Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a efectuat o vizită de lucru la Baza Salvamont de la Cota 2000, pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru iarnă. Baza permanentă de la Cota 2000 este, împreună cu refugiul Scara, în administrarea Formației Județene Salvamont, care acționează din creasta principală a Făgărașului spre Sud, din muchia care se desprinde spre sud din vârful Ciortea, până în muchia sudică a vârfului Iezerul Caprei.
Situație dificilă pentru salvamontiștii din Argeș, din cauza bircrației. Deși ar fi trebuit să ajungă imediat la un caz unde o fetiță de 10 ani a căzut în zona Bâlea Cascadă, acest lucru nu a fost posibil. Echipa Salvamont Argeș a ajuns după o oră și jumătate din cauza traficului dar și pentru ca autoturismul de intervenție a Salvamont Argeș nu este dotat cu semnale acustice și luminoase.
Salvamont Sibiu a cerut sprijinul celor din Argeș in cazul unei fetite de 9ani, din Israel care a cazut 15-20 m oprindu-se in apa rece a cascadei, de pe traseul turistic spre Cascada Balea. Pe fondul hipotermic instalat si a multiplelor plagi , a fost transportata la spital. Singura problema a fost ca salvamontistii argeseni s-au confruntat cu probleme. Din cauza traficul îngreunat de pe Transfăgărășan, dar și din cauza faptului că nu s-a putut evita coloana de mașini pentru că autoturismul de intervenție a Salvamont Argeș nu este dotat cu semnale acustice și luminoase, așa cum există în celelalte servicii salvamont din România au ajuns dupa o ora si jumatate. Cel care a semnalat problema pe o retea de socializare a fost Cristian Toma, admnistrator la Serviciul Public Județean Salvamont.
O declarație făcută de Ion Neagoe, liderul ALDE Mioveni, conform căreia organizația s-a mutat cu totul la noul partid al lui Daniel Constantin a inflamat sprijitele în partidul lui Tăriceanu unde oricum sunt suspiciuni că sunt destui membri din fostul PC care negociază cu oamenii lui Constantin. Chemat în conferința de presă pentru a explica situația, Aurel Iacșa a făcut mai mult rău decât bine. De altfel, este foarte posibil ca de fapt Iacșa să nici nu fi intenționat să organizeze o conferință de presă și să fi fost luat pe sus, cum s-ar spune.
Aurel Iacșa, până de curând co-președinte ALDE Argeș, provine chiar din organizația Mioveni. El a încercat să dreagă busuiocul, ajungând chiar să dea vina pe presă pentru că ar fi interpretat greșit ce spune Neagoe, unul din oamenii săi cei mai apropiați.Desigur, lucru prea puțin probabil, având în vedere că declarația a apărut fix într-un site care are interese directe la conducerea noului al lui Constantin. Adică, bomba, fie ea și un fâs, cum bine s-a exprimat Iașca, este cât se poate de reală, cu precizarea că de la ALDE nu a plecat decât echipa fostului PC.
Interesant este că, deși știa că vine totuși la conferința de presă, Iacșa habar nu avea ce să spună jurnaliștilor: dacă Neagoe a plecat realmente sau nu din ALDE, cu câți membri. A scăldat-o permanent, aducând câteva critici ca să nu zică lumea că nu apără totuși interesele ALDE.
Iacșa ne-a transmis că nu a reușit să vorbească cu Neagoe pentru a clarifica eventuala sa plecare. Eu zic ca nu a fost o bombă, ci un fâs cu fitilul umed care nu a luat foc. Am rămas un pic șocat. Nu am vorbit cu dl Neagoe. Când s-a referit că a plecat toată organizația ALDE, din ALDE a plecat fostul PC. Sunt foarte mâhnit de fostul PC. Mi-e greu să cred că ar fi plecat. Plecarea unui lider de partid dintr-un oraș cum e Mioveniul se face printr-o demisie sau printr-o adeziune la celălalt partid. Or, noul partid nu există încă, nu au adeziune.
Nu avem nimic concret, decât o declarație că a plecat cu toată organizația. Adică eu sunt membru al ALDE Mioveni și sunt aici. Chiar dacă pleacă Neagoe, tot un fâs e.
