Klaus Iohannis se află în SUA unde va fi primit astăzi, timp de o oră și jumătate, de președintele SUA Donald Trump. Conform administrației prezidențiale, discuțiile dintre cei doi lideri vor viza parteneriatul strategic dintre cele două țări, dar și teme precum eliminarea vizelor pentru românii care vor să intre în SUA și subiecte energetice. Deputatul de Argeș Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, susține că vizita lui Iohannis la Casa Albă este doar una de pe urma căreia vrea să câștige electoral. În sprijinul afirmațiilor sale, fostul ministru al Energiei a întrebat mai mult retoric cine din delegația lui Iohannis face parte din ministerul Energiei, dacă una din temele care vor fi discutate este pe acest domeniu.
"Iohannis se află în fața celei de-a doua vizite în SUA. O mare realizare pentru politica externă ar spune mulți, dar la cum se prezintă lucruile, concluzia va fi simplă: se va duce exact cum a venit.
În mod firesc, vizita unui președinte al României în SUA reprezintă un eveniment important pentru întreaga țară, pentru relațiile cu partenerii americani. Însă, ce se întâmplă atunci când un președinte al României, în persoana lui Klaus Iohannis, merge în SUA fără un obiectiv clar, fără un mandat stabilit? Simplu, merge să își continue campania electorală.
Pentru Klaus Iohannis această vizită nu reprezintă decât o oportunitate de a face o poză cu președintele SUA pentru campania sa electorală.
Citeam zilele trecute că vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA vizează trei obiective: parteneriatul strategic, relaţia economică şi relaţia pe energie.
Sunt curios cu cine de la Ministerul Energiei a discutat președintele Iohannis? Răspunsul e la fel de simplu: cu nimeni! Așadar, ce discuții va avea pe zona energiei președintele? Care sunt obiectivele pentru sectorul energetic din România pe care le promovează președintele?
Multe întrebări, niciun răspuns și cel mai probabil nici nu vom primi. Ce vom primi cu siguranță vor fi o serie de poze, care însă nu vor aduce nimic bun pentru România.
P.S. Acum încep să înțeleg și de ce președintele Iohannis nu a schițat niciun gest în a-l schimba pe #GeorgeMaior din fruntea Ambasadei României în SUA. Iohannis aștepta ca ambasadorul său să îi pregătească drumul pentru o nouă vizită în SUA, una electorală. Cu toate că se află în serviciul României, adică al tuturor instituțiilor care conduc democratic România (Parlament, Guvern, Președinție) ambasada României de la Washington pare mai degrabă a fi în slujba realegerii lui Iohannis pentru al doilea mandat de președinte. Maior trebuia schimbat încă din luna aprilie, după ce a apărut raportul comisiei parlamentare pentru controlul activitatii SRI, prin care s-a arătat cum acesta folosea binomul SRI-DNA ca o maciucă pentru eliminarea adversarilor politici. Însă, este menținut în funcție pentru a-i servi interesele lui Iohannis și nu ale României", a scris pe pagina sa de Facebook Andrei Gerea.
Despre eliminarea vizelor s-a discutat și în 2017, atunci când Klaus Iohannis l-a asigurat pe Trump că România va avea 2% din PIB destinat înarmării, ceea ce s-a și întâmplat. Iar cea mai mare parte a banilor s-a dus în contractele cu firme americane. Atunci, Trump a lăudat România și a anunțat că vizele ar putea dispărea. În ultimii doi ani însă, nu s-a întâmplat nimic în acest sens. În privința energiei, probabil că cea mai fierbinte discuție va fi în privința Exxon, care este pe picior de plecare din România, gigantul american realizând explorări și dorind să treacă la partea de activitate propriu-zisă în zona Mării Negre.

Vineri, KazMunayGas International (KMGI) și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), deținută de Ministerului Energiei, au semnat contractul de asociere prin care se înființează Fondul de Investiții în Energie româno-kazah. Înființarea fondului de investiții este prevăzută în Memorandumul de Înțelegere dintre statul român și KMGI (fostul Grup Rompetrol).
Ministrul Energiei, Anton Anton, și secretarul de stat Robert Tudorache au participat la evenimentul oficial de semnare a documentelor de înființare a fondului. Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești, este și președintele comisiei de moitorizare.
”România are nevoie de investiții în energie, iar fondul care a fost astăzi creat este un nou instrument de finanțare a sectorului energetic românesc. Momentul de astăzi are, în opinia mea, o dublă importanță: pe de o parte, ducem la bun sfârșit un proiect demarat acum câțiva ani, iar pe de altă parte, înființarea acestui fond va permite injectarea în sectorul energetic a unor sume considerabile”, a declarat Ministrul Energiei, Anton Anton.
”Cred că semnarea acestui fond este o dovadă că putem să fim maturi, că putem să fim consecvenți și să fim parteneri de încredere pe plan internațional. Pot spune că după adoptarea legii Offshore, aceasta a fost a doua veste importantă care anunță investiții masive în energie în decurs de numai o săptămână. Și vorbim aici, prin acest fond româno-kazah, despre investiții de aproape un miliard de dolari pe o durată de 7 ani. Practic, România va avea oportunități extraordinare, inclusiv prin dezvoltarea și inovarea tehnologiei și formarea profesională”, a precizat secretarul de stat Robert Tudorache, președinte al ALDE Pitești.
Structura acționariatului fondului de investiții ce va derula proiecte în domeniul energiei este: KazMunayGas International – 80% și statul român – 20%.

