Consiliul Județean Argeș, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, a achiziționat o dronă performantă, de ultimă generație, cu care va fi dotat Serviciul Public Salvamont Argeș. Cu toate că salvamontiștii argeșeni au fost printre primii din țară care au folosit drona în intervențiile de salvare, până acum era utilizată o dronă care aparținea șefului Salvamont, Ion Sănduloiu.
Drona a costat 33.000 de lei, investiția incluzând și opţionalele, baterii şi un kit. Aceasta are și capacitatea de a mapa terenul astfel încât găsirea unor eventuali turiști să poată fi făcută mult mai rapid, grație unui program special pus la dispoziție de Dispeceratul Național de Salvamont.
Poate cel mai cunoscut exemplu de folosire cu succes a căutărilor cu ajutorul dronei a fost cazul planorului prăbuşit în 2015.
"Drona ne este foarte necesară în acțiunile de căutare, în verificarea zonelor unde accesul este foarte dificil.
Spre exemplu, în loc să se facă o verificare cu oameni care coboară în rapel din zece în zece metri de-a lungul unui abrupt, putem ridica drona, putem filma, vedea eventuale victime și totul se înregistrează. Important este că nu sunt riscate viețile oamenilor, nu se folosesc foarte multe resurse și evităm uzura sau distrugerea de echipament.
Până acum, noi am folosit o dronă personală, a mea, care a fost esențială în anumite momente, poate cel mai cunoscut fiind cel al planorului care a căzut acum ceva ani. Această dronă este mult mai performantă, are o rază de cinci kilometri. Este un mare pas, pentru că la nivel național este o mișcare de dotare cu drone profesionale care să suporte un program de mapping (cartografiere).
Adică, îi dai dronei coordonatele unei arii, iar ea îşi face gestionează consumul de baterie, se duce şi filmează după un traseu pe care şi-l prestabileşte, apoi se întoarce. Imaginile sunt introduse într-un soft special - la Centrul național de coordonare al datelor de la nivelul Salvamont România - care pune în evidenţă elementele care nu ar trebui să fie în natură. În felul acesta se pot face căutări punctuale. În acest moment suntem patru colegi care putem manevra drona, dar ne dorim să creștem numărului pentru a putea folosi aparatul în orice moment.
La nivel național mai sunt aproximativ 10 servicii care au drone, dar cred că în următorul an se va ajunge la 30 de servicii care vor avea astfel de dotări, pentru că la nivel național un astfel de aparat devine tot mai important în acțiunile de căutare sau salvare" - Ion SĂNDULOIU, director Salvamont Argeș.
"Așa cum am promis încă de la începutul acestui mandat, Consiliul Județean Argeș va sprijini activitatea Salvamont Argeș. Și în trecut, C.J. Argeș a aprobat achiziția de echipamente specifice acțiunilor de salvare. De data aceasta, sprijinul nostru se face prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Argeș, unde Consiliul Județean asigură președinția și finanțarea.
Prin intermediul ATOP, Serviciul Salvamont a reușit achiziționarea unei drone de înaltă performanță care le este absolut utilă mai ales în activitățile de salvare, acolo unde căutarea prin accesul fizic, uman, este dificilă.
Prin achiziționarea acestei drone este evident că salvatorii montani vor dispune de mai multe resurse tehnice, nu doar umane, și vor putea interveni mai ușor, mai sigur și mai rapid în zonele greu accesibile. Pe de altă parte, cred că și turiștii care ne vizitează locurile se vor simți mai în siguranță.
Această politică vine în continuarea eforturilor pe care Consiliul Județean Argeș le-a făcut și în mandatul trecut. Și atunci, tot prin ATOP, CJ Argeș a finanțat achiziționarea unei drone pentru Jandarmeria Argeș, pentru sprijinul activității specifice și acest lucru cred că este benefic pentru toată lumea" - Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești, se desfășoară o campanie de donare de sânge.
