Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, Legea Pensiilor iniţiată de PSD, creşterea nivelului de trai al pensionarilor fiind un obiectiv asumat al actualei guvernări, aşa cum este şi creşterea puterii de cumpărare pentru salariaţi. Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu a afirmat că  "s-a reuşit, astfel, depăşirea a nenumărate piedici puse de către preşedintele Klaus Iohannis, PSD reuşind să îndeplinească un obiectiv fundamental al programului său de guvernare, şi anume o nouă Lege a Pensiilor care să vină în sprijinul tuturor categoriilor de pensionari. Această Lege înflobează 99% din propunerile partenerilor sociali, acoperirea cheltuielilor fiind pe deplin asigurată. Ponderea cheltuielilor în PIB va ajunge la 8,1%, faţă de o medie europeană de 12,9%.
Este demn de menţionat ca Legea are în vedere o majorare a punctului de pensie care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2019, iar alte majorări vor avea loc treptat până în 2021.
Punctul de pensie va fi de 1.265 lei în 2019, de 1.775 lei în 2020, de 1.875 lei în 2021, iar apoi se va indexa cu inflaţia, iar din anul 2022 valoarea şi cu 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
 Printre noutăţile aduse de proiect se numără cea privind introducerea masteratului şi doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare.
Pe de altă parte, actuala pensie anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limita de vârstă, aşa încât persoanele care au 8 ani peste stagiul complet de cotizare, inclusiv perioade asimilate, se pot pensiona pentru limita de vârstă cu 5 ani înainte de îndeplinirea vârstei standard de pensionare.
 Pensia de urmaş se va cuveni copiilor şi soţului supravieţuitor dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
 Pensia minimă se stabileşte în procente, minim şi maxim, din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, în funcţie de stagiul de cotizare.
 Se introduce şi o nouă prestaţie, şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat
 Legea reglementează şi condiţii de reducere, cu 6 ani, a vârstei standard de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut şi crescut până la vârsta de 16 ani 3 copii. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an in plus pentru fiecare copil.
În ceea ce priveşte pensia de invaliditate, se redefinesc gradele de invaliditate, pentru a se da posibilitatea desfăşurării unor activităţi profesionale şi a permite cumulul pensiei de invaliditate cu venituri din aceste activităţi", a explicat Simona Bucura Oprescu.
 

Legea care prevede majorarea punctului de pensie şi care ar trebui să fie aplicată de la 1 septembrie a fost adoptată în Plenul Camerei Deputaţilor. Au fost 197 voturi "pentru", 70 de abţineri, niciun vot împotrivă. Deși au făcut scandal, partidele din opoziție nu au împiedicat adoptarea legii, ba unii parlamentari chiar au votat-o.

Urmeaza sa fie trimisa la presedintele Klaus Iohannis, care va decide daca va fi promulgată.

Au existat discutii aprinse in timpul dezbaterilor, deputatii Opozitiei acuzand ca dispozitiile CCR nu au fost transpuse in legea reexaminata si ca PSD si ALDE urmaresc "sa stoarca voturi de la pensionari", propunand cresterea punctului de pensie cu 40% inainte de alegeri.

"Nici cu ocazia reexaminarii legii dupa decizia CCR, actuala majoritate parlamentara nu a vrut sa adopte o solutie legislativa care sa garanteze in mod real respectarea dreptului la pensie si al dreptului la proprietate privata. CCR a declarat neconstitutionala Legea pensiilor, intrucat formula folosita pentru a materializa dreptul la pensie este complet neclara si permite arbitrariul. Dispozitiile CCR nu au fost transpuse in acest proiect de lege", a declarat deputatul PNL Valeria Schelean.

La randul sau, deputatul USR Cristian Seidler a spus ca Legea pensiilor reprezinta o farsa si nu exista bani pentru majorarea pensiilor.

Ce prevede Legea pensiilor:

Potrivit expunerii de motive a documentului, proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei în acest an, un impact de 24,8 miliarde de lei în 2020, de 58,1 miliarde de lei în 2021, iar în 2022, ar urma să aibă un impact de 81,1 miliarde de lei.

Principalele prevederi:

- Proiectul de lege prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021. Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie.