Eu vă asigur că nimeni nu va pleca, sau dacă vor fi plecări, vor fi evadări sporadice a celor care nu au avut rezultate, ale unor oameni care nu pot face față concurenței.
Acum nu știu cum a preluat și presa care a dat știrea asta bombă. Nu e nicio problemă! Dacă vor fi evadări, vor fi din partea celor care nu sunt performanți, a declarat obsesiv Aurel Iacșa, acum doar vicepreședinte ALDE Argeș.
În schimb, Simona Brătulescu a fost mult mai directă: Eu cred în acea știre care a fost dată. Nu am nevoie de o demisie explicită. Pot spune însă că, începând cu luna iulie, când vor fi alegeri în tot județul, nici toți colegii de la PLR nu vor mai rămâne. Contează rezultatul. În momentul ăsta toate funcțiile se joacă pentru că avem un target de la centru pe care trebuie să îl îndeplinim. Nimeni nu e în siguranță. Nici PLR, nici PC, a declarat liderul ALDE Argeș.
Adevărul este că într-adevăr nu este o știre bombă, ci un mare fâs. Pentru că în sine ALDE Mioveni nu înseamnă o structură politică importantă - stau dovadă rezultatele de la locale și parlamentare. Cât privește fosta organizație PC și pe liderul acesteia, unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Aurel Iacșa, impactul politic al acestora tinde periculos spre zero. În afara faptului că au dinamitat orice șansă de a obține vreun mandat de consilier local, sub sigla ALDE nu s-a întâmplat nimic cu excepția împărțirii de floricele de 1 și 8 Martie. Martori stau toți locuitorii din Mioveni. Iar în mandatul 2012-2016, prezența în Consiliul Local s-a datorat exclusiv bunăvoinței PSD.
Deci, la psudo-partidul lui Constantin s-au strâns niște nulități. Iar ca să tragem linie definitiv, nici măcar pentru ALDE Argeș nu aceasta este problema majoră, ci aceea a faptului că rămân în partid, majoritatea legați de mandatele de consilieri, destui PC-iști.
Cât privește grija argeșenilor pentru ce se întâmplă în ALDE sau în noua jucărie a lui Daniel Constantin ( probabil deputatul de Argeș cu cel mai prost renume printre oameni după ex-primarul Câmpulungului, turnătorul la SECU Gheorghe Buta)....să știți că de aia merge ceasul din Piața Milea numai după cum vrea el! Pe argeșeni nu îi prea interesează nici măcar cum se împing singuri spre prăpastie pesediștii lui Dragnea sau cum se sufocă în neputință pedelisto-liberalii, darămite ce zice marele om de stat Iacșa despre niște expirați politici.
Miercuri, 13 aprilie, copreședintele ALDE Argeș Simona Brătulescu a fost prezentă la evenimentul de lansare a candidatului pentru Primăria comunei Stâlpeni, Laurențiu Dumitra. Alături de susținătorii acestuia, peste 150 de persoane, au mai fost prezenți și copreședintele filialei de tineret a ALDE Argeș și candidat la Primăria Bascov, Codruț Matei, precum și Cristian Toma, candidat la Primăria Mioveni, Nicolae Pană, candidat la Primăria Coșești și Grigore Dumitrescu, candidat la Primăria Bălilești.
"Știu că pentru cei care sunt superstițioși, ziua de 13 este una ghinionistă. Eu nu sunt superstițioasă. Eu cred că ziua de astăzi este una foarte norocoasă. Când văd cât de mulți sunteți aici acum, deși nu este weekend, nu pot decât să fiu bucuroasă și să vă mulțumesc că ați preferat, după ce ați venit de la serviciu, să veniți aici alături de noi. Vă mulțumesc că v-ați întrerupt muncile din gospodărie ca să ne întâlnim. Mă bucur că dl Laurențiu Dumitru are o susținere atât de mare. Laurențiu Dumitra face parte din echipa ALDE Argeș, din echipa lui Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin și Andrei Gerea. Suntem cea mai bună echipă și cea mai unită. Sunt convinsă că Laurențiu Dumitra va reuși să creeze mediul necesar prin care să aducă investitori pentru a crea locuri de muncă. Sunt convinsă că Laurențiu Dumitra va reuși să aducă bunăstare pentru fiecare dintre dumneavoastră în comună. Eu vă promit că ALDE Argeș, echipa de la CJ Argeș, ceilalți colegi din celelalte localități, vor fi alături de Laurențiu Dumitra și de dumneavoastră pentru a face din comuna Stâlpeni o comună cu adevărat europeană. Aveți alături un om puternic! Împreună cu dumneavoastră vom face din Stâlpeni o comună puternică!", a declarat Simona Brătulescu, copreședintele ALDE Argeș.
