Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări că nu intenţionează să promoveze instituirea unei carantine la nivel naţional după alegeri.

"Eu nu intenţionez să promovez instituirea unei carantine la nivel naţional, un aşa numit lockdown, după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet, nu există nicio intenţie de a intra în lockdown după alegeri. Repet aceste lucruri fiindcă sunt politicieni fără niciun fel de scrupule care încearcă să se profileze cu ştiri de tip senzaţional", a spus şeful statului, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni.

Președintele a arătat că, începând cu 20 noiembrie, se observă o tendinţă de scădere a evoluţiei infecţiilor cu noul coronavirus, în contextul carantinării zonale: "Am analizat cu precădere măsurile privind carantina zonală şi în acest sens am solicitat INSP o analiză privind evoluţia epidemiei în oraşele şi municipiile carantinate. Datele furnizate relevă, în primul rând, că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a evoluţiei infecţiilor, acest lucru se reflectă în numărul cazurilor săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a gradului de pozitivare."

Şeful statului a prezentat o analiză a situaţiei privind evoluţia epidemiei în oraşele carantinate și a arătat că s-a ajuns pe un palier şi tendinţa este de scădere.

"Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi că populaţia a respectat aceste măsuri, ceea ce ne oferă motive de optimism. Este un început. Nu am învins virusul. Măsurile rămân în vigoare", a subliniat Iohannis.

Potrivit președintelui, carantinarea zonală se va face acolo unde situaţia o va impune. În București datele nu relevă că este nevoie de impunere a carantinei, a precizat Iohannis.

Mai multe restricții intră în vigoare conform deciziilor Guvernului. În plus față de acestea, tot de luni, 09.11.2020 intră în vigoare următoarele restricții sanitare, conform hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș condus de prefectul Emanuel Soare. Practic, suntem într-o stare de urgență nedeclarată, mai ales că este restricționată circulația persoanelor pe timp de noapte și activitatea economică, se reintroduce declarația pe propria răspundere. Starea de urgență nu a fost declarată încă pentru că asta ar însemna că ar fi foarte greu de justificat necesitatea organizării alegerilor parlamentare în contextul undei grave situații sanitare (recunoscută însă, verbal, de toți decidenții de la centru)

Iată așadar restricțiile care vor fi impuse începând cu ziua de luni:

#Transport public:
În autobuze și microbuze, vor fi ocupate doar jumătate dintre locurile disponibile, cealaltă jumătate va fi indisponibilizată prin marcarea corespunzătoare.

În autobuze nu se va mai călători în picioare decât pe locurile marcate corespunzător pe podea și la o distanță de cel puțin 1,5 m de ceilalți călători.

Șoferii mijloacelor de transport public nu vor pleca din stație dacă nu se respectă aceste reguli și vor anunța organele competente când situația o impune.

#Accesul clienților în magazine:
Nu se va permite accesul clienților pentru care nu se poate asigura păstrarea distanței de 1,5 m.

Numărul clienților care pot avea acces, în același timp, în interiorul spațiului comercial va fi calculat de către agentul economic prin raportarea la maximum 50% din suprafața utilă, liberă și la distanța necesară. Aceste instrucțiuni vor fi aduse la cunoștința clienților prin modalități de afișare și comunicare specifice.

Alte restricții în vigoare:
Restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri de noroc etc. funcționează la o capacitate de maximum 30% din numărul locurilor disponibile și doar în intervalul 06.00-21.00 (localități cu incidența între 1,5-3 la mie)

Masca obligatorie în toate spațiile deschise sau închise.
Reuniuni de sărbători, aniversări, petreceri – interzise.

Circulația în afara locuinței între orele 23.00-05.00 – interzisă. Excepții doar conform legii.

#Piețele din spațiile închise, târgurile, bâlciurile, talciocurile – închise.
Este permisă doar activitatea piețelor organizate în spații publice #deschise.

#Companiile cu un număr mai mare de 50 de angajați organizează activitatea în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă sau în grupe care încep/termină activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

#Școlile suspendă activitatea care impune prezența fizică a elevilor și continuă activitatea în mediul online.


Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, vineri seară, într-o ședință extraordinară. Având în vedere situația epidemiologică din județ, generată de noul coronavirus, conducerea DSP Argeș a cerut carantinarea a două comune, începând cu 1 august 2020: Bălilești și Dârmănești. Primarii celor două comune din Argeș au fost invitați să participe la ședință, se arată într-un comunicat al Prefecturii Argeș.  


