Doi cetățeni străini s-au ales cu dosar penal pentru fraudarea votului după ce au votat, fără a avea acest drept, în județul Argeș. Culmea este că cele două cazuri s-au consumat la două secții diferite.

Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a venit însoțit de familie la urne. Cea care spune că îi aduce cel mai mult noroc este însă nepoțica sa, Maria Teodora, în vârstă de numai opt luni, despre care a afirmat că de atâta emoție s-a trezit mult mai devreme astăzi.
Ion Georgescu, cel care candidează pentru un nou mandat la primăria orașului Mioveni, a reușit să facă din orașul pe care îl administrează primul din țară în care statul a construit și dat în folosință un spital nou de la Revoluție încoace. El a susținut că își dorește să continue proiectele de dezvoltare a orașului pentru generația tânără, pentru un viitor mult mai bun pentru tinerii și copii din Mioveni și nu numai.
Ion Georgescu a votat împreună cu soția sa și a declarat că speră că PSD va obține la Mioveni cel puțin 16 mandate de consilieri locali și le-a urat colegilor săi care candidează la primării sau la Consiliul Județean Argeș să obțină victorii zdrobitoare.

Printre reprezentanții partidelor în secțiile de votare s-au aflat și rude de gradul I ale candidaților la alegerile locale. Acest lucru este ilegal. Au fost astfel de situații în secții din Pitești, după cum a explicat Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL la Primăria Pitești. Reprezentanții respectivi au fost înlocuiți și situația a fost reglementată.

Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice și electorale, şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, colectarea listelor de susţinători ai candidaturilor pentru alegerile locale.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat vineri reperele calendaristice ale perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an, după promulgarea legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora de către preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit AEP, prin Legea nr. 135/2020 a fost stabilită data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

De la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv de la data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precizează AEP, într-un comunicat citat de Agerpres.
Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 - 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.

Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.

Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

Mai multe detalii privind termenele şi acţiunile din cuprinsul perioadei electorale pot fi găsite în Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, care poate fi consultat la finlul acestui articol.

’’Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente″, subliniază AEP.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat, vineri, că a elaborat proiectul de hotărâre pentru aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din 2020.

Actul normativ armonizează legislaţia şi formularele utilizate, având în vedere că, în acest an, din cauza pandemiei, candidaturile se pot depune şi în format electronic şi va exista o singură listă de susţinători pentru primar şi consilieri locali şi una pentru consilierii judeţeni şi preşedintele consiliului judeţean. O noutare este că susţinerea pentru o anumită candidatură poate fi exprimată şi prin e-mail, scrie news.ro.

”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a elaborat proiectul de hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente privind aprobarea metodologiei depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale din anul 2020. Având în vedere faptul că procedura întocmirii şi depunerii electronice a documentelor de candidatură şi a listelor de susţinători nu poate fi tratată distinct de reglementarea întocmirii şi depunerii acestora pe suport de hârtie, prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea procedurii de depunere a acestora pe suport de hârtie şi/sau în format electronic”, a transmis, vineri, AEP.

Proiectul prevede că listele de susţinători şi candidturile pot fi depuse pe suport hărtie sau informatic.

”Prin suport informatic se înţelege în sensul prezentei metodologii orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern”, se arată în proiect.

”La rubrica «având funcţia de...» din formularele declaraţiilor de avere şi de interese, candidaţii vor menţiona calitatea de candidat la una dintre funcţiile de primar, consilier local, consilier judeţean sau preşedinte al consiliului judeţean”, se mai arată în proiect, prevedere necesare având în vedere depunerea de liste comune.

Actul normativ prevede proceduri diferite pentru depunerea dosarelor pe suport hârtie sau pe suport informatic.

”Pentru depunerea candidaturilor la birourile electorale de circumscripţie pe suport de hârtie se constituie patru dosare”, iar actul normativ prevede expres şi ce trebuie să conţină dosatul depus pe suport informatic.

”Datele susţinătorilor şi semnăturile acestora pot fi colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, acestea din urmă incluzând platforme on-line specifice şi serviciile de poştă electronică”, se prevede în document, cu toate acestea, la depunerea lor, persoanele desemnate de către partide sau alianţe trebie să depună şi un opis pe suport hârtie.

AEP a propus ca data alegerilor locale să fie 27 semtembrie.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.