Au avut loc Adunările Generale ale organizațiilor PSD din Tigveni și Cepari 
Candidatul PSD Argeș la Tigveni este Dumitru Doru Slătineanu, fost edil al comunei, iar la Cepari candidat a fost desemnat primarul în funcție, Cristian Ciobanu.
În Adunările Generale coordonate de președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș Ion Mînzînă au fost votate și listele de candidați pentru cele două consilii locale.
“Atât la Tigveni, cât și la Cepari, venim cu oameni care au experiență în administrație și care au demonstrat că pot face performanță. Sunt sigur că vor avea succes, iar succesul lor este și va fi al comunităților din care fac parte.”, a declarat Ion Mînzînă.
La Cepari și Tigveni au fost și vicepreședinții CJ Argeș Adrian Dumitru BUGHIU și Marius Nicolaescu, directorul general adjunct DRDP București Eduard Dima, consilieri județeni și locali, secretari tehnici.

 

La concursul de la Școala de Poliție și-au depus dosarele peste 10.000 de candidați, iar după probele eliminatorii au rămas puțin peste șase mii, pe 1.300 de locuri.

Pentru eliberarea legitimațiilor de concurs, candidații au stat astăzi ore bune la coadă. Urmează vizita medicală și proba scrisă, pe 20 ianuarie.

Este a doua sesiune de admitere, organizată în premieră, în această iarnă, de ministerul de Interne. Și numărul locurilor scoase la concurs este cel mai mare, în contextul crizei de personal din poliție. Chiar și așa, sunt peste patru candidați pe un loc. Orașul prahovean a devenit peste noapte neîncăpător.

Luna februarie ar urma să aducă și noul manager al teatrului Al. Davila din Pitetși. Deocamdată, cert este că în  competiţie s-au înscris trei candidaţi. Este vorba despre Luminiţa Borta şi George Diaconescu şi, mai puțin cunoscut pentru publicul piteștean, Nicolae Poghirc. Asta, pentru că Poghirc a lucrat la teatrele din Craiova și Vâlcea. La jumătatea lunii februarie, candidații care vor trece de selecția dosarelor vor susţine proiectele de management.  
În prezent, după mai multe încercări eșuate de stabilire a unui manager, instituția este condusă interimar de directorul economic Araxi Negoșanu.

Deputatul Dan Bica nu ar prea vrea să rămână șeful PNL Argeș. Însă și-a lăsat o portiță, în cazul în care își va găsi suficientă susținere în organizație.
După demisia lui Ion Popa, Bica asigură interimatul filialei județene. El a impus-o și pe Olimpia Doru la conducerea PNL Pitești. În primăvară, susține deputatul, sunt programate alegeri, calendarul urmând să fie stabilit foarte probabil în ședința BPN de luni. Oricum, până la sfârșitul lunii, se va cunoaște data la care vor fi alegeri și în Argeș. Alegerile sunt necesare. Am fost in 2 ani de tranzitie. Biroul Permanent Național a stabilit să girez conducerea partidului până la noi dispozitii. Sunt prim vicepreședinte coordonator. Nu eu am cerut asta. La alegerile din iarnă va candida cine va dori și va câștiga cine va convinge. Fiind  deputat, eu sunt de drept vicepreședinte. Depinde de candidați dacă voi candida și eu sau nu. Eu sper să nu fie nevoie să candidez, adică să fie niște oameni care să își dorească conducerea filialei și care să fie în stare să fie locomotivă. Până acum nu văd niciun candidat, a afirmat Dan Bica.

 

 

Pe 11 decembrie, argeșenii vor ieși la vot pentru a-și alege deputații și senatorii care să le reprezinte interesele în Parlamentul României, pentru următorii 4 ani.
Echipa de candidați a PSD Argeș  pentru SENAT este:
1.Şerban Valeca
2.Gheorghe Marin
3.Cristina Stocheci
4.Maria Dobrea
5.Marian Clipici
6.Gheorghe Sîrbu
Iar pentru CAMERA DEPUTAȚILOR:
1.Radu Vasilică
2.Mircea Drăghici
3.Simona Bucura Oprescu
4.Nicolae Georgescu
5.Cătălin Rădulescu
6.Nicolae Velcea
7.Daniel Stancu
8.Marius Pîrvu
9.Dorin Mărăşoiu
10.Preda Marin
 
Iată ce își propune echipa PSD Argeș să facă pentru județ, atunci când va ajunge la guvernare:
 
• Promovarea pe plan extern a capabilităților județene în vederea încheierii de parteneriate;
• Susținerea prin vot a unei legislații pentru români și pentru principiul “Conceput/Fabricat în România”;
• Promovarea conceptului ”Pitești - Capitală de Regiune”;
• Promovarea județului Argeș cu ocazia evenimentelor din anul 2019, când România va avea Președinția Consiliului UE;
• Extinderea și modernizarea Spitalului Județean Argeș;
• Susținerea unei noi investiții în sănătate: Spitalul Sf. Spiridon Mioveni;
• Demararea investiției Autostrada Pitești-Sibiu;
• Reluarea proiectului Centura de Nord-Vest a Municipiului Pitești;
• Susținerea reabilitării a 100 km de drumuri județene și comunale cu prioritate a drumurilor de legatură interjudețene;
• Dezvoltarea unui parc tehnologic în parteneriat public-privat: administrație-mediul academic-mediul economic și asocierea unui program pentru tinerii specialiști denumit “Brainreturn”;
• Susținerea industriei argeșene de automobile și a celei de componente auto;
• Parteneriat cu europarlamentarii PSD pentru susținerea proiectelor cu finanțare europeană a universităților argeșene și a tehnologiilor aferente Generației 4 de reactoare nucleare;
• Discutarea în adunări populare a proiectelor de legi cu impact social major în vederea mandatării de către argeșeni a votului parlamentarilor PSD;
• Dezvoltarea proiectului “Transfăgărășan deschis 12 luni/an”;
• Dezvoltarea de sisteme ”after-school” pentru creșterea gradului de acces la educație și scăderea abandonului școlar;
• Susținerea parteneriatului Consiliul Județean-Primărie-Școală-Biserică pentru promovarea tradițiilor, precum și a portului popular și a folclorului din zona Argeș-Muscel;
• Susținerea conservării și renovării monumentelor bisericești prin proiecte europene;
• Susținerea legislativă a modernizării structurilor din domeniul apărării și siguranței cetățeanului în vederea măririi capacității de reacție pentru protejarea poporului și a teritoriului național.
 
Comandat de PSD Argeș;  S.C. Macazin Muntenia S.R.L.;  M.F. 11160007

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.