Ținând cont de hotătârea nr 27 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, emisă la propunerea DSP Argeș nr 20113/31.07.2020, în baza evaluării epidemiologice avizată de către INSP, prin care se constată că răspândirea comunitară nu poate fi controlată prin alte metode, iar numărul persoanelor infectate este peste pragul de 3 cazuri/1000 de locuitori, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis ordinele prin care se instituie carantina zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 01.08.2020, ora 01.00, pentru comunele Bălilești și Dârmănești.  
Conform Hotărârii CJSU se interzice intrarea/ieșirea în/din cele două comune prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.

Conform prevederilor legale în vigoare, în localitatea carantinată sunt permise intrarea, respectiv ieșirea pentru:
a) transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionării populației;
b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor; persoanele care susțin examene de admitere la facultate;
c) persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitate profesională în afara zonei carantinate cu prezentarea unei adeverințe de la angajator, legitimație de serviciu sau oricare alt document care să ateste activitatea profesională;
d) persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
f) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
g) urgențe medicale.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor din zona carantinată, este operaţională linia Telverde pentru informaţii legate de coronavirus- 0800800358.

Primarul Ion Georgescu a anunțat, la finalizarea discuțiilor purtate astăzi la Prefectura Argeș împreună cu cei din conducerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că Mioveniul nu va fi carantinat. Măsura se va aplica și celorlalte localități din județ care erau vizate de o posibilă carantinare. Primarul din Mioveni a subliniat că evoluția cazurilor de COVID-19 va fi monitorizată în toate localitățile timp de încă o săptămână, atunci când vor fi reluate discuțiile privind eventuale noi măsuri.

Ion Georgescu a subliniat că la uzina Dacia vor fi făcute dezinfecții, fabrica din Mioveni intrând de sâmbătă în remont. De asemenea, el a făcut apel la populație și la agenții economici să respecte măsurile de prevenire pentru a evita implementarea altor măsuri și mai drastice și, în primul rând, pentru a avea grijă de propria sănătate și de cea a celor dragi.

De asemenea, primarul din Mioveni a solicitat conducerii ALTEX să ia măsuri speciale pentru a preveni aglomerația la inaugurarea magazinului care va avea loc peste câteva zile.

Sub sceptrul inchiderii a 12 localitati inclusiv Pitestiul si Mioveniul, si cu imaginile in care calatorii erau imbulziti ca sardelele in maxi-taxi pe ruta Pitesti-Campulung, prefectul de Arges a plecat in controale. Emanuel Soare a fost prin piete si la maxi-taxi. Sigur, maxi-taxi verificate prin statii, caci pe traseu verificarile Politiei sunt cam rare, altfel nu ar fi aparut acele cazuri. 
“Am intensificat acțiunile de control, am declarat toleranță zero la încălcarea legii în județul Argeș. În funcție de rezultate, vom analiza săptămâna viitoare în ce localități se impune izolarea sau carantina. Nu vrem să carantinăm nicio localitate! De aceea am impus restricții suplimentare, pentru a transmite un semnal autorităților să se implice mai serios. Am încredere că autoritățile locale își vor asuma responsabilitatea și se vor implica, pentru a nu ajunge în situația carantinării. Fac apel la cetățenii județului să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului: să poarte masca de protecție, să păstreze distanța fizică și să se spele des pe mâini, cu apă și săpun. Doar prin cooperarea tuturor, a cetățenilor și a instituțiilor publice, vom putea evita luarea unor măsuri foarte severe”, a declarat prefectul Emanuel Soare.

În ultimele 24 de ore polițiștii argeșeni au verificat 357 de persoane aflate în izolare. Totodată, au fost controlate 83 de societăți comerciale, 251 de persoane legitimate și 137 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei. 49 dintre acestea, în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei, au fost aplicate operatorilor economici, pentru organizarea de activități în spațiul închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții (restaurante din zona de nord a județului).
Ieri jandarmii argeșeni au aplicat 7 amenzi în valoare de 3500 lei și 4 avertismente, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.
Pompierii argeșeni au verificat 11 societăți comerciale și 131 de persoane fizice. 11 dintre acestea din urmă au primit avertisment pentru că nu purtau masca de protecție în spații închise.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.