Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a criticat vehement modul în care guvernarea PNL -USR a construit PNRR. Liderul PSD Argeș speră ca Planul Național să poată fi modificat, atât în privința proiectelor, cât și a condiționalităților, el criticând faptul că o parte dintre puținele companii de stat care au mai rămas profitabile, precum Hidroelectrica, ar urma să fie vândute, conform celor asumate de fosta guvernare: "Sper sincer să putem face #modificările necesare #PNRR, pentru că prin această #monstruozitate creată de fosta guvernare se dorește pur și simplu să se facă #rău #românilor!
Am spus-o și la emisiunea Subiect de Presă de la #Antena3Pitesti: nu se vrea să se și construiască ceva!
Eu înțeleg că este nevoie de consultanță, dar sunt sume uriașe pentru consultanță pentru proiecte fantasmagorice!
Au fost introduse #condiționalități_aberante și #vânzări_de_companiiale_statului #profitabile, acelea care au mai rămas!
Atât de ticăloși au fost #Ghinea și ai lor!", a menționat Ion Mînzînă, într-o emisiune la Antena3 Pitești.

Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici menționează că își dorește ca o investiție despre care se vorbește de mai bine de patru ani să fie adjudecată în cursul acestui an. Este vorba despre retehnologizarea centralei de la Vidraru, pentru care Hidroelectrica a primit cinci oferte din partea unor consorții internaționale. Ofertanţii sunt Voith Hydro Gmbh & Co KG Austria, Consorţiul Romelectro SA - Litostroj Engineering a.s., Asocierea GE Hydro France SAS - Elecnor SA - Grid Solutions România SRL, Asocierea Gulsan Insaat Sanayi Turizm Nakliyat ve Ticaret a.s. - Zhefu Holding Group co. ltd 
Romelectro este singura companie sonoră pe piaţa locală, celelalte fiind companii străine, unele care nu au mai derulat niciun proiect în România. 

"Îmi doresc ca de această dată această investiție, în valoare de aproximativ 83 de milioane de euro să fie realizată. Ar fi prima retehnologizare majoră la centrala de la Vidraru, un obiectiv strategic în sistemul energetic din țara noastră. Din acest motiv însă, îmi doresc ca firma sau consorțiul care va câștiga licitația să realizeze o modernizare la parametrii cei mai înalți, pentru ca centrala să rămână în vârful producției de energie în țara noastră și pentru a funcționa în sigurață, la fe ca și până acum. Felicit boardul Hidroelectrica pentru această investiție dar atrag și atenția că trebuie să monitorizeze atent lucrările. Este însă o dovadă că o companie românească jefuită de băieții deștepți din jurul guvărenării PDL și adusă aproape în faliment, poate ajunge extrem de profitabilă, dacă este condusă corect și nu parazitată", a precizat deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici. 

Procedura de selectare a prestatorului lucrărilor de retehnologizarea AHE Vidraru este reluată pentru a treia oară, achiziţiile anterioare fiind anulate ca urmare a prezentării unor oferte neconforme tehnic.

 

Mega - licitația de aproape 90 de milioane de euro de la hidrocentrala de la barajul Vidraru ar putea fi atribuită până la sfârșitul anului. Zeci de companii străine și din țară sunt interesate de această lucrare de top în energia românească. Secretarul de stat Robert Tudorache a precizat că, în urma discuțiilor purtate de ministrul energiei Anton Anton cu președintele directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea, chiar la hidrocentrala de la Vidraru, au fost date asigurări că într-o lună de zile noua modalitate de atribuire a contractului va fi pusă la dispoziția investitorilor. Președintele ALDE Pitești a mai precizat că directoratul Hidroelectrica estimează că până la sfârșitul anului contractul să fie atribuit. În ultimii trei ani au fost organizate două licitații fără finalizare însă. Hidrocentrala Vidraru a fost pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966, de atunci nu a mai suportat nicio investiție majoră de modernizare.

 

 

Ministrul Energiei, Anton Anton, a sosit în Argeș, fiind însoțit de secretarul de stat Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești. Delegația de la ministerul Energiei a fost primită la sediul administrativ județean de prefectul Emilian Dragnea, președintele CJ Argeș Dan Manu, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș, Bogdan Badea, director general Hidroelectrica și directorul executiv ICN Mioveni, Cristian Gentea. După discuțiile cu reprezentanții conducerii județene privind colaborarea la nivel administrativ, dar și despre investițiile din Energie care se derulează în județul Argeș, ministrul se va deplasa la Hidrocentrala de la Vidraru, acolo unde se află în proceduri pentru licitație internațională o importantă lucrare de retehnologizare și modernizare. La ora 16, ministrul Energiei va susține declarații de presă. Proargeș.ro va transmite live conferința de presă.

