Instituția Prefectului Argeș informează că, începând din data de 27 noiembrie 2020, pentru evitarea aglomerării, cetățenii se vor putea prezenta la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor doar în baza unei pogramări on-line, care se poate face accesând site-ul DRPCIV: https://www.drpciv.ro/drpciv-booking/activities/3 .
Astfel, începând de vineri, 27 noiembrie, nu vor mai fi emise bonuri de ordine. Se va aplica o singură excepție- pentru candidații care se reprogramează pentru susținerea probei practice de obținere a permisului de conducere.
În același timp, parcarea din fața sediului SPCRPCIV Argeș, din Pitești, va fi folosită pentru asigurarea distanțării fizice dintre persoane. Măsura a fost luată cu sprijinul Primăriei Pitești. Șoferii sunt rugați să folosească parcarea supraetajată, din imediata apropiere, de lângă sediul OCPI Argeș. Echipaje de jandarmi și de Poliție vor asigura ordinea și respectarea măsurilor de protecție sanitară. Facem apel la cetățeni să evite aglomerația, să păstreze distanța fizică față de cei din jur și să se prezinte la sediul SPCRPCIV Argeș la ora la care au fost programați.

 

Mașinile care nu sunt conforme cu tipul omologat de Registrul Auto Român nu vor mai putea fiintroduse pe piața auto din România, se precizează într-un proiect de lege care a trecut de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților.

Deputatul Mircea Drăghici arată că vehiculele rutiere care sunt asamblate în afara sediilor de fabricație definite în certificatul de omologare de tip al întregului vehicul sunt considerate vehicule rutiere care nu sunt conforme cu tipul omologat, se mai precizează în proiectul de lege.

Potrivit legislației actuale, dacă RAR constată că autoturismele nu sunt conforme cu tipul omologat, poate dispune interzicerea comercializării acestora sau retragerea lor din circulație.
Conform unui proiect de lege care se află în dezbatere la Camera Deputaților, la Art. 1 din OG nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice din România, se introduc, după alineatul (5), patru noi alineate:

„(6) În vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau a înregistrării în România, RAR eliberează cartea de identitate a vehiculului, potrivit prezentei ordonanțe.

În vederea eliberării cărții de identitate a vehiculului, RAR asigură și încadrarea vehiculelor rutiere din punct de vedere tehnic, inclusiv în ceea ce privește nivelul emisiilor poluante. Caracteristicile tehnice ale unui vehicul rutier înscrise de RAR în cartea de identitate a vehiculului reprezintă datele oficiale de referință ale acelui vehicul rutier.

(8) Se interzice introducerea pe piață sau punerea la dispoziție pe piață a vehiculelor rutiere care nu sunt conforme cu tipul omologat.

(9) Vehiculele rutiere care sunt asamblate în afara sediilor de fabricație definite în certificatul de omologare de tip al întregului vehicul sunt considerate vehicule rutiere care nu sunt conforme cu tipul omologat”, se arată în proiectul de lege verificat de Bugetul.ro.

Pentru a intra în vigoare, această lege trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților – for decizional în acest caz – și promulgată de președintele Klaus Iohannis.


 

In luna ianuarie 2020, Inmatricularile de autoturisme noi in Uniunea Europeana au scazut cu -7.5% fata de ianuarie 2019, atingandu-se un nivel de 956,779 unitati, transmite ACAROM.

Scaderea se datoreaza in principal anunuturilor facute de anumite state din UE cu privire la schimbari ale sistemelor de taxare a vehiculelor in 2020, fapt ce a dus la cresterile de inmatriculari din decembrie 2019 (scaderi in ian 2020), dar si iesirii Marii Britanii din UE, inmatricularile aferente acestui stat nemaifiind luate in considerare la totalul UE.

In ianuarie 2020:

– au fost inregistrate scaderi puternice ale inmatricularilor de autoturisme noi in: Franta (-13.4%), Spania (-7.6%), Germania (-7.3%) si Italia (-5.9%).

– Romania se situeaza pe pozitia 14 in UE, cu un volum de 12.489 autoturisme noi inmatriculate, inregistrand o scadere de -10.5% comparativ cu ianuarie 2019.

– In ceea ce priveste constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi inmatriculate in total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 297.631 unitati, in scadere cu -0.1%, urmate de grupul PSA cu 177.826 unitati, in scadere cu –14% si de Grupul Renault cu 98.045unitati, in scadere cu -16.4% (din care DACIA: 30.475 unitati, o scadere de -31.4% fata de  ianuarie 2019 ). Autoturismele marca Ford au reprezentat in ianuarie 2020 un numar de 62.978 unitati noi inmatriculate, in scadere cu -18.6% fata de ianuarie 2019.

Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au crescut in decembrie 2019 cu +48.34% fata de decembrie 2018, atingand un volum de 13.773 unitati.
Pe total an 2019, numarul autoturismelor noi inmatriculate este de 161.562 unitati ceea ce reprezinta o crestere cu +23.41% comparativ cu 2018.

In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins in decembrie 2019 cifra de 35.985 unitati, o scadere de – 7.02 % fata de decembrie 2018. Pe total 2019, numarul autoturismelor SH inmatriculate este de 444.601 unitati ceea ce reprezinta o scadere cu – 6.13% comparativ cu  2018.

Clasamentul pe marci autoturisme noi, Total 2019:

    DACIA                    = 50.311 unitati (cu o crestere de  + 36.44% faţă de 2018)
    RENAULT               = 13.573 unitati (cu o crestere de  + 27.70% faţă de 2018)
    FORD                     = 12.420 unitati (cu o crestere de  + 28.29% faţă de 2018)
    SKODA                  = 12.272 unitati (cu o crestere de  + 10.98% faţă de 2018)
    VOLKSWAGEN      = 10.579 unitati (cu o crestere de + 5.16% faţă de 2018)

Inmatricularile de autoturisme noi in Romania au crescut in iulie 2019 cu +52.57% fata de iulie 2018, atingand un volum de 23.206 unitati, anunță ACAROM.
Pe primele 7 luni din 2019, numarul autoturismelor noi inmatriculate este de 94.826 unitati ceea ce reprezinta o crestere cu +25.97% comparativ cu perioada similara din 2018.

In ceea ce priveste autoturismele second hand inmatriculate pentru prima oara in Romania, volumul acestora a atins in iulie 2019 cifra de 40.304 unitati, o crestere de +2.29 % fata de iulie 2018. Pe primele 7 luni din 2019, numarul autoturismelor SH inmatriculate este de 258.005 unitati ceea ce reprezinta o scadere cu – 5.90% comparativ cu perioada similara din 2018.

Clasamentul pe marci autoturisme noi, ianuarie – iulie 2019:

DACIA = 28.618 unitati (cu o crestere de + 34.91% faţă de ian-iul 2018)
RENAULT = 8.546 unitati (cu o crestere de + 76.06% faţă de ian-iul 2018)
SKODA = 7.641 unitati (cu o crestere de + 13.15% faţă de ian-iul 2018)
FORD = 7.135 unitati (cu o crestere de + 37.7% faţă de ian-iul 2018)
VOLKSWAGEN = 6.651 unitati (cu o crestere de +0.29 % faţă de ian-iul 2018)

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.