Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a efectuat o vizită de lucru la Baza Salvamont de la Cota 2000, pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru iarnă. Baza permanentă de la Cota 2000 este, împreună cu refugiul Scara, în administrarea Formației Județene Salvamont, care acționează din creasta principală a Făgărașului spre Sud, din muchia care se desprinde spre sud din vârful Ciortea, până în muchia sudică a vârfului Iezerul Caprei.

Vicepreședintele C.J. Argeș a fost însoțit de Cristian Toma, șeful Serviciului Salvamont Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș.
Salvamontiștii i-au făcut vicepreședintelui Adrian Dumitru Bughiu o trecere în revistă a echipamentului, în special celui dedicat sezonului de iarnă. I-a fost prezentat și un rucsac de avalanșă, dotat cu un burduf care se umflă prin acționarea unei butelii astfel încât să vină în sprijinul salvamontiștilor în situația în care aceștia sunt surprinși de o avalanșă. Sistemul este similar cu un air-bag de mașină.
De asemenea, a fost inspectată și încăperea unde funcționează cele două centrale pe peleți care asigură încălzirea și apa caldă, dar și camera unde au fost amenajate 18 boxe pentru câinii de avalanșă.
 
"Am vrut să văd cel mai important edificiu al Salvamont Argeș, baza de la Cota 2000 pentru a vedea cât de bine sunt pregătiți pentru venirea iernii. Eu apreciez profesionalismul tuturor celor 17 salvatori montani și a celor 30 de voluntari care își desfășoară activitatea aici. Ei acoperă aproximativ 2.200 de kilometri pătrați și 72 de kilometri de creastă, să nu uităm pe cele mai înalte vârfuri din țară. Tocmai pentru că apreciem nivelul ridicat al serviciului nostru de Salvamont, anul viitor încercăm să avem și mai multe lucrări de refacere la această bază și să îmbunătățim și baza materială și dotările acestei baze de salvare montană. Din păcate, din 2007, de la darea ei în folosință nu au fost făcute lucrări de intervenție nici în interior și nici în exterior", a menționat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu.
 
La rândul său, Cristian Toma a subliniat că "echipamentele tehnice de salvare individuală și de echipă sunt pregătite. Baza de la Cota 2000 este punctul central de plecare către zona de creastă. Echipa care asigură permanență acționează pe traseul principal de creastă și pe văile adiacente". Șeful Serviciului Salvamont Argeș a atras atenția celor care vor să facă drumeții în munții Făgăraș să fie pregătiți adecvați pentru sezonul de iarnă și să ceară informații la numărul de telefon 0SALVAMONT: "La baza de la Cota 2000 avem 30 de locuri de cazare pentru turiștii surprinși de vremea rea și nu mai pot coborî la pensiunile de la altitudine mai joasă. Suntem dotați și cu echipament și aparatură pentru acordarea primului ajutor. Cu toate acestea, facem apel la turiștii care vor să facă drumeții în această perioadă să fie foarte bine pregătiți pentru că vremea se poate schimba brusc și să se informeze cu privire la traseele pe care vor să le parcurgă. Pot suna la dispeceratul nostru".
 
La centrul de la Cota SALVAMONT 2000 permanența este asigurată de trei salvatori montani care în perioada de weekend sunt sprijiniți și de o echipă de câte doi voluntari. Cei trei salvatori care asigură permanența constituie echipa de prim răspuns, având în componență cel puțin un paramedic.

Suntem sub cod portocaliu de ninsori valabil până miercuri la ora 10. Iarna târzie va fi intensă în 12 județe din Oltenia, Muntenia și Banat. ANM a transmis și două coduri galbene pentru restul țării.
În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali temporar va ninge abundent (30 - 50 l pe metru pătrat), iar stratul de zăpadă va fi consistent.

Vântul va sufla cu 40 - 50 km /h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș rafalele vor ajunge la 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Codul portocaliu va fi în vigoare de luni ora 2.00 până miercuri la ora 10.00, total sau parțial în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman și Brașov.

Duminică la ora 13.00 va intra în vigoare o atenționare meteo valabilă până luni la ora 2:00, care anunță ninsori moderate în zona Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, dar și strat de zăpadă nou depus consistent. Vântul va avea intensificări mai ales în zona înaltă cu viteze de 60 - 70 km/h.

În același timp, vor intra în vigoare două avertizări cod galben.

Prima avertizare cod galben începe luni la ora 2:00 și expiră marți la ora 22:00, anunțând în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei intensificări ale vântului cu viteze de 55-75 km /h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.

Cea de-a doua avertizare cod galben va intră în vigoare tot luni la ora 2:00 și va expira marți la ora 22.00, anunțând în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, iar în zona înaltă montană rafalele vor depăși 70 - 90 km/ h, viscolind ninsoarea.


Tragedie pe munte, în zona Bălea Lac! Un tânăr de 22 ani, voluntar SMURD, a intrat în şoc hipotermic şi a murit după 17 de ore în care medicii s-au străduit să îl readucă la viaţă. Băiatul de 22 de ani era student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi în timpul liber făcea voluntariat la SMURD.

