În acest weekend (12 – 13 iunie 2021) la Instituția Prefectului Argeș s-a desfășurat Maratonul de Vaccinare II. Acesta s-a realizat cu ajutorul Direcției de Sănătate Publică Argeș, Consiliului Județean Argeș și personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență Pitești și de la Spitalul de Pediatrie Pitești.

Direcția de Sănătate Publică Argeș a pus la dispoziție doritorilor atât serul Pfizer BioNTech, cât și serul Johnson&Johnson care se administrează în doză unică.

Oamenii s-au putut bucura în cele două zile de vaccinare de muzica artiștilor de la Filarmonica Pitești și de o expoziție de lucrări ale copiilor din centrele rezidențiale din subordinea DGASPC Argeș: CTF Găvana, CSCCD „Sfinții Constantin și Elena” și CSCD Rucăr.

La finalul maratonului un număr de 1.167 persoane s-au imunizat, dintre care 792 cu serul Pfizer BioNTech (dintre acestea 111 au venit pentru prima doză) și 375 cu serul Johnson&Johnson.

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, mulțumește tuturor celor care au făcut posibilă această acțiune ce are drept scop protejarea sănătății cetățenilor.

 

În aceste zile, Ordinul Asistenților Medicali, filiala Argeș, organizează o serie de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Asistenților Medicali. Pe pagina de Facebook a Ordinului au fost postate mai multe mesaje si clipuri care se referă la activitatea asistenților medicali, mai ales că, de mai bine de un an, aceștia se află în prima linie a luptei împotriva COVID-19.

Ziua Internațională a Asistenților Medicali, instituită în 1974 la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali, este aniversată la 12 mai, împreună cu ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a pus bazele moderne ale asistenței medicale.

În spatele unor echipamente de protecție, prin care cu greu mai pot fi recunoscuți și care nu sunt deloc ușor de purtat, se află ei, asistenții medicali.
          
În spitalele argeșene, în cabinetele de medicină de familie, în farmacii, în centrele rezidențiale pentru copii și vârstnici din DGASPC Argeș, în asistența comunitară, în toate unitățile sanitare, peste 5000 de asistenți medicali argeșeni și-au îndeplinit menirea de a proteja sănătatea populației. Și o vor face în continuare cu aceeași vocație și dăruire, pentru că își dublează competența și profesionalismul cu UMANITATE ȘI COMPASIUNE.

În vreme de pandemie, viața li s-a schimbat radical. Au luat toate aceste schimbări ca pe noi provocări. Fiind curajoși, cu dăruire față de profesie și iubire față de semeni, au rămas să înfrunte, la modul direct, noul coronavirus, deși sunt și ei oameni, cu emoţii, cu familii acasă. Astfel, după mai bine de un an, sunt tot aici, tot uniți într-un singur scop: să-i vindece pe cei aflați pe paturile de spital.
Astăzi, mai mult ca oricând, în contextul dramatic al pandemiei privind infecția cu noul coronavirus SARS-CoV-2, când au fost expuse vulnerabilitățile sistemelor de sănătate, ochii întregii lumi sunt ațintiți asupra asistenților medicali într-un mod care nu putea fi anticipat, această tragică pandemie reflectând munca și contribuția de neînlocuit a asistenților medicali într-un război nedrept cu un dușman necunoscut.

VIDEO ZIUA ASISTENTULUI MEDICAL ARGEȘ

Ne aflăm în fața unei realități evidente, în care toți partenerii sociali deopotrivă, guvernanți, politicieni, populație, trăim cu adevărat, zi de zi, expresia „fără sănătate totul este nimic. Lor, celor care alină suferințele oamenilor din jur, în fiecare zi, astăzi, mai mult ca oricând, le dorim o sărbătoare care să-i pună în valoare.
Deși au intrat pe un teritoriu necunoscut și inedit, asistenții medicali au pus viața pacienților mai presus de confortul și siguranța lor, ei nu au dezertat de pe „frontul de luptă”, nu și-au trădat profesia nicio clipă, chiar dacă la începutul luptei au avut ca „arme” doar curaj, devotament, bună credință, onestitate și spirit de sacrificiu. Au dat dovadă cu prisosință că sunt dedicați unui singur scop, protejarea sănătății semenilor, au demonstrat că sunt „EROI”

Pentru cei care încă luptă, un braț de flori și încurajări și promisiunea că vom fi responsabili și ne vom vaccina, că vom susține fiecare demers menit să ne aducă îmbrățișările înapoi.

De Ziua Internațională a Asistenților Medicali,trebuie să celebrăm eroii în halate albe. E un bun prilej să le recunoaștem meritele.

