Joi, începând cu ora 09,00 la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor din București, angajați ai Penitenciarului Colibași vor fi alături de colegii lor din Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), care organizează Mitingul „Muncim pe datorie, rușine să vă fie!”. Sindicatul susține că mitingul este organizat ca urmare a  nerespectării ultimatumului (10.08.2015) stabilit de SNLP pentru plata integrală a drepturilor salariale restante de opt luni. În funcție de răspunsul angajatorilor, SNLP va continua protestele pe termen nedeterminat.
Începând cu data de 13 august 2015, conform SNLP, toți salariații din penitenciare vor purta banderole negre, în semn de susținere a acțiunilor declanșate de SNLP și de “doliu pentru pierderea demnității unei profesii”, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului.
 
Sindicaliștii cer deblocarea și finanțarea a 1000 de posturi vacante. Conform sindicatului, în prezent, pentru sistemul penitenciar sunt prevăzute 15.500 posturi dintre care 3.000 sunt vacante în mod constant în ultimii 8 ani. ”Raportul personal/detinuți (1:3) este alterat prin comparație cu alte state UE având în vedere faptul că în România absolut toate misiunile cu deținuți sunt efectuate de personalul din penitenciare inclusiv escortare/transfer, iar unitățile și dotările sunt uzate moral și insuficiente”, se arată în comunicat.
Sindicaliștii mai cer compensarea orelor suplimentare cu timp liber sau prin plata unor majorări salariale, achitarea drepturilor cuvenite la zi și fără restanțe istorice.  Ei cer ministrului Justiției să își asume tergiversarea în plan normativ salarial și asumarea netransparenței.
SNLP acuză că angajații din penitenciare beneficiază de   sprijin juridic și material exclusiv din partea sindicatului și că sunt expuși agresiunilor din partea deținuților, care nu sunt supuși unor sporuri de pedeapsă în cazul unor agresiuni. Sindicaliștii acuză că în penitenciarele din România ”condițiile de muncă corespund anilor ’70, siguranța misiunilor și a perimetrelor fiind garantată prin efort profesional, fizic și printr-un volum disproporționat de muncă. Accesul la apă în zilele toride se permite alternativ personal/detinuti. Vestiarele cu dusuri sunt existente doar în cateva unități. Regulile minime europene sunt calibrate pentru Europa, nu pentru România, fiind totuși stricte doar pentru deținuți, nu și pentru personal”, se mai arată în comunicatul SNLP. 

 Pe 16 aprilie, de la ora 13, tobele angajaților din cel mai mare sindicat din țară, Sindicatul Automobile Dacia, vor bate din nou  în centrul orașului Mioveni, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia. Sindicaliștii spun că se așteaptă ca la miting să se alăture și alți argeșeni care nu lucrează neapărat la uzină, pentru a trage un semnat de alarmă guvernului Ponta în privința necesității construirii autostrăzii Pitești-Sibiu cu prioritate. "Guvernanții au promis că fac autostradă și nu o fac. Am spus de atâtea ori că autostrada aceasta este importantă pentru Dacia, dar este importantă și pentru Argeș și pentru sudul țării. Autostrada Pitești- Sibiu este vitală pentru noi", a afirmat viceliderul Sindicatului Automobile Dacia.
Sindicaliștii cer guvernului, dar și parlamentarilor, să sprijine relansarea cererii Dacia pe piața internă, precum și asigurări că Argeșul nu se va desființa prin pierderea instituțiilor deconcentrate în cadrul regionalizării.
Uzina de la Mioveni ar economisi 30 de euro pe vehicul dacă ar exista autostrada de la fabrică până la graniţa de Vest, potrivit oficialilor Dacia.
 În urmă cu un an, aproximativ 10.000 de angajați de la Dacia au protestat în centrul Mioveniului, nemulțumiți că Guvernul Ponta nu a modicat legislația muncii și nu face din autostrada Pitești- Sibiu o prioritate.

Dacă Autostrada Sibiu Piteşti nu va fi gata până în 2020, reprezentanţii Automobile Dacia ar putea lua măsuri radicale. Este avertismentul clar făcut astăzi de preşedintele Automobile Dacia care mai precizează că în lipsa unui sistem de autostrăzi compania pierde până la 30 de euro la fiecare maşină.

Lipsa unei infrastructuri rutiere bune în România a fost motiv de nemulţumire şi pentru reprezentanţii Ford.

Săptămâna trecută, fostul preşedinte al Ford România a făcut declaraţii la fel de dure privind lipsa structurii. Zoltan Brassai, care a plecat la Ford Europa, a spus că au pierderi de până la 80 de euro per maşină la transport din cauza drumurilor şi că dacă uzina de la Craiova ar lucra la capacitate maximă, infrastructură ar ceda.

Cele 250 de autotrenuri de transport care ar tranzita zilnic uzina ar bloca practic circulaţia în zonă. Acelaşi mesaj vine şi de la şeful Renault care a afirmat într-un interviu că după 2020 nimeni de la Renault-Nissan nu va înţelege cum de nu există un sistem minim de autostrăzi în România şi a făcut referire directă la autostrada Sibiu-Piteşti.

Există în acest moment o concurenţă directă între fabrica Renault din România şi cea din Turcia, care ar putea prelua din producţia din România. Şi sindicaliştii trag un semnal de alarmă, îngrijoraţi cu privire la inconsecvenţa Guvernului şi a clasei politice pentru demararea construirii autostrăzii Piteşti - Sibiu.

 

Citește și

Ponta, ia seama! Șeful Dacia anunță apocalipsa: Dacă Sibiu-Pitești nu e gata până în 2020, va trebui să luăm decizii importante

10.000 de muncitori de la Dacia, protest contra Guvernului

Pagina 5 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.