Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România continuă protestele planificate împotriva măsurilor luate de guvern.  Caravana sindicaliștilor a ajuns la Pitești, unde câteva zeci de persoane au protestat în fața Prefecturii Argeș. La protest la care au participat și sindicaliști din Argeș, conduși de Cecilia Tatia, au venit și colegi din alte județe, inclusiv din Timișoara sau Constanța.
 
Președintele Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România  l-a atacat pe premierul Florin Cîțu după ce acesta a atacat Consiliul Economic şi Social spunând că ar fi un organism politic. Afirmația premierului a venit după vizele negative pentru legea plafoanelor şi pentru proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2021 date de CES.

Marius Ionescu a arătat că în Consiliul Economic şi Social se regăsesc asociațiile patronale și sindicale și i-a transmis premierului că se simte jignit că a fost catalogat drept politician, ca membru al CES. El i-a cerut demisia premierului.

Florin Cîțu a refuzat, joi seara, să spună dacă veniturile bugetarilor vor scădea în acest an, după ce a amenințat că va desființa o serie de sporuri. După ce și Raluca Turcan a confirmat această tăiere, azi, ministrul muncii a spus că este un fake news: ”nimeni nu şi-a propus să desfiinţeze sporurile bugetarilor”! Mai mult, premierul a afirmat că va propune ca funcțiile de conducere să fie pe mandat, iar funcționarii să treacă la alt departament, prin rotație, după două mandate. Premierul a explicat, la Digi24, că aceasta este o soluție pentru a avea un sistem public cu funcționari performanți.

Cîțu a fost întrebat, la Digi 24, dacă veniturile bugetarilor o să scadă în 2021, dar premierul a răspuns: ”vom vedea ce se va întâmpla!”

”Sunt domenii în care sunt 30%, sunt domenii în care sunt mai mult de 30%. Din anvelopa salarială, sporurile reprezintă 30%. Noi am decis să menținem veniturile la nivelul lunii decembrie 2020. Eu vreau să facem reformă în administrație, modul în care oamenii sunt evaluați.

Am plafonat salariile. Legea salarizării a trecut prin Parlament, iar orice corectare se va face tot în Parlament. De unele sporuri știam. Toate organismele internaționale, agențiile de rating, Comisia Europeană, ne-au atras atenția că dacă mergem în acest ritm nu vom putea plăti nici pensii, nici salarii.

Și în 2021 vom avea o economie performantă, vor crește veniturile celor din sectorul privat, vom avea o inflație în scădere. Va fi o reformă în întreg aparatul și vom vedea ce se va întâmpla.”, a declarat Florin Cîțu.

Tupeu maxim în rândul PNL-iștilor! Apar tot mai multe dovezi despre angajările pe pile în instituțiile de stat. Cei care acuzau - nu fără temei- PSD de politizare, au ajuns acum să politizeze absolut totul. De la politizarea funcțiilor de prefecți, la politizarea a tot ceea ce există loc liber la stat, deși angajările sunt blocate. Iar unde nu sunt locuri libere, sunt dați afară angajați pentru a face loc lichelelor politice. Sigur, președintele Iohannis se face că nu știe, nu a auzit nimic - așa cum ne-a arătat deja. Metoda struțului a aplicat-o și premierul Cîțu, de parcă nu ar proveni tot din PNL și nu ar ști exact practicile, altfel binecunoscute și în Argeș și uzitate din plin de Adrian Miuțescu, liderul PNL Argeș și de argații lui. Căci din păcate, din marele PNL, prea puțini au rămas liberali, prea puțin mai sunt oameni politici.
Știu, au tupeu maxim, ne iau drept proști, mai toți șmecherii ăștia care ajung la putere, indiferent de partidele din care provin. Prea puținii profesioniști care au mai rămas în politică nu au loc de lichele, nu ajung în funcțiile unde ar putea aduce plus-valoare. Nu au loc de pile și nepotisme.
Dovadă că și Cîțu ne crede cam proști stă chiar acest control al Corpului de Control, aruncată așa, de ochii lumii. Inginerul care a dezvăluit cum a ajuns fosta chelneriță la departamentul împotriva inundațiilor la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, a rămas șomer. De ce? Oficial, postul său a fost restructurat. A rămas însă duduia PDF!

Vreți să știți și povestea? Ei bine, o investigație a Recorder a arătat extrem de clar cu o fostă chelneriță care spune că a lucrat cinci ani la master și care nu avea noțiuni elementare despre viață, nu mai vorbim despre aspectele tehnice, a ajuns să fie angajată la Apele Române doar pentru că era pila unui...animal politic, așa cum singur s-a caracterizat atunci când le-a explicat unora că el va ajunge ministru- Petru Avram.
Conform Recorder,  la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad este director Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași. Acesta se recomandă subordonaților ca „un animal politic care va ajunge cel puțin ministru” și le cere specialiștilor din instituție să accepte angajați care nu știu nici măcar în ce se măsoară debitul unui râu.
Un inginer din instituție s-a hotărât să vorbească despre acest fenomen, convins că, mai devreme sau mai târziu, politizarea Apelor Române va fi plătită cu vieți omenești. El povestește cum angajata Simona Iancu nu știa nici măcar să deshidă un calculator. „I-au explicat că trebuie să dea enter, domnișoara a apăsat pe ecranul calculatorului. A văzut că nu s-a deschis a mai insistat o dată, tot nu s-a deschis calcultator. Colegii au întrebat: Totuși, nu ați mai lucrat după terminarea facultății? Ba da, am lucrat cinci ani la Master. Oh, super, cinci ani, dar totuși nu-i cam mult la master? Ah, da, dar la Master Club. Lucrase la un club care se numea Master. Și avea abilități pentru case de marcat, atunci când apeși pe ecranul casei de marcat.”
 