- Proiectul prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021, astfel: 2019 - 1.265 de lei, 2020 - 1.775 de lei, 2021 - 1.875 de lei. Din anul 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

- Se menţine contractul se asigurare facultativă. În proiectul noii legi se menţine contractul de asigurare facultativă, care suferă, totuşi, câteva modificări. Astfel, dacă în actuala lege se poate plăti doar pentru cinci ani consecutivi retroactivi, pe viitor, persoana îşi va putea alege perioade diferite necontributive ca să totalizeze 5 ani. Plata se va putea face în rate, dar nu mai târziu de 1 an de la încheierea contractului. În cazul neplăţii integrale, se va lua în calcul suma parţial achitată.

- Se introduc masteratul şi doctoratul ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare

- Proiectul prevede tot 4 categorii de pensii, cea de limită de vârstă, cea anticipată, cea de invaliditate şi cea de urmaş. Sunt aceleaşi patru categorii ca şi în vechea lege, dar unele au suferit modificări de structură.

- Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani. Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil.

- Pensia de urmaş se menţine şi, în plus de actualele prevederi, apare o nouă prestaţie, şi anume ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care va primi 25% din pensia soţului decedat. Acest ajutor va putea fi cumulat cu propria pensie.

- Pensia minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul respectiv. Persoanele cu vechime de minim 15 ani primesc 45% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară. Persoanele cu vechime între 10 ani şi 15 ani, aflate la pensie la data intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară.

- Proiectul prevede că se valorifică toate drepturile de natură salarială, pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al 13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Se va acorda un procent de 10% din oficiu, care va putea fi majorat dacă pensionarul va aduce acte doveditoare din care să rezulte un procent mai mare. Dacă după recalcularea conform adeverinţelor aduse rezultă o pensie mai mică, atunci se păstrează pensia calculată cu majorarea de 10% acordată iniţial.

Legea pensiilor a fost adoptată cu 193 voturi pentru, 1 împotrivă, 14 abțineri. 4 parlamentari nu și-au exprimat votul. Puterea a acceptat câteva din cerinţele UDMR în privința Legii pensiilor. Voturile deputaţilor UDMR au fost cruciale pentru trecerea acestui proiect de lege. Controversele rămân, iar un atac al Opoziţiei la Curtea Constituţională pare iminent.

Marţi, aceștia au decis, în unanimitate, că persoanele cu handicap grav vor beneficia de pensie mai devreme.

Astfel, stagiul de cotizare pentru această categorie este redus la doar o treime din total, la fel ca în cazul nevăzătorilor.

Amendamentul admis de plen, cu 215 voturi “pentru”, prevede că: “Pensionarul este persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi persoanele încadrate în grad de handicap grav care au realizat o treime din stagiul complet de cotizare”.

În raportul Comisiei de muncă, definiţia calităţii de pensionar era: “Persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege şi a realizat cel puţin stagiu minim de cotizare de 15 ani”.

Conform unui amendament adoptat, pensionarii cu stagiu de cotizare de până în 10 ani pot opta între pensia calculată potrivit prevederilor legii şi indemnizaţia socială, cei care au un stagiu de cotizare între 10 şi 15 ani - pensia minimă se stabileşte în procent de 40% din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte 1% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat între 11 ani şi 14 ani inclusiv.

Fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, a declarat, după adoptarea în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a raportului la proiectul legii pensiilor, că această lege este bună, aplicabilă şi elimină inechităţi.

“Legea pensiilor este foarte importantă, s-au făcut nişte lucruri pe care noi le-am promis în campania electorală pentru pensionari. Se dublează punctul de pensie de la 871 la 1.775 lei în interiorul mandatului nostru, deci în cei patru ani în care ne-am asumat să guvernăm. Pensiile sub 2.000 de lei nu mai au impozit, pensiile peste 2.000 de lei au un impozit de 10 la sută. S-au eliminat toate acele formule de impozitare introduse de guvernarea Boc pentru că nu i-a lăsat CCR să taie aceste pensii. Dar mai important decât orice, avem o lege bună.(...) Am reuşit să venim şi cu o lege care corectează foarte multe inechităţi”, a afirmat Olguţa Vasilescu, membru al comisiei, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că în comisie nu au fost adoptate amendamente care să modifice structura legii.

“O modificare importantă pe care ne-am dorit-o şi noi priveşte mamele care adoptă copii şi care pot şi ele să beneficieze şi ele de reducerea vârstei de pensionare care, sigur, că este un lucru foarte bun.”, a precizat Vasilescu.