”Asistentul medical este singurul OM care are pe VIAȚĂ o profesie pentru VIAȚĂ!”, se amintește în videoclipul emoționant de mai jos:

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu informează despre proiectul „Vaccinare fără programare” al Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
 Conform proiectului demarat de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), începând de sâmbătă, 8 mai, la nivel național va începe vaccinarea fără programare, care se realizează prin prezentare directă în centrele de vaccinare.
Vaccinarea se va produce în limita dozelor disponibile și a capacității centrelor. Pentru acest lucru, este necesar ca oamenii să se prezinte la centru cu un act de identitate valabil.
Pentru a ușura desfășurarea procesului, în centre vor fi eliberate bonuri de ordine.
În ceea ce privește programul, persoanele peste 60 de ani vor avea acces pe întreg programul centrului de vaccinare, în timp ce, pentru persoanele cu vârste sub 60 de ani, imunizarea se va putea face după ora 14:00.
Vaccinarea fără programare se va putea realiza în orice centru din țară.

Noua variantă de coronavirus, prezentând atât caracteristicile tulpinii britanice B1.1.7, cât şi mutaţia E484K, care potrivit unor studii poate reduce eficienţa vaccinurilor împotriva virusului, a fost identificată şi în România, pe baza secvenţierilor efectuate la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV), se arată într-un comunicat remis AGERPRES, luni, de purtătorul de cuvânt al instituţiei academice, Codruţ Şerban.

Conform sursei citate, proba biologică a fost recoltată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, de la un pacient fără un istoric recent în Marea Britanie.

''La cele trei variante îngrijorătoare cunoscute ca provenind din Marea Britanie (linia B.1.1.7, nume VOC202012/01), din Africa de Sud (linia B.1.351, cu numele 501Y.V2 15) şi din Brazilia (linia P.1, nume P.1), Institutul de Sănătate Publică din Anglia a adăugat, în luna februarie, o nouă variantă a virusului (linia B.1.1.7 + E484K, nume VOC202102/02). Deşi numărul cazurilor identificate cu noua variantă (B.1.1.7 + E484K) este momentan relativ redus (fiind prezentate numai 43 de cazuri în Raportul britanic din 1 aprilie 2021), principala îngrijorare provine din capacitatea variantelor ce conţin şi mutaţia E484K de a prezenta o rezistenţă mai mare la anticorpii generaţi de vaccin, reducând astfel eficienţa vaccinurilor. În luna martie, noua variantă (B.1.1.7 + E484K) a fost introdusă ca variantă îngrijorătoare (variant of concern - VoC) şi în lista Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), care monitorizează situaţia epidemiologică la nivelul Uniunii Europene. Într-un comunicat emis duminică, 4 aprilie, de agenţia Reuters, este prezentată îngrijorarea în legătură cu răspândirea acestei variante şi în Japonia, aproximativ 70% dintre probele secvenţiate de la un spital din Tokyo prezentând această mutaţie'', se precizează în comunicatul USV.

În cadrul Laboratorului de Metagenomică şi Biologie Moleculară al Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava (USV) au fost realizate, pe parcursul ultimelor două săptămâni, secvenţieri pentru un număr de 91 probe, provenite de la pacienţi depistaţi pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza judeţelor Suceava, Cluj, Iaşi, Timiş şi Botoşani.

Din probele analizate, a fost depistat un număr de 88 noi cazuri aparţinând tulpinii de interes epidemiologic B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea în Marea Britanie, şi un caz aparţinând tulpinii B.1.1.7 + E484K.

Acestea sunt repartizate geografic astfel: 44 dintre cele 44 de probe selectate din judeţul Suceava, 22 dintre cele 25 de probe selectate din judeţul Cluj, 17 dintre cele 17 probe selectate din judeţul Iaşi, trei dintre cele tre probe selectate din judeţul Timiş, precum şi două dintre două probe selectate din judeţul Botoşani, în această rundă de secvenţiere.

USV a secvenţiat, până în prezent, peste 400 de probe provenind de la pacienţi diagnosticaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 şi va continua monitorizarea evoluţiei SARS-CoV-2 pe teritoriul României, în colaborare cu partenerii implicaţi în această acţiune, se afirmă în comunicatul menţionat.

''În baza acordurilor de colaborare încheiate până la acest moment sunt selectate probe din spitale aflate pe raza judeţelor Suceava, Timiş, Cluj, Dolj, Iaşi, Botoşani, Neamţ şi ne exprimăm disponibilitatea de a colabora şi cu alte instituţii cu compartimente COVID-19 din alte judeţe pentru analiza situaţiilor speciale şi realizarea analizelor genetice corespunzătoare'', transmit reprezentanţii USV.

Activitatea curentă de secvenţiere la USV este parţial finanţată de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării prin proiectul "Secvenţierea genomului SARS-CoV-2 şi analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România", coordonat de prof. univ. dr. Mihai Covaşă, fiind cofinanţată de USV.