Sursa video: Pagina de Facebook Iulian Robert Tudorache

ALDE Argeș a lansat un atac devastator la adresa PNL Argeș, după ce liberalii au afirmat că oamenii lui Tăriceanu au întrecut partidul lui Orban. Și, pentru că Miuțescu l-a atacat și pe Andrei Gerea, reacția ALDE a fost unul devastatoare împotriva celui pe care chiar vicepreședintele ALDE l-a cam pus pe tușă după eșecul care a distrus PNL-ul în 2008. Atunci,  liberalii au pierdut și primăria Curtea de Argeș, iar Miuțescu, în ciuda faptului că era candidat din postura de deputat, a pierdut alegerile chiar pe colegiul Curtea de Argeș pe care și l-a desenat în negocierile cu PSD pentru a fi sigur că îl va obține, în timp ce Gerea și-a asigurat încă un mandat de parlamentar.
"ALDE Argeș regretă nivelul primitiv la care PNL Argeș a ajuns să coboare discursul politic. Dacă Adrian Miuțescu nu crede sondajul prestigiosului institut care l-a realizat, să sune la București, să primească confirmarea de la șeful său.
Tot așa cum ar trebui să vorbească cu Ludovic Orban și în privința infrastructurii. Dacă nu era premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu care l-a presat cu finalizarea centurii Piteștiului, dl. Orban, cel mai slab ministru al transporturilor de după Revoluție, rămânea doar cu vizitele și cântările la mandolină.
PNL a murit ca partid după fuziunea cu PDL. Foștii băsiști au reușit să pună stăpânire pe oamenii rezonabili care mai existau în vechiul PNL. Cum poți spune că mai exiști ca partid liberal când nu ai făcut nimic, ba chiar ai pus piedici achiziționării Vilei Florica de către stat? Ridicatul de colive și pozele de la domeniul Brătienilor nu te fac neapărat și liberal.
Poate explică PNL cum a ajuns să pună în pericol și organizarea celui mai dificil triatlon din Europa care se desfășoară pe Transfăgărășan, printr-un demers legislativ pe care l-a inițiat chiar deputatul lor de Argeș.
Poate explică PNL și cum și-a pus la conducere un penal, conform discursului partidului, și cum a devenit cel mai aprig apărător al instituțiilor de forță pentru a-și scăpa penalul instalat ca președinte de o condamnare, în detrimentul unui stat de drept cu adevărat puternic, în care vinovații sunt condamnați, iar restul cetățenilor sub feriți de abuzuri. Până și Macovei a ajuns să fie invidioasă pe PNL!
În același timp, regretăm atacul la adresa vicepreședintelui Andrei Gerea.
Ne exprimăm surprinderea că acest PNL a găsit tupeul de a vorbi despre Arpechim! Să fi uitat oare că guvernul Boc, adică PDL, adică actualul PNL, a nenorocit Oltchim și Arpechim? Au uitat oare de jaful pe care l-au săvârșit și aici, și la Hidroelectrica? Le readucem aminte că Andrei Gerea, în scurtul mandat de la Ministerul Economiei, a evitat vânzarea pe bucăți a Oltchim-Arpechim și a adus Oltchimul pe plus pentru prima dată după dezastrul lăsat de regimul Boc. Mai mult, stabilise data unei licitații pentru o privatizare cu investitor strategic (erau trei concerne interesate) și, după ce a salvat rafinăria de la tăiere de câteva ori, a obținut acordul Guvernului pentru începerea negocierilor cu OMV pentru răscumpărarea acesteia. Când Andrei Gerea a ajuns la Energie, a salvat Hidroelectrica din mâinile acelorași băieți deștepți care împreună și cu complicitatea unora care acum sunt în noul PNL, pe atunci PDL, au căpușat în așa hal compania încât reușiseră să o ducă în faliment. Acum, grație măsurilor luate în mandatul Gerea, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie a statului român. Iar unii dintre băieții deștepți au dat cu subsemnatul și vor trebui să răspundă pentru jaful făcut.
Și mai important, nu se poate face o comparație între Andrei Gerea și Adrian Miuțescu.
Adrian Miuțescu, zmeul nuclear care a panicat populația din dorința de a lovi în adversarii politici, anunțând în conferință de presă că se că sunt scurgeri radioactive de la ICN Mioveni, este, la fel ca și Ludovic Orban, un fel de șomer în politică și administrație. Vorbește mult, dar nu poate schimba nimic. Activitatea de consilier județean este un minuscul zero barat! Nu știe nimeni nici de unde au bani să supraviețuiască cei doi cântăreți care nu pot trece nici măcar de preselecțiile unor concursuri de talent ale televiziunilor. Nu poate vorbi un PNL condus de Adrian Miuțescu despre rezultate politice, când Miuțescu și-a pierdut postul de parlamentar în niște alegeri unde și-a negociat propriul colegiu. Nu mai spunem că Miuțescu a nenorocit PNL-ul în Curtea de Argeș, municipiu care, până să îl aibă candidat pe Miuțescu, era condus de primar PNL, avea puternice afinități liberale și unde își dorm somnul de veci regii României!
PS: Argeșenii așteaptă și acum miliardul de euro promis de Miuțescu în campanie electorală!", au transmis cei de la ALDE lui Adrian Miuțescu.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.