Parteneri și participanți la campanie au fost și reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, ai Primăriei municipiului Pitești, ai Primăriei Orașului Mioveni și ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
“Aș dori să adresez din inimă un “La mulți ani!” fericiți donatorilor de sânge, împreună cu mulțumirile noastre, admirația, respectul și toată considerația pentru acest gest minunat, dătător de viață. De asemenea, doresc să le mulțumesc pentru solidaritatea de care dau dovadă față de cei aflați în suferință, pentru mobilizarea exemplară în situații critice. Poate nu ne dăm seama de importanța donării de sânge până nu ajungem să avem noi nevoie sau cineva din familie. Este de dorit să ne mobilizăm din timp în așa fel încât nu pacientul să aștepte sângele, ci sângele să aștepte pacientul. Mulțumesc și autorităților județene și locale pentru sprijinul acordat” – Monica Chiran, director Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești.
“Ca în fiecare an, pe 14 iunie, celebrez această zi activ, printr-o donare activă. Ori de câte ori am avut ocazia am îndrumat semenii noștri să facă la fel. Beneficiile sunt multiple, sunt cunoscute, dar dincolo de beneficii trebuie să mizăm foarte mult pe caracterul social și sanitar al gestului în sine. Sângele înseamnă viață, sângele salvează vieți, și cred că prin acest gest aducem și un prinos de mulțumire Bunului Dumnezeu care ne-a creat” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.
“Cunosc foarte bine importanța donării de sânge. Am avut și noi, la Mioveni, cazuri de persoane care au avut nevoie urgent de sânge pentru diverse intervenții. Ca atare, de fiecare dată, ne-am mobilizat în cadrul unor campanii publice similare cu aceasta în care s-a implicat atât Primăria Mioveni, cât și preoții din Mioveni, dar și Uzina Dacia ” – Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.
“A face un gest uman este de datoria fiecăruia dintre noi, cei care putem face acest lucru. Mulțumim voluntarilor care an de an donează sânge. Cred cu tărie că donând sânge salvăm vieți!” – Lucrețiu Tudor, administrator public Primăria Municipiului Pitești.
“Iată – ne astăzi sărbătorind Ziua Donatorului de Sânge și nu puteam face mai bine acest eveniment decât donând sânge. Preoții din toate Protoieriile din cuprinsul Arhiepiscopiei noastre au îndrumat enoriașii să vină astăzi la Centrul de Transfuzii Sanguine Pitești pentru a face acest mare dar care este de mare folos pentru cei care se află pe patul de spital. Noi, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, avem un parteneriat solid cu Centrul de Transfuzii Pitești, ne vedem la fiecare început de lună, în ziua de marți, cu donatorii noștri consacrați și cu cei care descoperă această binecuvântare de la Dumnezeu, în cadrul Campaniei “Donează sânge, salvează vieți!” ” – Puiu Andrei Diaconescu, preot paroh Catedrala Ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni, consilier Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
A fost zi de mare sărbătoare pentru pelerinii veniți astăzi la Mânăstirea Slănic. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, au împărtășit cu bucurie, împreună cu ceilalți membri ai Adunării Eparhiale precum și cu miile de credincioși, participarea, chiar în Ziua Sfintei Treimi, la un eveniment important în viața noastră creștinească.
Biserica nouă, din curtea Mânăstirii Slănic a fost sfințită cu hramurile “Naşterea Maicii Domnului, Sf. Treime și Sfântul Teofil Mărturisitorul”.
La această lucrare duhovnicească, slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei și Înalt Prea Sfințitul Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, oaspeții Arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic Argeșeanul.
De remarcat că Mitropolitul Teofan s-a născut în comuna Corbi, în timp ce ÎPS Varsanufie a fost tuns în monahism la Mănăstirea Slănic.
City-managerul municipiului Pitești, Lucrețiu Tudor, i-a înmânat astăzi vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, autorizația de construire pentru Reabilitarea Palatului Administrativ.
Palatul Administrativ este situat în piața civică centrală a municipiului Pitești şi a fost construit în anii 1969-1970, după un proiect aparținând arhitecților Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.