalul Consiliului Județean Argeș, de fosta și actuala conducere a Consiliului Județean Argeș. Din fericire, acest drum important pentru județul Argeș a fost dat în folosință înainte de termen. Mulțumim pe această cale tuturor celor implicați, inclusiv consultanților și constructorilor. Sperăm ca programul pe care ni l-am propus, să avem o infrastructură rutieră de calitate, să dea roade. Avem în proiect încă un drum pe fonduri europene care va fi dat în folosință anul viitor, este vorba despre DJ 503, de 42 de kilometri. Urmează alte proiecte pe fonduri europene și alte drumuri județene pe care le reabilităm pentru că prioritatea noastră este să avem în județul Argeș o infrastructură rutieră compatibilă cu drumurile europene. Echipa aceasta este determinată să ducă la bun sfârșit ceea ce ne-am propus” - Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
“Ne aflăm la limita județului Argeș cu județul Teleorman, de acolo de unde începe DJ 504 a cărui recepție o facem astăzi. Acest drum face parte dintr-un drum regional și alături de DJ 503 reprezintă cele mai mari investiții pe fonduri europene în regiunea Sud Muntenia pe zona de drumuri. Consiliul Județean Argeș este preocupat pentru găsirea de soluții pentru finanțarea infrastructurii rutiere astfel încât avem și un număr de opt proiecte noi depuse pe „Anghel Saligny”, plus un drum în lucru și un pod, și un număr de cinci drumuri care vor fi finanțate prin contractarea unui credit” - Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
„Cetățenii comunei Popești sunt foarte mulțumiți de investiția făcută. Sunt foarte mulțumiți și de faptul că au fost făcute intrări în gospodăriile lor, deoarece unii chiar nu aveau posibilități să își amenajeze asemenea podețe. Ne felicită și cei care traversează comuna noastră, cei care merg la Costești sau la Pitești. Vreau să mulțumesc conducerii Consiliului Județean Argeș pentru această investiție” - Mihai Ion, primar comuna Popești.
“Pe raza comunei Recea am beneficiat de asfaltare pe o lungime de 4 kilometri. Cetățenii din comună sunt foarte mulțumiți de ceea ce s-a realizat, inclusiv de trotuarele care sunt asfaltate, pentru că înainte nu aveam așa ceva. Au podețe la fiecare poartă, la firmele care au solicitat au fost făcute rigole carosabile, au fost făcute intrări pentru autoturisme sau utilaje agricole” - Iliuță Dorel Dragu, primar comuna Recea.
Proiectant: S.C. SECȚIA DE PROIECTARE OLT S.R.L.,
Executant: Asocierea S.C. GENERAL TRUST ARGEȘ S.R.L. (Lider de asociere) - S.C. ALPENSIDE S.R.L. (asociat 1) - S.C. WFA IMPEX S.R.L. (asociat 2).
Durata de execuție: 22 luni.
Perioada de garanție de bună execuție: 60 luni, respective 12 octombrie 2027
Diriginte de șantier: SC SEARCH CORPORATION SRL, București.
# Pentru Consiliul Județean Argeș infrastructura rutieră reprezintă o prioritate, iar în acest sens au fost accesate fonduri europene, guvernamentale, au fost alocate fonduri proprii și, de asemenea, prin hotărâre de consiliu a fost aprobată accesarea unui credit bancar pentru infrastructura rutieră.
Astfel, la această oră, C.J. Argeș mai are în implementare, pe fonduri europene, drumul județean 503 lim. jud. Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele, în lungime de 42,034 km, cea mai mare investiție în infrastructura rutieră din Regiunea Sud – Muntenia.
Prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 (POAT) este în implementare proiectul „Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) - Lipia – Popești - Lunca Corbului – Pădureți – Ciești - Fâlfani - Cotmeana - Malu - Bârla - Lim. Jud. Olt”, în lungime 47,670 km.
Aceste drumuri fac parte din rețeaua TNT, rețeaua europeană de transport.