 
O tănără care a lucrat ca ospătar şi manichiuristă este cea mai nouă angajată a Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad.

Directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Prut - Bârlad spune că a decis să vorbească după ce şeful său direct, Petru Avram, care este și consilier județean PNL, l-ar fi obligat să angajeze, la dispeceratul Departamentului de apărare împotriva inundaţiilor, o tânără fără pregătire în domeniu. Angajat de 25 de ani în instituţie, bărbatul, care este şi inginer tehnic, a încercat să-i explice şefului său că tânăra este departe de a fi candidatul ideal.

Iată mai jos un dialog între Gabriel Musteţea şi tânăra angajată pe post de inginer. 

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Știți care e legea noastră de căpătâi?

Simona Iancu, inginer Apele Române: Administrația Bazinală a Apelor...

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Nu, legea apelor... Bun, la operare, stiți să lucrați pe calculator?

Simona Iancu, inginer Apele Române: Aaaaa, da...

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Ce știți să lucrați?

Simona Iancu, inginer Apele Române: PDF, n-am mai lucrat demult, am lucrat în timpul facultății. Cred că va trebui să trec un pic cu vederea, să-mi reamintesc unele noțiuni.

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Dacă v-ar vorbi de azot, azotiți, azotați, ați ști? Fosforul știți cum se prescurtează? Nu știți, nu? Mda... În situația în care v-ar spune cineva de un debit, ați ști ce e ăla un debit? Debit de apă...

Simona Iancu, inginer Apele Române: La fel, va trebui să trec prin materie.

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Știți care e malul drept și malul stâng? La un râu? Cum se determină? Cum să vă poziționați față de un râu?

Simona Iancu, inginer Apele Române: Am făcut în anul II de facultate... legat de știința solului, dar nu în aprofunzime.

Directorul tehnic, discuţie cu şeful său

 

Lacunele proaspetei angajate au ajuns şi la urechile directorului instituţiei, chiar cel care a propus-o în funcţie.

Gabriel Musteţea, director tehnic Apele Române: Foarte bine că a zis. Dacă ea a zis, eu cred că ea se simte hărțuită emoțional pentru că nu știe elemente simple. Du-te, băi, tu vrei să pregătesc un om pentru școala gimnazială?

Petru Avram, Administraţia Bazinală Prut-Bârlad: Gabi, ai 90 de zile să îți formezi un punct de vedere, conform Codului Muncii.

 

Ministrul Mediului, reacţie 

 

Tanczos Barna, ministrul Mediului, afirmă că practica angajărilor pe pile va dispărea. 

"Am decis ca până la numirea secretarilor de stat să nu fac nicio schimbare la Apele Române. În momentul de față asigurăm interimat prin detașarea unei persoane de la Brașov pentru conducerea Apele Române la nivel național și, în două săptămâni maxim, vom ajunge și la o analiză punctuală pe numirile din Apele Române. Am văzut persoane fără pregătire de specialitate la Apele Române, lucrurile trebuie analizate de la ABA (Administrația Bazinală a Apelor) la ABA. Sunt inadmisibile numirile politice de persoane care nu au nicio legătură cu domeniul", a spus Tanczos Barna, conform sursei citate.

Cine este pila Petru Avram


PETRU AVRAM (vicepreședinte PNL Iași) este finul lui COSTEL ALEXE - fost ministru al Mediului în guvernul Orban, coleg de guvern cu Cîțu. Alexe este acuzat de procurori că a luat mită 22 de tone de produse din tablă. Ministrul ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către o fabrică a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Presupusa mită are o valoare de valoare de 103.000 lei.

 

Doctorul Viorel Enache, de la Pediatrie, îl acuză pe premierul Florin Cîțu că a mințit cu nerușinare după ce acesta a declarat, la scurt timp după incendiul de la Matei Balș, că aproape toți banii din Sănătate se duc către salarii și sporuri, motiv pentru care nu sunt în prezent bani și pentru investiții în infrastructură.
"În realitate, în 2020, totalul cheltuielilor cu personalul din sistemul de #sănătate – medici, asistenți, personal auxiliar – a fost sub 9% (nouă) din cele 60 de miliarde de lei total resurse alocate: 12,9 miliarde de lei pentru Ministerul Sănătății, 47,2 miliarde de lei către CNAS; iar investițiile au reprezentat 2,5%, respectiv 1,51 miliarde de lei.
Cîțu a umflat de 10 ori (!!!) suma care s-ar consuma pentru plata personalului din sănătate.
Un astfel de comportament denotă fie lipsă crasă de informare, deci incompetență absolută, fie iresponsabilitate de-o periculozitate fără egal. Ce credibilitate mai poate avea un astfel de premier?
Pe de altă Cîțu jignește personalului medical în plină luptă cu pandemia, prin inducerea sentimentului că ar primi prea mulți bani, nemeritat.
Se vede treaba că eroii lui Iohannis nu mai sunt și eroii lui Cîțu, care oricum are convingerea fermă, formată de mult, că Sănătatea și Educația nu trebuie să fie priorități pentru România", a subliniat Viorel Enache.
 
 
 

Curtea Constituțională a României a decis că legea care prevede majorarea pensiilor cu 40% este constituțională.

 În cadrul conferinței de presă, premierul Florin Cîțu a vorbit despre decizia CCR de a crește pensiile cu 40%:

„România nu și-a permis anul trecut, nu-și permite nici în 2021. În acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul președinte care are doup variante, reexaminarea sau promulgarea. Vom vedea care va fi varianta.

Noi vom crește pensiile, Guvernul precedent și coaliția și-au asumat un calendar de creștere a pensiilor, doar asta e varianta pe care vom merge noi“, a punctat Florin Cîțu.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.