Piteștiul va beneficia anul acesta de cel mai mare buget de dezvoltare de după Revoluție, a anunțat Cornel Ionică. Bugetul total se ridică la 332 de milioane de lei. 81 milioane lei  vor fi direcționați către investiții, iar ochii sunt orientați către proiectele guvernamentale sau europene, unde trebuie asigurată doar cofinanțarea. Proiectele prin programele naționale însumează 37 de milioane de lei, iar pe fonduri europene 286 de milioane de lei. 
Bugetul de dezvoltare este cel mai mare după 1990. Cel mai bun an investițional a fost 2016. La bugetul propriu se adaugă bani din finanțări europene și naționale" - Cornel Ionică.

 

 

 

Consiliul Județean Argeș se întâlnește în ședință extraordinară, luni, 8 ianuarie, de la ora 15. Cu această ocazie, consilierii județeni vor aproba și utilizarea din excedentul anului 2017 a sumei de 6 milioane de lei în anul 2018, pentru acoperirea golurilor temporare de casă.

De asemnea, consilierilor județeni li se va propune adoptarea unui proiect prin care deficitul secțiunii de dezvoltare al anului trecut în sumă de 9,7 milioane de lei din excedentul bugetului local. Conform Finanțelor Publice, pentru închiderea anului, excendentul care se găsește până la data de 9 ianuarie inclusiv poate fi folosit pentru acoperirea deficitului din anul precedent.

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, organizează joi, 23 noiembrie, ora 11.00, ședința Comitetului de Bazin Argeș-Vedea. Temele aflate pe ordinea de zi a ședinței sunt:
Considerente privind calitatea apelor de suprafață ca rezultat al monitorizării în anul 2017 -sem I;
Considerente legislative privind utilizarea resurselor de apă;
Programul de gospodarire a apelor 2018 - principalele lucrări efectuate;
Comitetul reuneşte reprezentanții Ministerului Apelor și Pădurilor, ai prefecturilor, primăriilor, consiliilor judeţene, ONG-uri şi agenţilor economici din bazinul hidrografic Argeș- Vedea. Scopul acestuia este creșterea aportului societății civile și a unităților administrației publice locale,  în luarea deciziilor din domeniul gospodăririi apelor, făra a reduce rolul specialistului în alegerea soluțiilor optime.  
Comitetului de Bazin are rolul de a mobilizare conștiința publică pentru realizarea sprijinului efectiv în vederea gospodăririi durabile a apelor la nivelul bazinului hidrografic și producerea schimbărilor necesare în comportamentul și actiunile societății civile, ce  pot fi hotaratoare în susținerea domeniului apelor.

Elevii încep de luni școala și, pe lângă lipsa manualelor de clasa a cincea, mai sunt și alte probleme. Primăria Pitești modernizează școli din bugetul local, dar și pe fonduri guvernamentale. Cu toate acestea, la Pitești, anul școlar începe cu 19 școli și grădinițe care nu au autorizație ISU de funcționare. Toate sunt în curs de autorizare, având acum doar aviz de funcționare. În plus, mulțumită Consiliului Local Pitești care nu a aprobat stații intermendiare, elevii din localitățile limitrofe Piteștiului vor coborî direct în autogări. Așa că trebuie să plece mai devreme de acasă pentru a ajunge la deschiderea de an școlar.
Consiliul Județean Argeș a investit 155 de miliarde de lei vechi în ultimul an pentru reabilitarea instutiilor de învățământ din județ. În prezent, 56 de unități de învățământ nu au primit fost modernizate, iar la consiliul județean se face o analiză pentru a se vedea care dintre acestea vor mai primi fonduri.
155 de miliarde investite în școlile din Argeș
Cu cele 155 de miliarde de lei vechi au fost reabilitate în ultimul an 112 școli și grădinițe. Deocamdată însă, autoritățile nu au o cifră exactă, deși luni începe anul școlar, cu școlile și grădinițele care au autorizații de funcționare de la ISU și DSP, pentru că cele două instituții vor termina evaluarea după a doua jumătate a acestei luni. În discuție mai sunt 56 de unități de învățământ din județ, iar CJ Argeș face un recensământ pentru a vedea unde mai pot fi alocate fonduri pentru primăriile din județ pentru modernizarea acestora. În cazul unora dintre ele primăriile au omis să ceară bani, în cazul altora, autoritățile locale așteaptă fonduri pe programul național de dezvoltare locală de la ministerul dezvoltării, iar unele nu vor fi modernizate pentru că, din cauza numărului tot mai mic de elevi, vor fi închise de la anul.
19 școli fără autorizație ISU în Pitești
Culmea, la Pitești, 19 școli nu au autorizație ISU. Una dintre ele, școala nr 19 din Găvana reabilitată chiar pe fonduri europene.
Primăria Pitești va semna cu ministerul dezvoltării contractele de modernizare pentru colegiile Zinca Golescu și Brătianu și pentru școlile numărul 13 Mircea cel Bătrân și numărul 20 Tudor Vladimirescu. Acestea se adaugă la restul de lucrări executate din bugetul local. Și pe viitor sunt prevăzute modernizări, colegiul Maria Teiuleanu fiind un exemplu. Cu toate acestea, viceprimarul Laurențiu Zidaru a recunoscut că, deși toate unitățile au aviz DSP, sunt încă 19 instituții de învățământ care nu au autorizație de la ISU, iar problema cea mai mare pare să fie la școala nr 19 din Găvana, reabilitată pe fonduri europene. Primul semestru al acestui an școlar se încheie pe 2 februarie 2018, iar semestrul al doilea va fi între  12 februarie și 15 iunie 2018. Elevii vor avea patru vacanţe, iar programul "Şcoala altfel" poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 - 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 8 iunie 2018.
 
