Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă a avut un atac devastator la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce acesta a fost în vizită în Egipt și și-a făcut timp să viziteze piramidele, împreună cu soția sa. În presa din țară au apărut mai multe imagini, chiar și filmulețe în care cuplul prezidențial apare plimbându-se relaxat și stând la poze, în timp ce în țară criza se acutiza în toate zonele.
"Faraonul Iohannis și-a luat faraoana și au plecat în concediu. A făcut un gest aproape singular într-o democrație adevărată, nominalizând un militar în vârful unui guvern pe care nici vajnicii urmași ai Brătienilor nu vor să îl treacă prin Parlament. După aceea, la fel ca și în ziua incendiului de la Constanța, când mai mulți români au ars de vii, a plecat în concendiu, cu țara în plină criză.
Nu cred că România a avut la vârful ei, în istoria sa modernă, un om cu mai puțină empatie decât acest personaj. Nici nu mă mai refer la capacitățile intelectuale sau la atașamentul față de țara pe care o conduce. Măcar atât, să rezoneze cu cetățenii
pe care îi conduce...
Aici nu sunt 30 de grade, dar sunt milioane de oameni care nu au căldură și apă caldă în case (inclusiv în Capitală), ca pe vremea altuia care plecase prin vizite, în timp ce nemulțumirea românilor începea să dea pe dinafară. Dar, măcar pe vremea fostului mare conducător, nu mureau sute de oameni în fiecare zi.
Astăzi...aproape 500 de români mor numai de COVID zi de zi, medicii și asistenții medicali abia mai fac față valurilor de pacienți,  educația e în vacanță forțată, firmele abia mai supraviețuiesc și autorități locale lăsate de izbeliște de guvern. E criză în fiecare măruntai al acestei țări.
Cu toate acestea, Faraonul nu a putut să își stăpânească pornirea de cel mai mare turist al lumii și a plecat printre piramide, relaxat, cu mare fast.
Culmea este că nici după ce a revenit în țară, Faraonul nu a văzut piramida din sufragerie. Probabil că stă în casa nepotrivită...", a subliniat Ion Mînzînă, președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș.

22 de mumii aparținând unor regi și regine ale Egiptului antic au traversa sâmbătă capitala Egiptului, Cairo, în cadrul unei procesiuni care a stârnit deja multă emoție în rândul opiniei publice.

„Parada de Aur a Faraonilor” a însemnat mutarea celor 22 de mumii regale, dintre care 18 ale unor regi şi patru ale unor regine, de la Muzeul din Cairo, unde au fost adăpostite mai bine de un secol, la sediul Muzeul Naţional al Civilizaţiei Egiptene, pe un traseu de 5 kilometri.

Mumiile au fost transportate în ordine cronologică, fiecare într-un car decorat în stil faraonic care purta numele respectivului suveran. Nu au lipsit nici carele de lupte speciale.

Faraonul Seqenenre Taa (secolul al XVI-lea î.e.n.) din dinastia a XVII-a a deschide cortegiul, care va fi închis de Ramses al IX-lea (secolul al XII-lea î.e.n.) din a XX-a dinastie.  Printre vedetele paradei,  Ramses al II-lea şi Hatshepsut. La intrarea în noul muzeu, faraonii au fost întâmpinați chiar de președintele Egiptului.

Înainte de paradă, mumiile au fost plsate în recipiente speciale umplute cu azot, pentru a nu fi deteriorate, în timp ce organizatorii au dat asigurări că în noul muzeu controlul temperaturii și umidității va fi chiar mai bun decât în ​​vechiul muzeu.

Evenimentul s-a dorit a fi și o încercare de readucere în atenție a turismului, care reprezintă o importantă sursă de venit în Egipt, însă industria.a fost grav afectată de pandemie.

Liviu Dragnea, liderul PSD, aflat în vizită în țară împreună cu ministrul Agriculturii Petre Daea, a anunțat că România a depășit anul acesta 10 milioane de tone la producția de grâu și a înregistrat și cea mai mare producție de rapiță din istoria țării, de 1,7 milioane de tone.

Acesta susține că nu numai vremea "foarte bună pentru agricultură", a contribuit la aceste producții, ci și subvențiile alocate la timp către fermieri. 2,7 miliarde de euro — din care 2,2 miliarde de euro de la UE au intrat efectiv în țară și au fost utilizați de fermieri.Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, producția totală de grâu, secară și triticale a fost anul acesta de circa 10 milioane tone, de pe o suprafață recoltată de 2 milioane de hectare, producția medie fiind de 4.800 de kilograme pe hectar. La rapiță, s-au recoltat peste 1,6 milioane de tone. Producția de orz și orzoaică a totalizat 2 milioane de tone.
Anul trecut, producția de grâu a României a crescut cu circa 7% față de 2015, până la 8,4 milioane de tone, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar, în timp ce la rapiță a fost obținută o cantitate de aproape 1,2 milioane de tone.

Egiptul ar putea refuza 63.000 de tone de grâu din România pentru că a găsit mac în cantitatea achiziționată
Partea proastă este că Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, analizează o posibilă respingere a unei livrări de 63.000 de tone de grâu din România care a ajuns în portul Safaga de la Marea Roşie, au declarat luni pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, Autoritatea sanitar veterinară din Egipt a identificat seminţe de mac în grâul din România, achiziţionat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean.

Dacă va fi re-exportată, aceasta va fi prima livrare de grâu achiziţionată de GASC căreia îi va fi refuzat accesul într-un port egiptean după refuzarea unei livrări de grâu din Franţa în anul 2015 pe motivul conţinutului ridicat de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale - n. r.)., refuz care a provocat o dispută care s-a întins pe durata unui an cu privire la cerinţele care trebuie respectate de grâul importat de Egipt.

O altă sursă a precizat pentru Reuters că o decizie finală cu privire la grâul românesc va fi luată marţi. 'Unele tipuri de seminţe de mac nu pot fi eliminate prin cernere aşa că grâul va trebui să fie respins', a declarat sursa.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.