Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se dublează de la 1 iulie 2015 indemnizaţiile deţinuţilor politici din închisorile comuniste, persoanelor persecutate politic sau deportate, ajungându-se la 400 lei pentru fiecare an de detenţie sau deportare.

Deputaţii au votat în unanimitate acest proiect de lege, considerându-l un gest ”reparatoriu”. Proiectul de lege iniţiat de Guvern modifică decretul lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi unor persoane persecutate din motive politice instaurată cu începere de la 5 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Astfel, de la 1 iulie 2015 foştii deţinuţi politici şi cei strămutaţi în altă localitate sau deportaţi în străinătate sau prizonieri vor primi o indeminzaţie lunară de 400 de lei, faţă de 200 cât este în prezent, pentru fiecare an de detenţie, deportare, stămutare în alte localităţi sau prizonierat.
 Persoanele care atunci au fost internate în spitale de psihiatrie sau au avut domiciliul obligatoriu vor primi câte 200 lei pentru fiecare an de internare sau de domiciliu obligatoriu. Soţul sau soţia acestora vor primi o indemnizaţie lunară de 400 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Aceste indemnizaţii se vor cumula cu pensiile.


Fostul președinte Emil Constantinescu afirmă că România are nevoie de "o revoluție morală" și că este de apreciat faptul că "societatea se curăță" și că încep să fie judecați și torționarii regimului comunist.
"Ceea ce avem nevoie acum este o revoluție morală. România nu poate fi reprezentată numai de către cei care arată partea întunecată. Este bine că societatea se curăță. Este bine că încep să fie judecați și torționarii și cei care în perioada tranziției postcomuniste au furat. În același timp, societatea are nevoie de idealuri și de repere", a declarat acesta, joi, la Senat.

În contextul adoptării de către Parlament a proiectului de lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice în perioada regimului comunist, argeșeanul Emil Constantinescu a punctat faptul că oamenii politici au reușit să găsească "unanimitatea".

"Este vorba despre demnitatea României și despre cei care au reprezentat această demnitate a României în momentele, probabil, cele mai grele ale istoriei neamului nostru. (...) Remarc unanimitatea (în adoptarea proiectului amintit — n.r.). Este important să găsim în această societate dezbinată și lucruri care pot să ne unească și, dacă ceea ce ne unește este acest gând nobil de recunoștință pentru cei care au apărat demnitatea și onoarea poporului român, atunci este chiar un lucru minunat", a mai spus fostul președinte, citat de Agerpres.

Proiectul de lege, adoptat miercuri de Camera Deputaților, prevede, printre altele, acordarea unei indemnizații în valoare de 400 lei lunar pentru fiecare an de detenție persoanelor care au intrat categoria deținuților politici, deportaților, strămutaților în perioada regimului comunist.

La rândul său președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că proiectul de lege privind acordarea, începând cu 1 iulie, a unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice în perioada regimului comunist reprezintă un "minim gest reparatoriu", precum și recunoașterea meritelor celor care s-au opus "terorii comuniste".
"Dincolo de partea materială a lucrurilor, acest proiect repară într-un fel o nedreptate care s-a produs în perioada comunistă, o crimă împotriva poporului român, pentru că în acea perioadă cele mai valoroase elite intelectuale, politice sau din alte categorii socio-profesionale au fost exterminate. Modul în care regimul comunist s-a impus în România, ca și în alte țări, a fost prin exterminarea elitelor. Elitele erau și la sate, țăranii chiaburi, așa cum erau numiți, sau membri ai clerului. (...) Este o recunoaștere a meritelor celor care au avut de suferit și care, cu demnitate, au rezistat terorii și opresiunii comuniste. Puțin dintre ei astăzi mai sunt supraviețuitori și noi am considerat că este de datoria noastră să facem un minim gest reparatoriu", a explicat, joi, la Senat, Tăriceanu.