Back to school!

Anul acesta vor fi 15761 de elevi în învîțământul preșcolar, 27883 elevi în cel primar, 22066 în cel gimnazial, 4768 de elevi în cel liceal - clasa a IX-a, 672 de elevi în școli profesionale (anul I), 484 elevi în învățământul special (preșcolar, primar și gimnazial), 384 elevi în învățământul de artă (primar, gimnazial), 222 elevi în învîțământul sportiv (primar, gimnazial), 864 elevi la cluburile sportive școlare și 308 elevi în învățământul posltliceal la șciolile de maiștri.

În clasa pregătitoare sunt 4810 elevi repartizați în 245 de clase.

Școala, sănătate și infrastructură au reprezentat și reprezintă o prioritate a mandatului conducerii Consiliului Județean Argeș. Încă de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a precizat faptul că în județul Argeș toate unitățile școlare vor trebui să aibă grupurile sanitare în interior. Tocmai de aceea, sume importante de bani au fost alocate pentru realizarea acestor investiții.

Cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar, președintele CJ Argeș Dan Manu a vizitat mai multe școli din Argeș pentru a vedea, la fața locului, modul în care au fost investiți banii alocați pentru realizarea acestor proiecte -  toalete în școli.
Astfel, la Țițești  au fost alocați bani pentru refacerea și modernizarea grădiniței, dar și pentru construirea unui nou gard și amenajarea unei parcări. Din banii alocați s-a pus acoperiș nou și s-au făcut toaletele. Gardul este încă în construcție.
În urmă cu un an de zile, Școala Gimnazială Conțești - clasele V-VIII, din Davidești, nu avea nici măcar aviz sanitar de funcționare. Astăzi, din banii alocați de la Consiliul Județean Argeș, școala a fost reabilitată în totalitate, s-au construit toalete noi și moderne și a fost achiziționat chiar și mobilier nou.  La vizita președintelui Dan Manu se făceau ultimele retușuri, astfel că de luni copii din Conțești vor învăța într-o școală care le oferă cele mai bune condiții de studiu.
La Școala Primară din Vulturești au fost înlocuite ușile și geamurile. Școala are și un grup sanitar nou și modern, care acum va fi legat de corpul unității școlare, astfel încât copii să nu mai fie nevoiți să iasă în exterior pentru a ajunge la toaletă.
Școlile din Hârtiești și Boteni sunt pregătite să primească în cele mai bune condiții elevii și profesorii. Din punct de vedere al infrastructurii, unitățile școlare de aici rivalizează chiar cu cele din mediul urban.  La Boteni, la Școala “Petre “Țuțea” se mai lucra doar la amenajarea grupului sanitar pentru persoanele cu dizabilități, care însă va fi finalizat până luni.
Investiții majore au fost făcute și la școlile din comuna Bălilești. În mai puțin de un an de zile, din fondurile alocate de la Consiliul Județean Argeș, la Școala Gimnazială din Poienița și la Școala Gimnazială Bălilești au fost construite grupuri sanitare noi, la care elevii au acces din interior.
“Țin să mulțumesc primarilor, cadrelor didactice și părinților pentru modul în care s-au implicat și au înțeles efortul nostru. Așa cum am mai spus, școala, sănătatea și infrastructura reprezintă o prioritate pentru noi. Au fost alocate sume importante pentru școli, iar la această oră mai avem foarte puține unități școlare care nu au toaletele în interior. Noi vom continua să investim în infrastructura școlară” – președinte CJ Argeș, Dan Manu.
Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a făcut o escală și pe DN 73 C, drumul național care face legătura dintre municipiile Câmpulung și Curtea de Argeș. Dacă la nivel guvernamental a fost realizat proiectul pentru modernizarea acestui drum, urmând ca în 2018 să înceapă lucrările de modernizare, în această perioadă se lucrează la reabilirea lui.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.