×

Avertizare

JFile: :read: Imposibil de deschis fișierul: /home/customer/www/proarges.ro/public_html/cache/mod_sp_weather/228-woeid.json

Săptămâna viitoare încep în Argeș lucrările de asfaltare pe o lungime totală de 14 km din DN 7 București - Pitești (șoseaua veche spre București). În momentul de față, constructorul lucrează la frezarea carosabilului vechi pentru a asigura condițiile optime de turnare a asfaltului nou.
Lucrările de asfaltare se vor face pe raza orașelor Topoloveni și Ștefănești, respectiv pe raza comunelor Leordeni și Călinești. În fiecare oraș se vor turna câte 5 km de asfalt nou, iar în fiecare comună câte 2 km.
”Pentru mine și echipa PSD Argeș reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii rutiere reprezintă o prioritate! Iată că se fac lucrări ample în toate zonele județului. Ne preocupă atât #drumurile județene, cât și cele naționale pentru care Ministerul Transporturilor condus de către social-democratul Sorin Grindeanu a alocat fonduri record pentru Argeș. Sunt atât fonduri naționale, cât și din resurse europene, prin proiecte de anvergură precum drumuri expres și autostrăzi. Facem echipă pentru dezvoltarea județului!”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.
Astfel de lucrări de reabilitare a părții carosabile în Argeș a DN 7 București - Pitești nu s-au mai făcut din anul 1995, conform informațiilor oferite de către argeșeanul Eduard Dima, director general adjunct al DRDP București. DN 7 București - Pitești are o lungime totală de circa 22 km pe raza județului Argeș.

 

Scurgeri de combustibil se înregistrează din rezervorul unui TIR, implicat într-un accident în județul Argeș. Traficul este oprit.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două autotrenuri au fost implicate într-o coliziune, fără victime, produsă pe DN 7 Pitești - Râmnicu Vâlcea, în zona localității Cotmeana, județul Argeș. În urma impactului au rezultat scurgeri de combustibil din rezervorul unuia dintre autovehicule, fiind luată măsura restricționării circulației în ambele sensuri. Se estimează reluarea traficului după ora 16.00.

Transportatorii de mărfuri sunt nevoiți din nou să parcurgă zeci de kilometri în plus pe segmentul de drum dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, având în vedere lucrările care se fac în zona Cotmeana.

„Pe DN 7 Cotmeana, între km 143+600m și km 144+600m, vor fi instituite restricții de tonaj pentru circulația autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, ca urmare a lucrărilor de consolidare a părții carosabile.

Poliția Rutieră și C.N.A.I.R. impun, în perioada 25.10.2021 -17.11.2021, restricții de tonaj pentru circulația autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, pe DN 7, Cotmeana, pe sectorul cuprins între km. 143+600-km. 144+600, având în vedere efectuarea lucrărilor de consolidare rambleu și refacere a părții carosabile.

Pentru prevenirea oricăror evenimente negative, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au desfășurat și vor desfășura, în acest sfârșit de săptămână, acțiuni de informare a conducătorilor vehiculelor vizate de această restricție”, a transmis Poliţia Argeş.

CNAIR a transmis și rutele ocolitoare pentru camioanele grele

  • sensul București-Rm.Vâlcea = Autostrada A 1 – km.106 nod rutier intersecție cu DN 65B km.7+500 – DN 65B km.0+000 intersecție cu DN 65 km.115+020;
  • sensul Pitești Rm.Vâlcea = DN 65 Pitești-Slatina-Găneasa km.42+450 intersecție cu DN 64 Drăgășani-Rm.Vâlcea;
  • sensul Rm.Vâlcea- Pitești = DN 7 km.170+760 intersecție cu DN 67 -DN 67 km.194+ 500 intersecție cu DN 64- Drăgășani- intersecție DN 65 km.34 Găneasa-Slatina-Pitești.

 

A venit vara, restrictiile au fost slabite, iar romanii au luat cu asalt zonele turistice. Asa se face ca, pana la construirea mult visatei autostrazi Pitesti-Sibiu, DN 7, care face legatura intre Pitesti, Valcea si Sibiu este, in fiecare weekend, extrem de tranzitat. 
La aceasta ora, traficul dinspre Valcea spre Pitesti si Bucuresti este un adevarat calvar, coloanele intinzandu-se le lungimea unor kilometri intregi. Iar atunci cand se circula, se face bara la bara. 
Cei care au Waze au sansa de a mai gasi rute alternative, iar cei care totusi nu au alta varianta trebuie sa aiba rabdare si sa respecte regulile de circulatie, adaptand viteza la conditiile de trafic.

Daniel Chițoiu a fost audiat astăzi de procurorii de la Parchetul Argeș. Fostului vicepremier i s-a adus la cunoştinţă faptul că are calitatea de suspect în dosarul de omucidere în urma accidentului în care acesta a fost implicat și în urma cărora soții Pristavu, care dețineau Romarta Lux din Pitești, au decedat. La ieșire, Chițoiu a fost destul de reticient în declarații.

Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Astăzi am participat la una”, a declarat Chițoiu.

Întrebat dacă vorbea la telefon în momentul impactului, el a răspuns că „Nu”.

Nu declar nimic acum”, a spus fostul ministru despre declarația martorului principal, șoferul care se afla chiar în spatele lui și care a declarat că l-a văzut pe demnitar intrând pe contrasens.

Fostul ministru a mai spus că nu a vorbit cu familia victimelor.

Întrebat cum de se afla în picioare imediat după accident, iar apoi a fost dus la spital pe targă, Daniel Chițoiu a spus: „Mi-am revenit în momentul acela”.



“În cauza aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă (…) procurorul din cadrul acestei unităţi de parchet a dispus, la data de 6.01.2020, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numitul Chiţoiu Daniel cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, acesta dobândind calitatea de suspect în cauză. În cursul zilei de azi 9.01.2020, potrivit procedurii prealabile de citare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş s-a prezentat numitul Chiţoiu Daniel, ocazie cu care, în cadrul audierii ce a avut loc, i-au fost aduse acestuia la cunoştinţă calitatea de suspect, drepturile şi obligaţiile procesuale, în prezenta apărătorului său ales“, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş într-un comunicat de presă.

Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș.

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.