Prin programul guvernamental PNDL II, C.J. Argeș a finalizat următoarele proiecte:
# Pod pe DJ 731 B Sămara – Băbana - Cocu, în comuna Băbana
# Modernizare DJ 703 B Șerbănești (DJ 659) – Siliștea, în comunele Rociu și Căteasca
# Modernizare DJ 702 A Ciupa – Rătești
# Modernizare DJ 703 B Costești (DN 65 A) – Șerbănești (DJ 659), la Costești și Rociu
# Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, la Uda
# Pod pe DJ 741 Pitești – Valea Mare – Făgetu – Mioveni
# Pod pe DJ 738 Jugur – Drăghici - Mihăeşti peste râul Târgului, în comuna Mihăeşti.
Se mai află în implementare Podul pe DJ703 H Curtea de Argeş (DN 7C) – Valea Danului – Cepari, în comuna Valea Danului.
Anul aceasta, prin programul național de investiții “Anghel Saligny”, Consiliul Județean Argeș a accesat fonduri pentru alte 10 proiecte de infrastructură rutieră:
# Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca
# Modernizare DJ 703 B Pădureți (DJ 679) – Costești (DN 65 A), km 48+975 – 59+287, L=10,312 km, la Lunca Corbului și Costești
# Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) - Ianculeşti - lim.jud.Vâlcea.
# Modernizare DJ 731 B, satele Sămara şi Metofu, comuna Poiana Lacului
# Modernizare DJ 732 C Bughea de Jos - Malu – Godeni
# Modernizare DJ 679 C lzvoru – Mozăceni
# Modernizare DJ 703 H Sălătrucu - lim. Jud. Vâlcea
# Modernizare DJ 703 B Morărești - Uda, în comuna Uda
# Modernizare DJ 739 Bârzeşti (DN 73 D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, în comuna Vulturești
# Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7 C - Km 12+450) – Mușătești – Brăduleț - Brădet - Lac Vidraru (DN 7 C - Km 64+400), L = 7,475 Km.
Prin accesarea creditului bancar, Consiliul Județean Argeș dorește asfaltarea următoarele drumuri:
# DJ 703 B tronson Căteasca – A1, L = 5,3 km.
# DJ 679 D Ungheni – Colțu, L = 7 km.
# DJ 739 Bârzești – Negrași – Zgripțești – Beleți, L = 2,2 km.
# DJ 738 Poienari – Juguri – Drăghici – Mihăiești, L = 3,4 km.
# DJ 703 H Valea Danului - Cepari (Plaiul Oii), L = 0,889 km.
# DJ 704E Ursoaia – Bascovele – Ceaurești, L = 4,5 km.
9 Attachments • Scanned by Gmail
10 unități canine și nouă salvatori montani din patru județe - Argeș, Alba, Prahova și Caraș - Severin au participat, luni, 10 octombrie, la un exercițiu aero cu elicopter SMURD de la Departamentul pentru Situații de Urgență, pe Transfăgărășan. La exercițiul menit să îi acomodeze pe câinii specializați în căutarea victimelor, inclusiv în caz de avalanșă, dar și pe instructorii lor, a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.
Printre câinii specializați care au făcut acest exercițiu s-au numărat și trei unități canine care au fost brevetate anul acesta, printre care și Dingo, al cărui conductor este Cristian Toma de la Salvamont Argeș.
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a apreciat nivelul de pregătire al unităților canine Salvamont și al salvatorilor montani, precum și colaborarea deosebită cu DSU. De altfel, în ciuda numeroaselor intervenții în zona montantă, Salvamont Argeș are una din cele mai ridicate rate de misiuni încheiate cu succes și este și centrul care coordonează activitatea în privința unităților canine Salvamont din țară.