La rândul, Laurențiu Dumitra le-a transmis cetățenilor din comună că intenționează ca în Stâlpeni toate gospodăriile să beneficieze de servicii edilitare eficiente și ieftine și că va asigura transparență în actul administrativ și în cheltuirea banului public. "Vreau ca toate drumurile din comună să fie asfaltate. Vreau să avem canalizare în toată comuna. Îmi doresc ca fiecare gospodărie să fie racordată la alimentare cu apă și gaze. Vă garantez că voi avea ușa primăriei mereu deschisă pentru dumnevoastră. Vom asigura transparență totală în toate deciziile pe care le vom lua și lumea va ști pe ce și cum vom cheltui banii publici. Vreau să atragem fonduri europene și să facem din Stâlpeni o comună în care să trăim în condiții europene", a precizat Laurențiu Dumitra, candidatul ALDE la primăria Stâlpeni.
Salvamontistul Cristian Toma a fost desemnat candidatul ALDE pentru Primrăia Mioveni. Cristian Toma s-a alăturat, săptămâna trecută, alături de un alt consilier local, Marian Popa, tot de la UNPR, Cristian Toma și Marian Popa, organizației ALDE de la Mioveni.
Alături de celălalt lider al organizației, consilierul local Ion Neagoe, ținta echipei este să obțină cel puțin 4mandate de consilieri locali, dacă nu chiar cinci. De menționat că alți doi consilieri locali de la alte partide au încercat să treacă la ALDE, numele acestora nefiind încă făcut public.
Cristian Toma a admis că a avut discuții cu mai multe partide, inclusiv cu cel condus de Mircea Andrei, însă a preferat să vină la ALDE având în vedere istoricul liderilor acestui partid față de orașul Mioveni, dar și faptul că ALDE a decis să aibă candidat propriu la primăria Mioveni. "La un anumit moment am avut discuții cu mai multe partide. Am găsit însă foarte multă înțelegere la nivelul conducerii județene, după ce am discutat față în față ne-am înțeles și cu dl Neagoe. Orașul Mioveni a fost mereu în atenția liderilor ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a avut un rol important în privatizarea de succes a uzinei Dacia, iar în timpul Guvernului pe care l-a condus s-a construit centura Piteștiului al cărei obiectiv este în principal preluarea traficului destinat uzinei, Andrei Gerea, în perioada în care a fost ministru al Energiei, a susținut în mod special activitatea ICN și FCN Mioveni. În plus, cu toții au susținut și susțin construirea autostrăzii Pitești- Sibiu", a precizat Cristian Toma. După aproape 20 de ani de politică, salvamontistul s-a declarat nemulțumit că o parte a presei l-a catalogat drept traseist. "După 15 ani de stat în PRM, am plecat din partid când acesta nu mai avea nicio forță, și înaintea unor alegeri. Niciodată nu ne-am înșelat electoratul, votul primit de la oameni. Am plecat de la PRM după ce mi-am îmcheiat mandatul și am candidat din partea PPDD.
Nu este vina mea că s-a făcut fuziunea cu UNPR și acum nu mai există PPDD. Acum suntem la finalul mandatului. Nu am plecat pe Ordonanța 55, am rămas fiel celor care ne-au votat. Pentru că s-a ales praful de partid, am decis să vin acum la ALDE. Spre deosebire de alții, noi am rămas fideli votului primit. Ne-am respectat mandatul. Și vreau să spun un lucru. ALDE este acum singurul partid de dreapta, care a respectat votul USL primit acum 4 ani. PNL a ieșit de la guvernare și a fuzionat cu PDL, cel împotriva căruia au votat românii în 2012. Și acesta este un motiv pentru care am venit la acest partid", a mai precizat Cristian Toma.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.