Sorin Cîmpeanu, noul ministru al Educației, a declarat că redeschiderea școlilor este o sarcină urgentă a mandatului său, pe lângă bugetul pe care îl va primi. 

Potrivie edupedu.ro, ministrul a afirmat că primii care ar putea revenii în instituții sunt elevii de grădiniță și cei din ciclul primar, însă apariția noii tulpini de SARS-COV-2 complică situația și mai mult. 

 “În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.

Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a declarat ministrul Educației.

 

Pe principiul, unde e WC în curte, există și tablete și internet la discreție, Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți seara, că recomandarea ei către școlile care nu au apă, care nu pot asigura condiții minime de igienă, este să continue învățarea online, anunță MEDIAFAX. Desigur, guvernul nu a distribuit încă tablete pentru elevii din țară!

 Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți seara, că decizia privind începerea școlii este luată de direcțiile de sănătate publică. Întrebată care este recomandarea ei pentru școlile care nu au toaletă, ea a spus că acestea ar trebui să continue învățarea online.

„Recomandarea mea pentru o astfel de situație în care nu există nici măcar apă este să continue învățarea în sistem online”, a spus Monica Anisie, la Digi 24.

Ea a precizat că autoritățile locale trebuie să găsească soluții și că a cerut inspectoratelor școlare să transmită și primăriilor aceste necesități, dar și faptul că pot achiziționa containere sanitare.

Ministrul Educației a mai cerut școlilor să evite organizarea festivităților de deschidere a anului școlar.

„Acele festivități de deschidere să fie evitate, să nu îi mai expunem în plus pe elevi și pe părinți. Le recomand să fie precauți, să încerce să evite o altfel de festivitate, dar dacă doresc să o facă în spații deschise, punând scaune pentru fiecare elev în parte, să se pătreze distanța”, a mai spus ministrul Educației.

E haos total la guvern cu doar câteva zile înaintea începerii anului școlar. După ce a văzut reacția negativă a societății care a acuzat faptul că Guvernul pasează întreaga răspundere pe elevi și părinți, de frică să nu piardă puncte electorale, ministrul educației s-a răzgândit și a decis a anunțat că părinții nu vor mai da declarație pe propria răspundere când își vor trimite copiii la școală din 14 septembrie, așa cum prevăd normele pentru începerea anului puse în dezbatere de Ministerul Sănătăți.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru StiriEdu.ro că i-a cerut ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să elimine declarația pe proprie răspundere din partea părinților.

"I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii le publicăm mâine (marți – n.a.), nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere", a spus Anisie.

Declarațiile ministrului au fost confirmate de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Sursa: Mediafax

Deputatul PPU-SL Andrei Gerea susține că este de neacceptat lipsa de preocupare a ministrului Educației și a guvernului pentru începerea anului școlar. Bâlbâiala autorităților centrale și proiectele propuse par să îngroape și mai mult sistemul de educație și riscă să pună în pericol atât actul de școlar, cât și sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.

"Afirmam, în urmă cu două luni, că ar trebui să profităm de situația în care ne aflăm pentru declanșarea unei dezbateri reale care să conducă la o reformă adevărată, profundă, în întregul sistem de învățământ românesc. Apelul meu a rămas fără ecou. În loc să inițieze aceste consultări, ministrul Educației este prea ocupat cu activitățile de campanie electorală în București.

Mai avem puțin și începe noul an școlar, iar elevii și părinții, cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ nu știu cum va arăta prima zi de școală. Mai mult, ministrul Educației a lansat un proiect halucinant, în care sunt tăiate ore de la limba modernă numărul 2, de la fizică, chimie, biologie, geografie și istorie! Dispar materiile educație tehnologică și consiliere și dezvoltare personală sau limba latină. Este halucinant! Limba latină, de exemplu, este definitorie pentru limba română. Ce să mai  vorbim de istorie sau geografie?! Doamna ministru încearcă cumva să prepare un proiect care nu ar face decât să îmdobitocească noua generație. Nu cred că este corect să avem o nouă generație de sacrificiu, să sufere copiii din cauza incompetenței unui ministru preocupat prea mult de campania electorală.

