Președintele PSD Argeș, Ion Mînzînă a avut un atac devastator la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce acesta a fost în vizită în Egipt și și-a făcut timp să viziteze piramidele, împreună cu soția sa. În presa din țară au apărut mai multe imagini, chiar și filmulețe în care cuplul prezidențial apare plimbându-se relaxat și stând la poze, în timp ce în țară criza se acutiza în toate zonele.
"Faraonul Iohannis și-a luat faraoana și au plecat în concediu. A făcut un gest aproape singular într-o democrație adevărată, nominalizând un militar în vârful unui guvern pe care nici vajnicii urmași ai Brătienilor nu vor să îl treacă prin Parlament. După aceea, la fel ca și în ziua incendiului de la Constanța, când mai mulți români au ars de vii, a plecat în concendiu, cu țara în plină criză.
Nu cred că România a avut la vârful ei, în istoria sa modernă, un om cu mai puțină empatie decât acest personaj. Nici nu mă mai refer la capacitățile intelectuale sau la atașamentul față de țara pe care o conduce. Măcar atât, să rezoneze cu cetățenii
pe care îi conduce...
Aici nu sunt 30 de grade, dar sunt milioane de oameni care nu au căldură și apă caldă în case (inclusiv în Capitală), ca pe vremea altuia care plecase prin vizite, în timp ce nemulțumirea românilor începea să dea pe dinafară. Dar, măcar pe vremea fostului mare conducător, nu mureau sute de oameni în fiecare zi.
Astăzi...aproape 500 de români mor numai de COVID zi de zi, medicii și asistenții medicali abia mai fac față valurilor de pacienți, educația e în vacanță forțată, firmele abia mai supraviețuiesc și autorități locale lăsate de izbeliște de guvern. E criză în fiecare măruntai al acestei țări.
Cu toate acestea, Faraonul nu a putut să își stăpânească pornirea de cel mai mare turist al lumii și a plecat printre piramide, relaxat, cu mare fast.
Culmea este că nici după ce a revenit în țară, Faraonul nu a văzut piramida din sufragerie. Probabil că stă în casa nepotrivită...", a subliniat Ion Mînzînă, președinte al PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș.
PSD Argeș și-a stabilit poziția, una foarte fermă, pe care a transmis-o conduceri organizației naționale. Semnalul venit din Argeș, în urma consultărilor interioare, este unul foarte puternică: refuzul de a susține sau de a intra la guvernare alături de PNL. Președintele organizației județene, Ion Mînzînă, a explicat succint motivele invocate de colegii de partid, motive pe care le-a adoptat, ca atare, și organizația județeană. Vă reamintim că PSD a propus un guvern de specialiști care să gestioneze situația actuală și mai ales criza sanitară, dar și cea energetică, și care să pregătească terenul pentru alegeri anticipate. Klaus Iohannis a refuzat această propunere și l-a nominalizat inițial pe Dacian Cioloș, respins aproape în unanimitate de Parlament, și ulterior pe Nicolae Ciucă. PSD a negociat o eventuală susținere, condiționată însă de punerea în aplicare rapidă a celor 10 măsuri în plan social, sanitar și economic, însă Ciucă (PNL) nu a acceptat.
"În urma consultărilor interne, PSD Argeș a concluzionat că nu poate fi de acord niciodată să susțină incompetența, imbecilitatea, iresponsabilitatea și distrugerea României. Știu că sunt unii care spun acum că, de dragul României, ar trebui să intrăm la guvernare, dar PSD Argeș nu poate accepta să susținem această guvernare sau să intrăm la guvernare alături de oameni precum Iohannis, Cîțu și gașca lor de interlopi care controlează PNL. Nu am putea fi niciodată parteneri cu acești oameni care au decis ca milioane de români să fie văduviți de investiții, prin repartizarea ilegală a sumelor din rezerva națională aplaudacilor și susținătorilor acestei catastrofe naționale, Cîțu.
Nu putem accepta să adoptăm comportament de slugă perfectă la ordinele altora, pe care și l-au asumat acești indivizi care ar merita să primească fie un control medical de specialitate, fie unul de la Justiția independentă și profesionistă, dacă mai există în țara aceasta.