Ieri, în timpul dezbaterilor, au fost adoptate două amendamente, care au făcut ca UDMR să susţină în final acest proiect de lege. Ele se referă la includerea persoanelor cu handicap grav în definiţia pensionarului. Mai mult, acestea pot beneficia de prevederile legii dacă îndeplinesc o treime din stagiul normal de cotizare.

În schimb, cei din Opoziţie susţin că actuala lege are mai multe elemente de neconstituţionalitate şi ameninţă că o vor ataca la CCR, în primul rând pentru că în această lege încă există capitolul legat de pensiile speciale. Opoziţia mai spune că nu se face în mod real o reformă a sistemului de pensii şi că, de fapt, avem de-a face cu un proiect de lege populist.

De cealaltă parte, cei de la PSD susţin că toate promisiunile pe care le-au făcut se vor îndeplini în timpul acestui mandat şi nu în 2021.

Noile măriri de pensii preconizate nu vor intra în aplicare cu data 1 ianuarie 2019, ci cu data de 1 septembrie, anul viitor.

Guvernul a adoptat noua lege a pensiilor, anunțată în 2016 în programul de guvernare, dar așteptată de mult mai mult timp de români. Deputatul de Argeș Mircea Drăghici a comentat necesitatea modificărilor din Legea Pensiilor. Secretarul Camerei Deputaților a afirmat că noul proiect s-a născut ca urmare a consultărilor cu asociațiile de pensionari și că ținta o reprezintă asigurarea unei vieți decente pentru românii care ies la pensie după o viață de muncă.

Această lege de importanță majoră, poate una dintre cele mai mari reușite ale acestor ani de guvernare, implică o răspundere extraordinară pentru echipa PSD, care și-a asumat o sarcină uriașă: de a schimba ADN-ul unei legi ce privește viețile a milioane de români.

Oamenilor care ne-au crescut avem datoria să le oferim șansa unei vieți pe cât posibil fără griji după retragerea din activitate, iar salariaților din România, încredere în viitor și în anii de senectute.

Nimic din toate acestea nu ar fi posibil însă fără ca soluțiile propuse de noi să poată fi susținute de bugetul statului. Le-am găsit, împreună cu dumneavoastră - prin dialog onest și consultare cu organizațiile de pensionari, pentru prima dată implicate sistematic în elaborarea proiectului privind sistemul public de pensii.

Noua lege este în primul rând un gest firesc; de asemenea, un proiect necesar pentru ca cei vârstnici să nu mai resimtă distanța injustă față de generațiile care vin din urmă și pentru ca România să facă încă un pas către standardul de viață european, a precizat Mircea Drăghici.

Fostul ministru al Energiei și al Economiei, deputatul de Argeș Andrei Gerea a afirmat la Antena 3 că măsura majorării pensiilor trebuie să fi dublată de o serie de programe economice și investiții.

"Este absolut justificată o temere de genul acesta, numai că timpul nu ne așteaptă. Dacă în decursul timpului genul acesta de măsuri, pe care le-a luat și guvernul Tăriceanu, la momentul respectiv, ar fi fost duse până la momentul în care am fi avut nște bani puși deoparte probabil că situația ar fi fost și mai proastă decât este în prezent.
Asta înseamnă că guvernul trebuie să aibă încredere în propriile forțe, în propria țară iar programele economice care vin și care trebuie să dubleze o astfel de măsură socială absolut justificată și binevenită și ele trebuie să fie pe măsură. Adică, ne așteptăm ca din toamna aceasta să vedem cum încet-încet și investițiile publice se duc la alt nivel. Chiar dacă avem un progres în ultima perioadă, este nevoie de mai mult", a spus vicepreședintele ALDE Andrei Gerea.

Guvernul a adoptat, miercuri, în şedinţă, noul proiect al Legii Pensiilor, documentul având şi avizul Consiliului Economic şi Social.

”Proiectul de lege prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, după cum urmează: în anul 2019, 1265 de lei, în anul 2020, 1775 de lei, iar în 2021, 1875, adică suma aferentă VPR nou introdus 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global și altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuții (...) Nicio pensie nu ca scădea după recalculare. Nu se modifică vârsta standard de pensionare şi nici stagiul de cotizare", a declarat ministrul Muncii, după şedinţa de Guvern.

Lia Olguţa Vasilescu a mai anunţat că printre noutăţile aduse de proiect se numără cea privind introducerea masteratului şi doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, pentru fiecare an de perioadă asimilată urmând a se acorda câte 0,25 de puncte.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.