Achiziția și împărțirea tabletelor pentru elevii defavorizați tinde să devină un scandal mai mare decât cel al măștilor! Iar cel mai grav este că discrepanța între rural și urban se va adânci. Toți elevii vor fi afectați, însă cei mai mult vor avea de suferit copiii din zona rurală.

Educația este la fel de importantă precum sănătatea. Ministrul educației nu înțelege sub nicio formă că sănătatea unei națiuni stă în primul rând în educație!

Ce vor face primarii dacă va fi descentralizată decizia începerii noului an școlar? Ce vor face directorii? Își vor asuma riscul și vor decide începerea anului școlar în condițiile în care guvernul României nu a lansat nicio strategie, nu a alocat și nici nu are de gând să aloce fonduri pentru ca școala în format fizic, prin prezența elevilor la ore, să se desfășoare în condiții de siguranță? Sunt încă școli cu toalete în fundul curții, iar guvernul discută despre online! Sunt pregătiți profesorii pentru cursurile online? Dar elevii și părinții? Există cursuri adaptate pentru acest gen de educație? Desigur că nu!

Ne aflăm în fața unui dezastru în educație, iar celor de la guvernare le arde doar de campanie electorală și de organizat alegeri. Am fi excepție în lume să avem în septembrie alegeri, dar să nu începem școala în condiții de siguranță pentru elevi!", a afirmat fostul ministru Andrei Gerea, deputat PPU-SL.

Șerban Valeca revine în guvern cu un portofoliu. După ce a fost ministru al Cercetării, liderul PSD Argeș ajunge cu un pas mai înalt, obținând un mandat la ministerul Educației, după ce în ședința CExN a PSD a fost validată nominalizarea lui. Intens criticat de unii dintre cei care îi vor capul în partid, Valeca a jucat decisiv și a obținut acest portofoliu, chiar dacă vor fi probabil voci care vor spune acum că și alții din PSD Argeș ar meritat să ajungă în funcții de ministru. 

Teoretic, portofoliul Educației aparținea PSD București, unde însă ar fi putut apărea un nou scandal, astfel că Viorica Dăncilă ar fi preferat să îl nominalizeze pe Șerban Valeca, vicepreședinte al Senatului și lider al PSD Argeș. 

Șerban Valeca, 62 de ani, este președintele PSD Argeș și a fost de două ori ministru al Cercetării: o dată în guvernul Grindeanu și, anterior, în guvernul Adrian Năstase. Numele lui Șerban Valeca a fost vehiculat la cercetare și la finalul anului trecut, funcție preluată până la urmă de Daniel Breaz.

Șerban Valeca este la al patrulea mandat de parlamentar din partea social-democraților. Este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator. Este doctor în Științe inginerești la Universitatea Politehnica din București, este specializat în inginerie nucleară și absolvent al cursului postuniversitar în specializarea “Conducerea strategica în domeniul securității naționale” la Colegiul Național de Apărare.

Cea mai mare surpriză o reprezintă însă nominalizarea la ministerul justiției a judecătoarei Dana Gârbovan.

Dana Gârbovan este președintele UNJR. Ea va fi propusă de PSD în funcția de ministru al Justiției.

Ana Birchall nu va părăsi executivul, ci se va întoarce la postul pe care l-a avut anterior, de vice-premier pentru Parteneriate Strategice, post eliberat de Mihai Fifor, deoarece i-a expirat mandatul. Mihai Fifor va rămâne ministru al MAI. De asemenea, deputatul Iulian Iancu a fost propus vicepremier pe probleme economice.

Care sunt viitorii miniștri:

  • Senatorul Mihai Fifor merge ministru plin la Interne
  • Senatorul Șerban Valeca ia Educația. Valeca a mai fost ministru al cercetării si inovării
  • Judecătoarea Dana Gârbovan va fi propusă la Justiție
  • Deputatul Ana Birchall - vicepremier pe parteneriate strategice
  • Deputatul Iulian Iancu - vicepremier pe probleme economice

Mai rămâne doar ca președintele Klaus Iohannis să accepte propunerile. 

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.