După ce a jucat la poker viețile românilor, personajul acela care trăiește în lumea lui s-a trezit părăsit chiar și de aplaudacii care până mai ieri îi ridicau ode mai hidoase ca cele înălțate acum mai bine de trei decenii și ceva marelui conducător. Disperat și violând din nou Constituția, încearcă în numele PNL un șpagat dizgrațios între acel PeeSeeDee pe care îl învinuia de orice se întâmpla în această țară și USR-ul care a contribuit masiv în această distrugere premeditată a României.
Cum își imaginează cineva că PSD Argeș ar putea fi de acord să uite tot și să meargă alături de acești cocoșați politici? Avem un singur mesaj pentru trântorul solemn de la Cotroceni: GHINION!
PSD este cel mai mare partid din România, suntem gata să ne asumăm oricând guvernarea, avem soluțiile pregătite. Dar nu în orice condiții și nu alături de oricine, pentru că nu putem accepta doar să mimăm o guvernare", a transmis președintele PSD Argeș Ion Mînzînă.
Președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, consideră că parlamentarii au fost puși, prin nominalizarea de premier a lui Dacian Cioloș de către Klaus Iohannis, într-o situație care nu putea avea decât un singur deznodământ: respingerea guvernului Cioloș 2. În opinia liderului social-democrat, deși președintele și premierul respins astăzi în Parlament au făcut apel la responsabilitate politică, acest joc politic în situația gravă în care se află Româna reprezintă cea mai dură dovadă de cinism și iresponsabilitate din partea acestora. Cu atât mai mult cu cât fiecare și-a urmărit propriul interes politic, în timp ce în România cazurile de îmbolnăviri sau decese generate de COVID bat zilnic record după record.
"Pentru mulți dintre români, ieșirea de aseară a președintelui Klaus Iohannis, care a lăsat senzația că a aterizat de undeva de pe lună și a descoperit cât de gravă este situația în România, a părut de neînțeles. De fapt, președintele a pregătit deja scena pentru a încerca să impună Parlamentului din nou "guvernul său". Așa cum am anticipat, Iohannis și PNL au aplicat o tactică politică lipsită de scrupule, de cea mai joasă speță.
Președintele l-a pedepsit pe Dacian Cioloș, oferindu-i umilința maximă, printr-o respingere cu un scor istoric. Din experiența parlamentară, era evident că un guvern monocolor, al unui partid cu 80 de de parlamentari, nu avea cum să treacă. Cioloș, dacă avea o minimă responsabilitate, trebuia să se retragă după ce PNL l-a respins. Dar nu are, așa cum nici Klaus Iohannis nu are. Parlamentarii au gândit simplu: mai bine rămâne țara cu un guvern interimar, decât să vină la guvernare USR!", a explicat Ion Mînzînă.
În opinia președintelui PSD Argeș, liderii partidelor parlamentare trebuie să cadă la un conses. Ion Mînzînă consideră că cea mai bună soluție în acest moment este propunerea social-democraților de constituire a unui guvern de specialiști care, susținut de toate partidele, să ia decizii rapide pentru gestionarea corectă a efectelor pandemiei și ulterior a crizei energetice și economice.
"PSD a lansat un apel la toți liderii partidelor parlamentare pentru a veni la discuții serioase. Propunem în continuare un guvern de specialiști, susținut de toate forțele politice, care să gestioneze crizele majore cu care se confruntă țara. Pandemia de COVID este cea mai mare prioritate. La fiecare două minute un român moare de COVID.
Suntem deja într-un dezastru sanitar la care numai profesioniștii, fără influențe care țin de rațiuni politice, pot găsi soluții. Abia după ce vom traversa această situație dezastruoasă, vom putea reveni la discuții pentru o reașezare politică. Am ajuns aici din cauza jocurilor politice iresponsabile guvernate de egoism, aroganță și lipsă de responsabilitate.
Sper ca ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână să fie o lecție inclusiv pentru președintele Iohannis care trebuie să treacă peste orgoliul și cinismul său nemăsurat.
Oameni buni, scenariul este unul singur: dacă liderii politici nu vor da dovadă măcar acum de responsabilitate, vom trăi într-un adevărat coșmar, pe care nici geniul filmelor horror, Alfred Hitchcock, nu și l-a imaginat!", a completat Ion Mînzînă.
