Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 martie 2021, mai multe decrete prin care un nou val de magistrați au ieșit la pensie. Printre cei care se vor pensia se numără și judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Pitești Cristian Căpitănescu.

 

Cel puțin patru pacienți au murit într-un incendiu major izbucnit vineri dimineață la Institutul Matei Balș, într-un pavilion COVID. Zeci de bolnavi au fost evacuați. Potrivit surselor Antena 3, bilanțul morților în incendiu crește la 5 după ce trupul carbonizat al unei persoane a fost descoperit cu câteva momente în urmă. Situția a fost atât de gravă, încât pacientul nu a fost identificat în primă fază.  A fost declanșat planul roșu de intervenție. DSU a anunțat că au fost înființate două linii telefonice, unde aparținătorii pot afla informații despre noua locație unde pacienți sunt internați, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora. Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt  021.2069398 și 021.2648515.
Alte trei cadre medicale au avut nevoie de asistenţă medicală din cauza fumului, a anunțat Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca şi coordonator al intervenţiei de salvare de la Matei Balş.
În urma incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”,  au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului, afectat de incendiu. Focul a cuprins patru saloane în care erau internați pacienți cu forme de COVID medii și severe, ținuți pe mască de oxigen.
Klaus Iohannis a fost la Institutul Matei Balș, și a subliniat că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar şi a precizat că aşteaptă, cât de curând, primele idei în acest sens de la ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
"Situaţia se repetă cumva. Am avut, nu demult, o tragedie la Piatra Neamţ, avem acum, aici, la 'Balş', această tragedie. Au fost incendii mai mici la alte spitale şi cu siguranţă motivele sunt diverse, ele sunt anchetate şi anchetele vor scoate fără îndoială la lumină ce s-a întâmplat, cine este vinovat şi vinovaţii vor fi sancţionaţi. Însă, după părerea mea, problema este mult mai amplă. Aici avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România şi am solicitat noului ministru al Sănătăţii - şi la discuţia pe care am avut-o acum câteva săptămâni, şi astăzi din nou - să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate din România şi aştept cât de curând primele idei, pentru a putea demara această reformă", a declarat şeful statului.

Medicii, asistentele şi întregul personal din sistemul medical, a adăugat preşedintele, sunt eroi.

"Ei au depus eforturi supraomeneşti, au lucrat până la epuizare, lucrează de un an de zile în condiţii de stres extrem, în condiţii foarte complicate, personal prea puţin. Şi îmi exprim, şi cu această ocazie, care este o ocazie tristă, admiraţia pentru toţi medicii şi tot personalul medical, şi din spitalele COVID, şi din centrele de vaccinare, şi din toate unităţile medicale din România. Tot ce merită ei sunt laude şi încurajări, dar, pentru cei care administrează sistemul, repet: este nevoie de o reformă profundă în sistemul de sănătate publică, fiindcă astfel de lucruri nu trebuie să se repete!", a conchis preşedintele Iohannis.
 
Streinu Cercel: Toate avizele în ordine, ultima linie de oxigen montată în decembrie

La Spitalul Nr. 1 CF Witting au fost transferați, în această dimineață, 4 pacienți. Dintre aceștia, doi pacienți cu forme medii COVID-19 sunt stabili, o pacientă în stare gravă a fost transferată la Spitalul Universitar de Urgență Militar. O altă pacientă, sosită la Spitalul Witting în stare agravată, a fost stabilizată și rămâne în îngrijire.
La spitalul "Victor Babeș" au fost transferați 4 pacienți - doi bărbați și două femei cu vârste peste 65 de ani. Sunt foarte speriați, potrivit managerului dr. Emilian Imbri. Starea lor este stabilă. Sunt supravegheați de medici.
Patru pacienţi - două femei şi doi bărbaţi -, cu vârste între 62 şi 89 de ani, internaţi la Institutul "Matei Balş", au fost aduşi la Institutul "Marius Nasta", în urma incendiului care a avut loc vineri dimineaţă, doi dintre ei fiind în stare severă, a declarat managerul instituţiei medicale, Beatrice Mahler.
 La Spitalul Floreasca au ajuns 7 pacienți, dintre care unul a decedat (al patrulea deces anunțat în această dimineață de autorități).
 Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu, se arată într-un comunicat.

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;

5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;

6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;

4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;

5 pacioenți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;

3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2

4 pacienți la Spitalul „Witting”;

4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;

1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;

3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;

7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală.

Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.

 

 

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu poate fi vorba de mărirea unor salarii ale bugetarilor în 2021, înainte de ieșirea din criza economică și că măsura înghețării i se pare una justă, în contextul pandemiei de coronavirus care a afectat România.
El a afirmat că efectul pandemiei a generat o contracție a economiei și că nu sunt bani la buget care să permită creșterea veniturilor bugetarilor.
”Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm prin vaccinare şi restricţii să încheiem această pandemie. Însă trebuie să fim conştienţi că economia a suferit, s-a contractat. Sunt mai puţini bani la buget, nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare, atenţie, lefuri bugetare, până nu ieşim din criza economică”, a declarat șeful statului la prima conferință de presă pe care a susținut-o de la începutul anului.

Iohannis a mai precizat că salariile vor fi din nou majorate după ce România va ieși din criza economică, cel mai probabil anul acesta.

”Că sunt mulţi nemulţumiţi şi asta pot să înţeleg, oamenii s-au aşteptat ca salariile să revină la normalitate, însă salariile şi pensiile vor putea să crească iarăşi cum ieşim din criza economică şi eu sunt convins că în acest an vom ieşi din criza economică. Sunt bani de pensii. Pensiile în vigoare aşa rămân, crescute”, a mai spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis cheamă, marţi, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru. Discuțiile vor fi pur formale, pentru că vin după 2 săptămâni de negocieri intense pe funcții între PNL, USR și UDMR. De altfel, cele trei partide au semnat luni un Acord de guvernare 2020 - 2024, în care se prevede că propunerea pentru funcţia de prim-ministru este Florin Cîţu, pentru preşedinte al Senatului - Anca Dragu, iar pentru preşedinte al Camerei Deputaţilor - Ludovic Orban.
Printre altele, liderii coaliţiei de guvernare se angajează să nu schimbe, prin traseism politic, rezultatul votului din 6 decembrie. Totodată, liderii celor trei partide îşi asumă guvernarea pe o legislatură completă.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, programul consultărilor este următorul:

Ora 15:00 - Partidul Social Democrat (PSD);

Ora 15:30 - Partidul Naţional Liberal (PNL);

Ora 16:00 - Alianţa USR-PLUS;

Ora 16:30 - Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 17:00 - Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);

Ora 17:30 - Minorităţi naţionale reprezentate în Parlament.


Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 16 decembrie a.c., decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 6 decembrie 2020, în ziua de luni, 21 decembrie 2020, ora 12:00, la Palatul Parlamentului.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.