Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a emis, luni, Autorizaţia de Construire pentru Secţiunea 1 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Lotul 1, Sibiu – Boiţa (km 0+000 – km 13+170). Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) contractul de proiectare şi execuţie pentru Lotul 1 (km 0+000 – km 13+170), cu o valoare de 612.647.863,38 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR şi Compania Porr Construct SRL, conform News.ro.

Durata contractului este de 108 luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 36 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie. Studiile topografice, geotehnice, arheologice, hidrologice, precum şi lucrările de asanare şi deminare au fost finalizate, astfel încât, în prezent, se lucrează la drumurile tehnologice şi la platformele pentru foraje piloţi. În prezent se află în curs de evaluare cele 5 oferte depuse pentru contractul de supervizare.

Autostrada Sibiu - Piteşti are o lungime de 122,11 km, fiind divizat in 5 secţiuni ce traversează 3 judeţe: Sibiu, Vâlcea şi Argeş. Valoarea totală a proiectului este de 1,334 miliarde euro şi va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, respectiv 875,55 milioane euro, va fi asigurată din Fondul de Coeziune, iar restul de finanţare în valoare de 458,84 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat.

Deputatul de Argeș PSD Mircea Drăghici anunță că guvernul începe lucrările pentru asfaltarea DN 73C dintre Câmpulung și Curtea de Argeș, până la Râmnicu Vâlcea. Mircea Drăghici, care este și șeful de campanie al PSD a menționat că această investiție  a fost promisă de social-democrați în campania electorală și că guvernul își arată încă o dată responsabilitatea, respectându-și cuvântul dat.
"Responsabilitatea față de comunitățile pe care le reprezentăm și cuvântul dat oamenilor nu se negociază. PSD își respectă promisiunea făcută argeșenilor de a demara lucrările de covor asfaltic pe drumul DN 73C, dinspre Câmpulung spre Curtea de Argeș, până la Râmnicu Vâlcea. În aceeași maximă atenție pentru o infrastructură sigură, în nordul județului s-a asfaltat acum trei ani și tronsonul Pitești - Curtea de Argeș, care continuă în acești ani și pe Transfăgărășan", a subliniat Mircea Drăghici pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că, recent, Guvernul a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cel de-al II-lea tronson al drumului expres Craiova - Piteşti, iar dumiincă, contractul de proiectare şi execuţie pentru autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa, a fost semnat de reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Narcis Neaga, şi de administratorul companiei Porr Construct SRL. Suma pentru primul tronson al autostrăzii este de 127 de milioane de euro pentru aproximativ 14 km

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.