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Dumitru Bughiu a făcut o comparație între guvernarea de dreapta PNL-USR și perioada fanariotă. El a explicat că din multe puncte de vedere, servilismul, corupția și abuzuruile împotriva populației din această perioadă a guvernărilor impuse de președintele Klaus Iohannis sunt la un nivel mai ridicat ca în acea perioadă istorică pe care mulți istorici o consideră nefastă pentru țara noastră.
Adrian Bughiu a mai precizat că cel puțin fanarioții au scuza că au lăsat ceva în urmă, pe când, în urma guvernărilor PNL-USR, nu au rămas decât crizele majore cu care se confruntă țara.
"Secolul al 18-lea este cunoscut în istoria României ca "secolul fanariot" după numele cartierului Fanar din Constantinopol, de unde proveneau principii Munteniei și Moldovei.
Niște conducători care pentru români păreau cu drepturi depline, dar care pentru Imperiul Otoman erau niște simpli supuși.
Care era rolul acestor fanarioți? Să țină cele două principate în sărăcie, câteodată chiar în disperare și sub controlul Porții, pentru care plăteau și sume considerabile.
Despre fanarioți se spune că au introdus la nivel de politică generală ceea ce noi numim astăzi corupția, traficul de influență, instalarea în funcții cheie a persoanelor foarte apropiate (pe atunci nu erau partide, evident), în timp ce boierii români erau ținuți în poziții aproape simbolice.
Și, în timp ce populația era ținută în sărăcie, cu tot felul de restricții și era jupuită de orice resursă financiară, curtea fanariotă o ținea tot într-o petrecere și o aroganță totală, cu cheltuieli uriașe în spate.
Uneori, dacă aflau că urmau să fie schimbați, încercau și reușeau să fugă cu sume uriașe din țară.
Vi se pare cunoscut? Nu aveți senzația că toate acestea le trăim astăzi, prin această guvernare de dreapta, PNL- USR = NOII FANARIOȚI?
Și cu toate acestea, în ciuda abuzurilor la adresa românilor, în ciuda corupției uriașe, fanarioții tot au mai lăsat ceva în urmă. Familiile Mavrocordat, Ghica, Moruzi, Rosetti, Suţu, Ipsilanti au dat oameni de cultură şi diplomaţi, unii domni fanarioţi fiind cunoscuţi şi pentru construcţii publice ridicate în vremea şi la iniţiativa lor. Multe dintre ele nu mai sunt, dar măcar au construit ceva. Prin Condicele lui Alexandru Ipsilante, Caragea și Calimah au introdus chiar unele reforme sociale. În perioada domniei lui Constantin Mavrocordat are loc eliberarea șerbilor din robie.
Vă întreb, ce lasă în urmă guvernele Orban și Cîțu? Disperare, criză, scandaluri, corupție la cel mai înalt nivel, o povară fiscală pe forța de muncă uriașă, fonduri alocate ilegal doar către favoriții de astăzi, adică exclusiv către primarii PNL, în timp ce țara este împrumutată mai ceva ca pe vremea fanarioților!
Nici măcar un proiect de la zero care să fie finalizat! Tot ce s-a construit în infrastructura românească are la bază proiectele începute de PSD", a subliniat Adrian Dumitru Bughiu.
Vicepreședintele CJ Argeș consideră că o revenire la o guvernare condusă de Dacian Cioloș ar fi chiar mai dezastruoasă ca perioada fanariotă, singurul rezultat fiind adâncirea crizelor din țara noastră în toate domeniile.
<<Dar adevărata revenire la perioada fanariotă ar putea fi să ajungem, în zilele noastre, după o experiență deja trăită în 2015-2017, din nou la o guvernare Iohannis-Cioloș, cei doi supuși ai “Înaltelor Curți”.
Cu ce a greșit totuși acest popor ca să aibă neșansa să ni se dea din nou un astfel de cuplu?
Cum să ajungă din nou la putere Tovarășul spirală, care servește perfect orice interes, numai pe cel al României nu?
Că acest cuplu de speculanți nu are scrupule, este una. Dar să ajungem să fim din nou guvernați de doi indivizi care sunt mai lași și mai cinici decât odinioară fanarioții trimiși din Constantinopol de otomani, în fața unei crize economice care va adânci și mai rău țara în disperare, ar fi cu adevărat o tragedie pentru fiecare dintre români>>, a mai arătat Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș.
Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, critică propunerea pentru funcția de premier a lui Dacian Cioloș, catalogând gestul președintelui Klaus Iohannis drept o iresponsabilitate. Liderul social-democraților argeșeni consideră că președintele a adus în ridicol consultarea partidelor politice care a devenit o mascaradă, pentru că intenția sa este de a forța impunerea unui nou guvern Cîțu, fără să mai țină cont că în toată această perioadă țara traversează crize care se acutizează, fără un guvern care să readea încrederea românilor și care să fie capabil să ia măsurile corecte care se impun, după doi ani în care România a avut parte numai de scandaluri, tunuri financiare date de cei de la putere și abandonarea sistemului sanitar în fața pandemiei de COVID-19.
“În urmă cu câteva zile, Klaus Iohannis cerea responsabilitate din partea partidelor. Vi se pare că desemnarea lui Dacian Cioloș pentru funcția de premier este o dovadă de responsabilitate din partea președintelui României? Pare aproape de necrezut că acum, Klaus Iohannis, același care își trântea pardesiul pe mașină pentru că aghiotantul nu i-a deschis ușa la timp, a uitat atât de repede și a iertat faptul că Cioloș l-a umilit în urmă cu câteva săptămâni când l-a ignorat pentru a participa la o întâlnire avută de partidul lui cu Emmanuel Macron.
Iohannis nu uită și nu iartă, pentru că orgoliul său nu îi este întrecut decât de cinism. Iar această nominalizare nu este decât cea mai mare dovadă de cinism pe care președintele, în această perioadă de criză care se acutizează zilnic, a putut să o facă!
PSD a anunțat că va susține un guvern de specialiști care să gestioneze situația din țară și să pregătească alegeri anticipate. PSD nu va vota niciodată un guvern Cioloș, după experiența Executivului impus tot de Klaus Iohannis pe cadavrele tinerilor care au pierit în tragedia de la Colectiv. PSD nu va accepta niciodată un guvern care să fie condus de acest “tovarășul spirală”, coordonat de interese sulfuroase, din afară. Singurul interes al lui Dacian Cioloș a fost acela de a pune la dispoziție resursele și pârghiile de conducere ale țării unor grupuri de interese din țară și din străinătate.
Șansele ca Dacian Cioloș să formeze un guvern sunt neglijabile, pentru că UDMR și PNL nu îl vor vota. Liberalii nu pot renunța la bani și la funcții așa ușor!
Cel mai probabil, Cioloș a fost desemnat ca să fie umilit! Este un guvern a cărui menire va fi să fie respins! Pentru că strategia lui Iohannis și a PNL este de a forța impunerea unui nou guvern, condus tot de Florin Cîțu!
Iohannis a vrut să îi arate lui Cioloș cât este de mic! Din păcate pentru români, nu doar Cioloș este un om mic, ci și președintele, în ciuda înălțimii sale considerabile!”, a precizat liderul social-democraților argeșeni.
Ion Mînzînă susține că din calitatea pe care o are și mai ales prin depășirea atribuțiilor conferite de funcția sa, Klaus Iohannis este principalul responsabil pentru dezastru din țară.
“La Craiova, a fost adusă o morgă mobilă pentru a face față numărului de decedați de COVID! Sub oblăduirea președintelui Klaus Iohannis, au murit 4000 de români până să se anunțe deschiderea spitalului modular de la Lețcani, cel mai mare de acest gen din țară, ținut închis! Facturile și prețurile au sărit în aer, în timp ce românilor li se promitea 100 de lei la salariu!
România așteaptă împrumutată, în frig și în ATI valul de inflație. Pentru că greul abia de acum începe. În timp ce românilor li se anunță tot mai multe restricții, singurul obiectiv al lui Klaus Iohannis este să îi readucă pe Cîțu și șleahta lui de ticăloși la putere.
Am o singură întrebare pentru mine, aproape retorică: cât vor mai suporta românii să trăiască în psihoza generalizată și în bătaia de joc de la Cotroceni și de la Palatul Victoria?”, a mai subliniat președintele PSD Argeș.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.