Președintele ALDE Pitești Robert Tudorache reprezintă ministerul Energiei și conduce delegația României formată din reprezentanți ai unor importante companii energetice la lucrările Comisiei Mixte româno-kazahe de colaborare economică și tehnico-științifică, ale Forumul de Afaceri Kazahstan–România de la Astana, ale Conferinței și Expoziției Internaționale de petrol și gaze KIOGE 2018 si ale Forumului de Afaceri pe sectorul de petrol și gaze de la Almaty. Evenimentul, extrem de important în perspectiva relațiilor economice dintre țara noastră și Kazahstan, unul din cei mai importanți jucători de pe piața energetică din Asia Centrală, este organizat în perioada 24-28 septembrie.

Participarea la aceste evenimente a prilejuit organizarea unor întâlniri bilaterale ale delegației române cu Kanat Bozumbayev, ministrul Energiei din Republica Kazahstan, Magzum Mirzagaliyev, ministrul adjunct al Energiei, Roman Vasilenko, ministrul adjunct al Afacerilor Externe, cu Jenis Kasymbek, ministrul Investițiilor și dezvoltării, cu Nuraly Bukeyhanov, vice-președintele Consiliului Camerei Naționale a Antreprenorilor din Kazahstan, cu Alen Tulikubayev, directorul Camerei Antreprenorilor din Astana, precum și cu Bagdat Telebay, directorul Camerei Antreprenorilor din Almaty.

  În intervenția sa la Sesiunea plenară a Conferinței Internaționale KIOGE 2018, Robert Tudorache, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, a subliniat deschiderea pentru valorificarea oportunităților de cooperare în domeniul energetic cu Republica Kazahstan, pe fondul interesului României și al statelor din Uniunea Europeană, în general, față de potențialul energetic al Republicii Kazahstan și al regiunii Asiei Centrale în ansamblu. “România poate reprezenta o poartă de acces a resurselor energetice semnificative ale Republicii Kazahstan, cel mai mare produtor de petrol din Asia Centrală, către piața Uniunii Europene. Interesul companiilor româneşti din industria petrolieră şi a serviciilor conexe de a exporta echipamente specifice pentru activităţile din acest sector, a căror calitate este foarte apreciată în Republica Kazahstan, precum şi de a dezvolta parteneriate cu companiile kazahe, dar și interesul exprimat de către partea kazahă privind intenția de a dezvolta o colaborare în domeniul nuclear, în principal în domeniul aprovizionării cu uraniu și al componentelor de combustibil nuclear, reprezintă doar câteva dintre temele pe care le vom aborda în cadrul discuțiilor. Cred că aici este un prilej foarte bun pentru companiile din sectorul de petrol și gaze naturale de a deschide noi oportunităţi de colaborare între cele două ţări”, a precizat secretarul de stat Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești.

România va avea un rol tot mai determinant pe piața energetică din Sud-Estul Europei, țara noastră devenind, și din punct de vedere energetic, un factor de stabilitate în regiune, a subliniat secretarul de stat Robert Tudorache, la cea ediție a Spring Cocktail organizat de energynomics.ro la care au participat actori importanți de pe piața industriei energetice românești.
"Rezultatele eforturilor depuse sunt vizibile și dovadă în acest sens stă și faptul că recent Ministerul Energiei a emis deicizia exhaustivă pentru gazoductul BRUA, în calitate de autoritate pentru proiecte de infrastructură energetică de interes comun, ceea ce înseamnă că lucrările pot începe pe teritoriul României", a precizat președintele ALDE Pitești.
Robert Tudorache a mai subliniat necesitatea dezvoltării infrastructurii de transport a gazelor, prin extinderea interconexiunile cu statele vecine, concomitent cu extinderea și protejarea distribuției de gaze în România, care să asigure accesul facil la energie pentru toți cetățenii României.
Președintele ALDE Pitești a mai participat, tot în calitate de secretar de stat la ministerul Energiei, la Conferința “Eficiența Energetică, condiție esențială pentru o dezvoltare durabilă” organizată de Meda Consulting. În discursul său, Robert Tudorache a subliniat că Ministerul Energiei sprijină industria producătoare de energie pentru asigurarea stabilității mediului investițional și urmărește în egală măsură asigurarea unui grad rezonabil al suportabilității la consumatorul final.

 

Nu vor fi probleme cu alimentarea gazelor pentru cetățeni, a dat asigurări secretarul de stat în ministerul Energiei, Robert Tudorache. În schimb, căderile masive de zăpadă au produs întreruperi ale curentului electric în unele localități din țară. 
 
 Secretarul de stat în ministerul Energiei, Robert Tudorache a afirmat că sistemul național de furnizare a gazelor nu ar trebui să aibă probleme din cauza valului de frig și de zăpadă din ultimele zile. Tudorache susține că rezervele de gaze sunt suficiente pentru a nu exista sincope în alimentarea populației, dar a arătat că sunt unele întreruperi cu energiea electrică, din cauza căderilor masive de zăpadă.
Sistemul național de furnizare a gazelor este echilibrat. Nu sunt niciun fel de probleme în alimentarea cu gaze naturale a populației. Avem peste 500 de milioane de metri cubi în depozite. Ne așteptăm ca în următoarele zile să fie ultima zvâcnire a acestei ierni. Mai devreme am discutat cu directorul Transgaz și mi-a dat informațiile la oră. Cert este că în continuare comandamentul de iarnă este în funcțiune și veghem ca lucrurile să se desfășoare normal. În Gorj sunt vreo 6 comune fără alimentare cu energie electrică, dar deja se intervine - a precizat Robert Tudorache.
Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.