Acesta a explicat că proiectul de lege adoptat miercuri de către Camera Deputaților ca for decizional prevede că indemnizația acordată persoanelor care au intrat categoria deținuților politici, deportaților, strămutaților în perioada regimului comunist va fi una de 400 lei lunar pentru fiecare an de detenție.

"Cei care au avut o internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau domiciliu obligatoriu vor avea o indemnizație de 200 lei pe lună. Urmașii celor decedați din categoria dispăruți sau exterminați în timpul detenției vor primi, de asemenea, o indemnizație de 400 lei pe lună neimpozabili", a explicat Tăriceanu.

Declarația președintelui Senatului a fost făcută în prezența președintelui Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza, precum și a altor membri ai Asociației, astfel că Octav Bjoza a afirmat faptul că "parcă pentru prima dată după 25 de ani s-a găsit unanimitatea".

 

 


Președintele PLR Argeș Daniel Crișan a criticat astăzi Codul Fiscal promovat de PNL despre care susține că a fos făcut în grabă și cuprinde mai multe măsuri anti-liberale, făcând apel la colegii din vechiul PNL să voteze proiectul de modificare al Codului Fiscal pus în dezbatere publică de Guvern.

 

 

 

 

Conform presei centrale, noul PNL şi aripa Geoană-Vanghelie au decis că revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului să fie amânată pentru o dată nedefinită.

Începută în forţă, anunțându-se zilnic schimbarea puterii, lovitura de palat din Senat s-a dovedit un fiasco pentru PNL. Surse din cele formaţiuni spun că au nevoie, în acest moment, de un număr de 8 voturi suplimentare pentru a încerca să-l schimbe cu succes pe Tăriceanu.

Lista cu semnături rămâne deschisă dar nu mai are cine să o iscălească. Întrebat ce vor face cu semnăturile mai departe, liderul grupului PNL din Senat, Ion Popa, a declarat: "Le depunem când avem numărul necesar", conform stiripesurse.ro
Când va avea PNL numărul necesar nimeni nu ştie. Cert este că puciul de la Senat a fost ratat şi semnele reluării acestuia sunt tot mai slabe. Călin Popescu Tăriceanu rămâne mai departe preşedintele Senatului fără emoţiile schimbării majorităţii parlamentare.
Situația lui Ion Popa, care a umblat în van cu lista de semnături, pare să semene tot mai mult cu cea a lui Cornel Lazăr câna a vrut să îl dea jos pe Coco Polexe de la șefia CJ Argeș pentru a-i lua funcția de vicepreședinte. Când ești nepunticios, indiferent ce funcție politică primești, indiferent cât este ea de puternică, tot slab ești.
 


 
 

În ședința de vineri Constantin Polexe ar putea fi revocat din funcția de vicepreședinte al CJ Argeș. Nu la inițiativa PNL, adică a opoziției, ci la inițiativa lui Cornel Lazăr, care a inițiat un proiect de hotărâre la care s-au alăturat colegul său de partid, Aurel Iacșa, peneliștii și o parte din pesediști.
Ce-i drept, Polexe era independet la data la care proiectul a fost inițiat. Între timp însă, acesta s-a alăturat PLR.  Cu toate acestea, Lazăr nu se lasă. A ratat de vreo două ori funcția de vicepreședinte CJ, o dată, pentru că nu are studii necesare, pe cea de prefect. De data aceasta vede roșu, la propriu în fața ochilor, după cum se vede în acțiunile sale de-a lungul timpului:

Tecău, negocieri cu PPDD pentru o nouă majoritate. CJ Argeș riscă un mega-scandal dacă PC-istul Cornel Lazăr va deveni vicepreședinte!

Constantin vrea să bage Argeșul pe mâna proștilor: Lazăr va fi vicepreședinte al CJ Argeș!

Mațul gros

RUȘINOS! După ce și-a lăsat angajații de la Antena 1 să moară de foame, Lazăr a protestat că Antena 3 rămâne fără sediu!

Prin piața politică argeșeană umblă zvonul că Lazăr i-ar fi cărat după el pe unii lideri ai PSD Argeș la București, pentru a-i convinge mai lesne în urma unor discuții cu liderii de la nivel central.