„Profitând de vremea bună, colegii noștri de la Salvamont Argeș au reluat antrenamentele pentru unitățile canine, evident și în colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență. Astăzi am asistat la un antrenament specific de ridicare în troliu, cu unități canine din patru județe. Salvamont Argeș, și trebuie să ne mândrim cu acest lucru, este un exemplu de bune practici la nivel național și trebuie să rămână la acest nivel. Consiliul Județean Argeș încurajează activitatea Salvamont Argeș și îi încurajăm pe băieți să se profesionalizeze de la an de an, lucru care, iată, se întâmplă, și prin grija partenerilor noștri tradiționali” - Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Șeful Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu, a explicat că toți câinii specializați din cadrul serviciilor de la nivel național trec prin aceste exerciții pentru a se acomoda cu intervențiile reale atunci când este nevoie să fie transportați pe calea aerului, alături de conductorii lor, în zone dificile, pentru a căuta victime.
„În curricula pentru pregătirea câinilor pentru avalanșe, una dintre componente este inserția/extracția aero și noi am reușit să implementăm acest standard, să o realizăm cu fiecare unitate canină pentru intervenția la avalanșă.
La școala din iarnă au fost trei unități canine care au fost brevetate, dar care nu aveau partea de instruire aero pentru că în zilele desemnate pentru zbor a fost vânt și o temperatură de -18 grade, adică o răcire echivalentă de -28 sau -30 de grade. Acum facem partea de inserție/extracție aero prin troliere cu unitățile canine care au brevetat anul acesta și cei care au putut să vină în limita carburantului și timpului disponibil au făcut antrenamente.
Suntem aici salvatori montani cu unitățile canine din Argeș, Prahova, Alba și Caraș - Severin. Sunt nouă salvatori montani și 10 câini specializați”, a explicat Ion Sănduloiu.
Șeful Salvamont Argeș a participat și el la exercițiu cu veteranul Helios, cel care a fost donat de Salvamont Savoia, prin colaborarea CJ Argeș cu Departamentul Savoia și care a fost primul câine specializat în căutarea de victime din România: „Nu mai țin minte câte exerciții are Hellios la activ. Din 2017 am început lucrul aero. Au fost unele scurte și mai dese, altele cu amplasare pe vârfuri sau zone accidentate. Nu mai are emoții. Este incitat când vine elicopterul, este puțin neliniștit, și noi suntem. Dar emoții nu mai are. Este un veteran. Cu el a început toată mișcarea aceasta cu câinii Salvamont”.
Tiberiu Krizbai, de la Salvamont Alba, a venit la exercițiu cu doi câini: Yukana, care se trage din Hellios, și este și ea o veterană, și Kamura care va fi brevetat anul acesta.
„Particip la exercițiul de zbor cu elicopterul cu Yukana, în vârstă de 9 ani, Kamura, în vârstă de un an de zile. Ne pregătim pentru troliere, astfel încât să fie acomodați cu manevrele de zbor, de acroșare/decroșare, deoarece în cazul unei intervenții nu dorim să avem probleme și să reușim să găsim victima mai ușor.
Kamura va fi brevetată anul acesta și sperăm să urmeze cu succes pe Yukana. Suntem la al treilea cățel și lucrurile decurg foarte bine, mai ales în căutarea cu unitățile canine. Am făcut în prealabil foarte multe exerciții de trolieri fără elicopter. Singurul impediment a fost acesta, curentul mare de aer care îi deranjează puțin pe căței, dar deja s-au obișnuit și nu au niciun fel de problemă” - Tiberiu Krizbai, de la Salvamont Alba.
Ei sunt oamenii care privesc lumea de sus. La propriu. Ei sunt cei care, indiferent dacă este soare, vânt sau ploaie, indiferent dacă este vară sau iarnă, parcurg trasee pe care amatori sau profesioniști sunt victime ale incidentelor. Doar că le parcurg purtând în spate tot echipamentul necesar pentru siguranța lor, dar și pentru a salva victimele. Ei sunt eroii pe care îi vedem la știri, salvând oameni de pe culmile munților.
La rândul său, Ion SĂNDULOIU a prezentat și o parte din colegii…canini: “Am venit în centrul Piteștiului și cu trei câini salvatori: Dara, Helios, cel cu care a început școlarizarea unităților canine din România, pentru că totul a pornit de la noi, din Argeș, și Loca, puiul celor doi, care este deja brevetată și care îl va înlocui pe Helios, care are deja 10 ani”.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.