După ce l-au anunțat că l-au ascultat opt ani fără să găsească nicio probă care să îl acuze, pe baza unor denunțuri, procurorii DNA au cerut Parlamentului, prin Parchetul General, aviz pentru începerea urmăririi penale pe numele preşedintelui ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Președintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală, a anunțat oficial Direcția Națională Anticorupție.
Este vorba despre presupuse fapte din 2004.  
Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA „la cerea autorităţilor judiciare austriece”.
Este vorba despre presupuse fapte de luare de mită, de 800.000 de dolari, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie.
Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiţionale.
 

Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri seară la TVR că nu este de acord și se va opune unei inițiative pentru amnistie și grațiere. Șeful Senatului motivează această decizie spunând că a va susține așa ceva ar putea fi acuzat că o face pentru interesul propriu.

„Eu nu pot să fiu de acord cu ideea că deciziile politice la care am un rol important sunt decizii care ar putea să mă favorizeze în așa fel încât să-mi creeze o vulnerabilitate în spațiul public. Știți foarte bine că în politică lucrăm nu cu realități, ci cu percepții. Percepția în legătură cu o astfel de decizie ar fi defavorabilă: «Uite ce fac politicienii! Politicieni se scapă pe ei de justiție!». Deci, acesta este motivul pentru care eu m-am opus și vă spun că și în continuare mă voi opune, mai ales în condițiile actuale. Cu atât mai mult în condițiile actuale nu pot să fiu de acord ca o astfel de decizie să se ia, pentru că voi fi acuzat că fac politică în interes propriu” a spus Tăriceanu la emisiunea România 9, citată de DCNews.ro.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că nu are sub nicio formă de gând să rupă coaliția de guvernare cu cei de la PSD.

”Nu am de gând, nu am avut de gând și nu voi avea de gând să rup coaliția. Același lucru cred că îl împărtășește și colegul meu, domnul Liviu Dragnea. De unde a pornit acest lucru? După consultările de la Cotroceni și pozițiile avute ca urmare a acestor consultări a pornit această temă a ruperii coaliției”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a comentat și asupra modului în care funcţionează coaliţia şi i-a criticat pe cei care comentează fără să gândească prea mult. Printre cei care au lansat astfel de atacuri se află și deputatul Mitralieră, Cătălin Rădulescu, de la Argeș.

"O alianţă poate să funcţioneze atât timp cât există încredere între parteneri şi cei care urmăresc să destructureze sau să rupă o coaliţie nu trebuie să facă decât un singur lucru: să instileze neîncrederea prin diferite mijloace. Le ştiu foarte bine. Se întâmplă şi acum, evident. Sigur că la treaba asta mai sunt şi nişte prostănaci care intervin din partide - chiar din partidele de coaliţie - am observat la PSD unii care s-au repezit cu capul înainte să facă tot felul de comentarii care mai de care mai virulete şi mai agresive şi sigur că lucrurile astea nu fac decât să deterioreze şi mai mult atmosfera şi, în final, să dea apă la moară celor care se gândesc că e ceva, dar când văd lucrurile acestea au motive să creadă că e mai mult decât o mică problemă şi se amplifică lucrurile", a declarat Călin Popescu Tăriceanu. 

Salariile bugetarilor nu vor fi înghețate, iar începând cu anul viitor vor fi aplicate creșterile prevăzute în legea salarizării, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Ministrul spune că a fost o astfel de discuție la Guvern, și că măsura înghețării salariilor în sectorul bugetar a fost avansată în cadrul schimburilor de informații dintre Guvern și Comisia Europeană, care era preocupată de o eventuală depășire a deficitului bugetar, dar că forul european este preocupat de rezultat, de respectarea țintelor asumate, și nu de modul în care se ajunge la aceasta.

Senatorul PNL, Florin Cîțu, a făcut public recent un document care prezenta o serie de măsuri de austeritate care vor fi aplicate din 2019 și nu va mai aplica Legea salarizării unitare. Documentul a fost trimis Comisiei Europene de către ministrul Finanțelor și avansa posibilitatea înghețării salariilor în sectorul bugetar în 2019.Ulterior, președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu se pune problema unor înghețări a salariilor în contextul în care Români înregistrează creșteri economice.

Un argeșean a fost la consultările cu președintele Klaus Iohannis pe tema legilor justiției. Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a făcut parte din delegația partidului său la aceste consultări. ADE a propus un set de măsuri și a solicitat un consens politic pe legile justiției. Condiția pusă de liderii ALDE a fost ca statul de drept să fie definit în jurul drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Discuția de la Cotroceni nu a fost o confruntare și nici nu a avut ca scop încheierea vreunui pact. Păcat că aceste întâlniri nu au avut loc și când au existat alte teme dezbătute și când am fi putut avea un impact pozitiv în spațiul public. Așa cum ALDE a dorit un consens pe marginea legii Offshore, ne dorim un consens politic și pe legile justiției. Pentru a ajunge la acest consens trebuie să lămurim cum definim noțiunea de stat de drept printr-un dialog cu toți actorii politici și considerăm că și președintele este un astfel de actor. Vrem ca statul de drept să fie construit în jurul libertăților și drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Nu putem discuta despre un stat de drept dacă instituțiile nu respectă cetățeanul.
Cred că am ajuns să constatăm cu toții că a fost prea mult circ în jurul justiției care până acum a fost folosită ca instrument politic, circ care a indus o imagine excesiv negativă în străinătate, o imagine care nu are legătură cu realitatea. Deja este prea mult. Sper că s-a înțeles în sfârșit acest lucru. Se apropie mandatul președinției României la Consiliul European și trebuie să nu mai speriem lumea cu această imagine falsă, a precizat Andrei Gerea cu privire la discuțiile de la Palatul Cotroceni.   

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.