Se aude chiar că încearcă din greu să fie susținut pe ultima sută de metri și de Daniel Constantin, deși acesta nu a rostit niciodată din 2012 încoace, într-o declarație publică, numele lui Cornel Lazăr. Iar după ultimele scandaluri în care acesta a fost implicat, cu atât mai puțin: aproape falimentarea Antenei 1 Pitești și neplata jurnaliștilor care lucrau acolo, falimentarea mai multor afaceri, falimentarea conturilor personale. Unele voci spun că lui Lazăr îi place să umble foarte mult în compania argeșenilor. Nu de alta, dar dacă este prins singur pe stradă, ar fi pe placul cămătarilor.

Toate aceste eforturi sunt făcute în condițiile în care Polexe a ajuns la PLR, Argeșul fiind al doilea județ din țară unde a fost semnat protocolul pentru USL 2. Conform regulilor, dacă în județe apar probleme care nu pot fi rezolvate pe plan local, acestea vor ajunge la nivel central. Asta înseamnă că, pentru a-și hrăni orgoliul și conturile goale din bănci, Cornel Lazăr riscă să arunce în aer coaliția de la guvernare, pentru că toate acestea trebuie să se clarifice în urma unor negocieri la București. Mai mult, se pare că în urma unui demers al organizației din Argeș a lui Tăriceanu în ședința de CJ de astăzi, PC ar putea avea surpriza să devină al treilea grup politic în Consiliu, la mare luptă cu țărăniștii, și ceva mai mare decât PPDD, care a rămas în Marian Fulga.

Evident că, din punct de vedere politic, liberalii nu aveau cum să speculeze momentul, iar PSD se face că trece peste această disensiune, dând senzația că PLR și PC trebuie să își clarifice singure ocupantul celui de al doilea post de vicepreședinte. Deși, la o adică, PSD ar putea să își ia ambele posturi de vicepreședinte.

Pentru postul vacantat după alegera lui Florin Tecău, PSD va decide în ședința de mâine de BPN cine va fi vicepreședintele. Sunt patru nume, dar niciunul nu este sigur că va sfârși câștigător, deși cel puțin cei care au legătură cu Mioveniul s-ar putea considera cu mai multe șanse.

Sigur, nici Polexe nu pare un mare om de cultură. Nici pe departe am putea spune, avându-se în vedere aplecarea sa către partea...economică a vieții.

Cornel Lazăr este însă omul care face de râs orice urmă a mai rămas din imaginea de baron local pe care presa și oamenii au pus-o conducerilor de consilii județene.

La final, câteva întrebări pentru orice consilier județean din Argeș: Cum să dai o parte din instituțiile statului, mai ales pe cele ale culturii, lui Cornel Lazăr, un individ care nu știe să vorbească, nu poate gândi logic, nu are studii complexe, s-a comportat iresponsabil cu angajații, iar pe linie politică și-a pus toți acoliții în instituțiile unde există influența lui, a familiei sale sau a partidului?
Nu doar burdihanul lui Lazăr trebuie îndestulat, ci și a rudelor, care au beneficiat, de-a lungul timpului, de întâlniri extrem de convenabile cu banul statului: soția sa, Mihaela Lazăr, patron la Helios & Co, a primit pe tavă, în urma unei selecții de oferte, un contract de curățenie pentru cele 11 puncte de lucru ale APIA, din județ, iar fiica lui, Andreea Lazăr, a devenit peste noapte, plecând de la Protecția Copilului, expert în agricultură la Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit)
Și, mai ales, cum să dai parte din viața acestui județ pe mâna unuia care este un manager atât de bun încât afacerile sale au intrat în faliment și este înglodat în datorii (la vedere sau ascunse)?

Răspunsuri nu știm dacă veți găsi, dar uitați-vă bine la acești ochi inteligenți și la gușa concepută special pentru depozitare ale viitorului vice al CJ Argeș... Mai contează altceva în politica argeșeană?
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.