Localitățile Pitești, Mioveni, Băbana, Godeni, Lerești, Mărăcineni, Priboieni sunt în scenariul roșu, ca urmare a depășirii pragului de incidență a îmbolnăvirilor cu virusul SarsCov 2,de 3/1000 de locuitori în Pitești și mai multe localități din județul Argeș. Ca atare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș a emis o serie hotărâre cu mai multe restricții, care vor intra în vigoare începând cu data de 27.03.2021, ora 00.00 pentru o perioada de 14 zile. De asemenea, mai multe unități școlare intră în scenariul 2, inclusiv Colegiul IC Brătianu sau Școala Postliceală Carol Davila din Pitești.

Hotărârea nr 19 din 26.03.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș:

Având în vedere:  
-prevederile H.G. nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătăţii nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităţilor/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 cu completările și modificările ulterioare;
- Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătății nr.1309 din 21 lulie 2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2;
- prevederile O.U.G. nr.21/2004 privind managementul situațiilor de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile H.G.nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
- adresa Direcţiei de Sănătate Publică Argeș nr.1034/26.03.2021 înregistrată la Instituţia Prefectului - judeţul Argeș sub nr.11276/26.03.2021;
- adresa Inspectoratului Școlar Județean Argeș nr. 2223/25.03.2021 înregistrată la Instituția Prefectului - județul Argeș sub nr 11195/26.03.2021;
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeș întrunit în şedinţă extraordinară în data de 26.03.2021, ora 15.00 a luat următoarea
HOTĂRÂRE:
Art.1. (1) Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor în localităție Piteşti, Mioveni, Băbana, Godeni, Lerești, Mărăcineni, Priboieni din județul Argeș în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
(2) Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 05.00 - 21.00, doar pentru persoanele cazate în aceste unități, în localitățile Pitești, Mioveni, Băbana, Godeni, Lerești, Mărăcineni, Priboieni din județul Argeș în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
(3) Măsurile prevăzute la alin.(1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, în conformitate cu prevederile H.G.nr.293/2021 prind prelungirea Stări de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentu prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anexa 3, art.6, punctul 3, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în localitățile Pitești, Mioveni, Băbana, Godeni, Lerești, Mărăcineni, Priboieni din județul Argeș în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locurtori.
(5) Sunt interzise activităţile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în localitățile Piteşti, Mioveni, Băbana, Godeni, Lerești, Mărăcineni, Priboieni din județul Argeş în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori.
(6) Măsurile prevăzute la alin.(1) - (5) intră în vigoare începând cu data de 27.03.2021, ora 00.00 pentru o perioadă de 14 zale.
Art.2. (1) Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 05,00 - 21,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș cu excepția celor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre și a localitățior prevăzute în hotărârea CJSU nr. 17 din 19.03.2021.
(2) Se permite activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, în intervalul orar 05,00 - 21,00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în toate localitățile din judeţul Argeş cu excepția celor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre și a localităților prevăzute în hotărârea CJSU nr. 17 din 19.03.2021.
(3) Se permite activitatea operatorilor economici licenţiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 05,00 - 21,00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Argeș cu excepția celor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre și a localităților prevăzute în hotărârea CJSU nr. 17 din 19.03.2021
(4) Se permit activitățile în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole și/sau concerte, fără a depăşi 30% din capaatatea maximă a spațiului în toate localitățile din județul Argeş cu excepţia celor prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre și a localităților prevăzute în hotărârea CJSU nr. 17 din 19.03.2021.
(5) Măsurile prevăzute la punctele (1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent în conformitate cu prevederile H.G.nr.293/2021 prind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19, anexa 3, art.6, punctul 3, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Măsurile prevăzute la alin.(1) - (5) intră în vigoare începând cu data de 27.03.2021, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile.
Art.3, (1) Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la Art.2 alin.(5), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenonatului şi turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art.71 alin.(2) din Legea nr.595/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Art,4, (1) Se modifică şi se completează Anexa nr. 1 din Hotărârea C.).S.U. nr. 5 din 05.02.2021 potrivit anexei care face parte din prezenta hotărâre.
(2) Șcenariile de funcţionare pentru fiecare unitate de învățământ din țudetul Argeș sunt conforme precizărilor Ordinului comun al ministrului educaţiei și cercetării și al ministrului sănătății nr.3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unitățitor/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa 3
Scenariul 2- Școala Postliceală Carol Davila din Pitești (320 de elevi)
Scenariul 2 - Colegiul Național IC Brătianu din Pitești (1355 elevi)
Scenariul 2 - Școala Gimnazială Mihai Eminescu din Bradu (121 elevi)
        Școala Gimnazială Ion Creangă din Bradu (208 elevi)

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.