Pornise alături de iubita lui şi încă doi prieteni într-o excursie de 2 zile, pe cel mai cel mai înalt vârf al României, vârful Moldoveanu. A fost însă cel mai subţire îmbrăcat, iar asta a făcut diferenţa între viaţă şi moarte.

Pe un viscol năprasnic şi temperaturi de minus 7 grade Celsius, organismul tânărului a îngheţat şi în cele din urmă a cedat. 

Chiar dacă ştia că vremea se va înrăutăţi, tânărul de 22 de ani a pornit în expediţie spre Vârful Moldoveanu - în masivul Făgăraş - îmbrăcat de vară. Îl însoţeau două fete şi un prieten.

Din cauza viscolului şi a temperaturilor de minus 7 grade Celsius, pe drumul spre Cabana Bâlea Lac a început să se simtă rău. Prietena lui a rămas cu el, iar ceilalţi doi au decis să grăbească pasul ca să ceară ajutor. Prietenii spun că avea experienţă şi nu se punea problema să nu ştie ce riscuri pot apărea. În plus, lucrase ca voluntar la SMURD, iar acum se pregătea să devină asistent medical generalist. Din grupul de patru tineri, doi erau foarte bine îmbrăcaţi aşa că au reuşit să ajungă repede la cabana Bălea Lac şi să anunţe că prietenii rămaşi în urmă au mare nevoie de ajutor.

Bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. Una dintre fetele care îl însoţeau - medic rezident într-o unitate de urgențe - a reuşit să îl resuciteze. Ulterior, băiatul a fost transportat de urgenţă la spitalul din Sibiu, unde marți s-a stins. Deşi a avut şi ea nevoie de îngrijiri, prietena băiatului a scăpat cu viaţă.

A fost vorba de o scădere a temperaturii corporale. Era epuizat.”, a explicat Ion Săndulescu, șef salvamont Argeș.

 Iarna neaşteptată i-a surprins nepregătiţi şi pe alţi turişti din munţii Făgăraş, astfel ca echipele de salvare au continuat acţiunile de salvare.

Salvamontiştii au reuşit să recupereze si patru turişti nemţi care riscau şi ei să degere pe munte. Erau îmbrăcaţi de munte, dar în varianta de vară, fără haine groase şi bluze de schimb.

Coborârea lor către cabana este extrem de dificilă pentru că, epuizaţi de frig, se mişca greu prin zăpada care atinge deja 30 de centimetri.

Sursa video: Salvamont Argeș Facebook

Joi, a avut loc deschiderea Conferinței Cartei Energiei, organism care reprezintă un acord internațional de cooperare în zona energetică. România asigură președinția Cartei Energiei, prin ministerul Energiei. Țara noastră a fost prima țară europeană care găzduiește această conferință la care au participat reprezentanți la cel mai înalt nivel al structurii. Cel care asigură președinția Cartei Energetice este secretarul de stat Robert Tudorache, liderul ALDE Pitești. Acesta a declarat că cele două teme ale Conferinței organizate la București sunt eficiența energetică și măsurile de combatere a sărăciei energetice. România și-a asumat pe această perioadă de președinție a Cartei Energetice ca principal obiectiv combaterea sărăciei energetice, adică accesul limitat al consumatorilor casnici la energie electrică, a susținut Robert Tudorache.

La Conferința "Eficienţa energetică, prioritate în combaterea sărăciei energetice şi asigurarea energiei pentru toţi", în cadrul preşedinţiei române a Cartei Energiei, a participat și ministrul Energiei Anton Anton, care a dat asigurări că gazele naturale nu vor fi mai scumpe la iarnă, în condițiile în care specialiştii avertizează că majorarea preţului petrolului va duce şi la creşterea facturilor la gaze, potrivit Agerpres.ro.
La plecare, Anton a fost întrebat de jurnalişti care este strategia României de a proteja consumatorii vulnerabili de creşterea preţului gazelor, aşteptată pentru următoarele luni. "Nu-i adevărat", a răspuns ministrul, refuzând să-şi argumenteze opinia.

Veste uriașă dată de Simona Brătulescu! Vicepreședintele CJ Argeș a anunțat la Absolut tv că se vor relua lucrările la pârtia de schi de la Molivișu, iar iarna viitoare va fi dată în folosință.
Până la sfârșitul anului, stațiunea Molivișu este gata! Așa anunța în 2015 fostul președinte al CJ Argeș Florin Tecău. Între timp, proiectul s-a blocat, finanțarea europeană a picat, iar CJ Argeș a fost nevoit să returneze banii utilizați. Colac peste pupăză, CJ Argeș a sesizat parchetul pentru o serie de nereguli, iar totul a fost blocat. Între timp, se pare că au fost găsite soluții evita terenurile cu probleme penale și pentru ca lucrările la domeniul schiabil din nordul județului să fie reluate, mai ales că sistemul de telecabine este deja adus. În martie, președintele CJ Argeș Dan Manu estima că pentru finalizarea investiției, desigur, la o amploare diminuată comparativ cu proiectul inițial, ar fi nevoie de 2 milioane de euro.
Ca atare, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu a anunțat că iarna viitoare pârtia de schi va fi gata.

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.