Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Propunerea acesteia pentru funcție a fost făcută de către ALDE.

Numirea acesteia a fost aprobată cu 209 de voturi „pentru” în plenul reunit, de miercuri, al Parlamentului.

PNL și USR l-au susținut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcția de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.

După ce a fost propusă de ALDE pentru funcție, Renate Weber a anunțat că demisionează din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către președinții Camerei Deputaților și Senatului, Marcel Ciolacu și Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunță că mandatul său în funcția de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituției.

Potrivit legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.

Se anunță bătălie mare pentru alegerile europarlamentare. La noi vor fi în prim-plan discuțiile pe zona de justiție. Pe la cei cu bani, adică pe la țările bogate din UE, bătălia se va duce pe promisiuni că banii lor nu vor mai ajunge la săracii de noi, că și așa suntem niște corupți. Asta la nivel de macro. La nivel de interese, bătălie, cel puțin în țara noastră, este și mai acută. De ce? Pentru că salariul net lunar de 7000 de euro, diurnă de peste 300 de euro şi decontarea cheltuielilor cu transportul. Miza unui mandat de europarlamentar este mai mult una financiară și mai puțin politică, iar aleșii din acest for duc o viață foarte bună, iar la finalul mandatului, un europarlamentar foarte chibzuit poate ajunge să câștige un milion de euro.

În plus, parlamentarii europeni mai primesc lunar 4.300 de euro pentru acoperirea costurilor cu biroul personal, pentru chirie, facturi şi tehnica de calcul, precum şi decontarea tuturor călătoriilor în interes de serviciu, inclusiv pentru transportul aerian la business class, scrie economica.net.

Sumele primite de un europarlamentare

- 6.200 euro/lună – indemnizație

- 4.300 euro/lună – sume forfetare

- 6.400 euro/lună – diurnă

- 4.200 euro/an– cazare și transport

Cum ar veni, un trai absolut îndestulător, la care se adaugă și lobby-ul pe care aceștia îl fac mai mult sau mai puțin legal,  dar și alte avantaje pe linie politică. Așa că înțelegeți de ce, cel puțin pănă acum, s-au chinuit să ajungă prin aceste funcții tot felul de amante, amanți, înstelați de prin partide, doantori generoși, dar și angajarea unor personaje care, și dacă ar veni pe linie de partid, măcar de ar avea consistență pentru pregătirea noii generații de funcționari sau, de ce nu, chiar de europarlamentari. De unde și lipsa de verticalitate în apărarea intereselor acestei țări care și așa este năpăstuită.

Alegerile pentru Parlamentul european au loc pe 26 mai 2019.

 

Vicepreședintele ALDE și chestorul Camerei Deputaților Andrei Gerea a avut un atac devastator la adresa europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan. Deputatul de Argeș îl acuză pe europarlamentarul PPE, care a trecut prin mai multe partide că este un trădător de țară, alături de Monica Macovei și i-a cerut lui Mureșan să își clarifice statutul de om al Serviciilor, pe care l-a primit tocmai de la vechii săi colegi din PMP, care îl cunosc mai bine decât oricine.

"Un oarecare domn Siegfried Mureșan, un traseist care și-a trădat de mai multe ori partidele din care făcea parte, vine și dă lecții de moralitate. Pupilul lui Băsescu, fiul de suflet al Elenei Udrea și mai nou portavocea lui Ludovic Orban în Parlamentul European, își permite să îl critice pe președintele Senatului și al ALDE. Băiatul de mingi al lui Orban ar trebui ca uneori să își vadă lungul nasului atunci când face tot felul de afirmații nefondate.

Un personaj care s-a remarcat doar prin trădarea colegilor de partid, dar mai ales prin trădarea propriei țări, nu ar trebui să își mai permită nici măcar să scoată două cuvinte. Mureșan este dispus să facă orice pentru propriul său interes politic, chiar să își trădeze propria țară. Băiatul lui Băsescu, crescut de doica Monica Macovei, este unul dintre cei care au dus o campanie de denigrare a României, fiind printre europarlamentarii care au votat împotriva propriei țări. Siegfried Mureșan este, alături de Monica Macovei, un exemplu de trădător de țară și de traseist politic.

Încă nu îmi dau seama dacă acesta e caracterul său, unul de om fără scrupule, fără niciun fel de conștiință sau dacă s-a contaminat deja de la noii lideri ai PNL, cei care au devenit celebri prin limbajul ofensator și denigrator la adresa României și a propriilor cetățeni.
Siegfried Mureșan ar trebui să își clarifice statutul de om al Serviciilor, pe care l-a primit tocmai de la vechii săi colegi din PMP, care îl cunosc mai bine decât oricine", a scris președintele ALDE București, Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul PSD Victor Boștinaru a criticat „contradicția flagrantă” din afirmația președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, cu referire la preluarea de către România a președinției Consiliului UE, potrivit RFI.

„Mă tem că există o contradicţie flagrantă, cum spune latinul, contradicţie in terminis, în afirmaţiile domniei sale. Pe de o parte, spune că este pregătită tehnic (...), pe de altă parte, domnia sa când vorbeşte de capacitatea de a negocia, face referire la lipsa de unitate internă. Or în această afirmaţie pe fond adevărată, domnul Juncker numeşte Guvernul şi nu preşedintele. Eu înţeleg raţiunile politice şi nevoia ca pentru o audienţă germană foarte-foarte interesată privind rolul şi destinul PPE-România, domnia sa a oferit un răspuns pe jumătate adevărat, lipsa de unitate, dar omite cauza adevărată a lipsei de unitate şi aici mă refer exclusiv la contribuţia nefericită a preşedintelui Iohannis în ce priveşte garantarea acestei minime unităţi a actorilor interni, pe perioada exercitării mandatului preşedinţiei rotative”, a spus europarlamentarul PSD.

 Norica Nicolai, europarlamentar ALDE, a explicat într-un interviu pentru DCNews, ce înseamnă alianța de guvernare și susține că partidul din care face parte are individualitatea sa și își menține punctele de vedere, chiar dacă nu sunt similare cu PSD, pe anumite teme.  
”ALDE are individualitatea lui. Ați văzut ce se întâmplă și acum în dosarele importante, ALDE nu urmează PSD-ul. Avem viziunea noastră liberală și căutăm să ne-o impunem. Foarte multă lume consideră această abordare ca un teren de conflict între noi și PSD. Nu stau lucrurile așa! Este absolut normal și PSD-ul trebuie să înțeleagă că fiecare avem o anumită concepție, despre anumite lucruri, și trebuie să ne întâlnim undeva la mijloc. Să avem capacitatea să negociem și să găsim cea mai bună soluție, dar care să nu reprezinte unilateral o viziune, celălalt partid urmând-o orbește. Nu, asta nu se întâmplă”, a declarat Norica Nicolai.
”Suntem la guvernare, dar cu opinii total diferite. Eu zic că trebuie să învățăm, în România, guvernarea în coaliție. Toată lumea are tendința de a guverna singur, chiar și atunci când se află în coaliție. Asta, după părerea mea, explică eșecurile diverselor alianțe”, a mai declarat europarlamentarul ALDE.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.