Reprezentanți ai  Ordinului Asistenților  Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș împreună cu președintele instituției, Estera Stămoiu, au participat la conferința de nivel înalt „A look back to lead forward: Tracing new paths to excellence in nursing and midwifery”. Din delegația argeșeană au făcut parte: Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș, Neli Homeghiu, vicepreședinte OAMGMAMR Argeș, Mihaela Mircea, secretarul OAMGMAMR Argeș, Carmen Zamfir, Mihaela Oprea, Carla Jianu, Anișoara Giurcă, consilieri județeni ai OAMGMAMR Argeș, Irina Georgescu, Adela Silveanu, Ancuța Deliu, directori de îngrijiri medicale, și Angela Butnaru, asistent șef în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș.
Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, evenimentul a celebrat 20 de ani de activitate a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
Întâlnirea a reunit peste 500 de asistenți medicali și moașe din România, oficiali din sfera executivă și legislativă, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, alături de reprezentanți ai organizațiilor internaționale, instituțiilor europene, autorităților de reglementare partenere, oficiali ai corpului diplomatic.
Conferința, desfășurată la Palatul Parlamentului din București, a oferit un tribut asistenților medicali și moașelor din România și contribuției lor importante în protejarea sănătății și vieții românilor, considerând, în mod particular, eforturile acestora în contextul dramatic al pandemiei COVID-19.
Evenimentul a găzduit discursurile și prezentările unora dintre cei mai importanți leaderi implicați la nivel național și internațional în creșterea capacității și rezilienței sistemelor de sănătate.
Invitații au abordat în alocuțiunile rostite concepte de actualitate având ca scop promovarea importanței investiției în competențe și abilități pentru asistenți medicali și moașe, precum și sublinierea rolului esențial al leadershipului acestor două profesii pentru un viitor rezilient al sistemului românesc de sănătate.
Președintele României, KLAUS IOHANIS:
În mesajul transmis prin consilierul prezidențial pe probleme de sănătate, Diana Loreta Păun, președintele României, Klaus Iohanis, a făcut următoarele aprecieri la adresa Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR):
,,Sunteți un partener important pentru sistemul de sănătate din România. Reprezentați o resursă esențială pentru promovarea și protejarea sănătății.
Dumneavoastră ați devenit, alături de ceilalți membri ai echipelor medicale, eroii din primele linii ale unei lupte dramatice împotriva unui virus agresiv. Empatia și simțul datoriei v-au dat puterea să treceți prin această perioadă extrem de solicitantă. Din păcate, însă, mulți dintre colegii dumneavoastră și-au pierdut viața, încercând să-și salveze semenii. Criza umanitară declanșată la începutul acestui an la granițele României a reprezentat o nouă presiune, care a arătat importanța unei profesii de lungă tradiție și cu puternic fundament social.
Contextul actual impune o bună adaptare la noile realități și demonstrează nevoia ca această profesie să evolueze. Trebuie să avem capacitatea de a transforma marile provocări în oportunități de leadership, de redresare și reziliență.
Astfel, cei 180.000 de asistenți medicali reprezintă nu doar cea mai numeroasă resursă din sistemul de sănătate, ci și o componentă esențială a echipei medicale, o forță a modernizării și a eficientizării sistemului de sănătate, precum și un vector important al reconstrucției încrederii populației. Tocmai de aceea, sunt necesare eforturi comune pentru dezvoltarea unor programe de studii și de instruire cât mai competitive, care să ofere acestor profesii abilități și competențe care se pot adapta.
Dincolo de performanța actului de îngrijire, comunicarea cu pacientul este esențială. Un diagnostic al unei boli poate produce o traumă, iar în astfel de situații dumneavoastră, aflați cel mai aproape și cel mai îndelung alături de pacient, sunteți un sprijin inestimabil pentru cei aflați în suferință și familiile lor.
Îmi exprim recunoștința pentru eforturile dumneavoastră, iar Înaltul Patronaj pe care îl confer acestei Conferințe este un simbol al aprecierii pentru activitatea dumneavoastră remarcabilă. La ceas aniversar, vă îndemn să răspundeți cu hotărâre și profesionalism provocărilor care vor urma.”.
Prim ministrul României, Nicolae CIUCĂ:
,,Dumneavoastră, asistenți medicali și moașe, sunteți profesioniști cu rol de liant între  medici și pacienți. Sunteți esențiali în asigurarea unui act medical de calitate centrat pe îngrijirea cetățenilor. Rămaneți cel  mai aproape de oameni  de la naștere și pe tot parscursul vieții. Știți mai bine decât mulți dintre noi că drumul spre excelență în asistența medicală curativă, profilactică și de recuperare este dificil, presupune sacrificii și o acută nevoie de sprijin. Misiunea de a oferi servicii medicale înseamna o luptă continuă, adeseori nedreaptă cu timpul și resursele.
Ca România să atingă standarde europene în ceea ce privește serviciile medicale este necesară schimbarea centrului de greutate către o abordare concentrată asupra prevenției. Rolul asistentului medical, alături de cel al celorlalți profesioniști din domeniu, este vital pentru a informa corect oamenii și a-i convinge să aibă grijă preventiv de starea lor de sănătate. Educația pentru sănătate introdusă ca disciplină curiculară în școli și depistarea precoce a afecțiunilor cronice vor crea premisele unui comportament preventiv al populației.
Împreună, printr-un parteneriat real între Guvern și profesioniștii în sănătate, suntem în măsură să schimbăm lucrurile în bine. Mă bazez pe dumneavoastră că veți fi parte activă a acestui efort așteptat de pacienți și de toți cetățenii României. Vă suntem pe deplin recunoscători pentru exemplul de profesionalism și altruism pe care îl demonstrați ca parte a neobositei armate ,,Halatele albe” care salvează vieți”.
Ministrul Sănătății, Alexandru RAFILA:
,,Asistenții medicali și moașele din România reprezintă un corp al profesioniștilor din sănătate care reușește să ajute la creșterea calității serviciilor medicale, creșterea accesibilității la serviciile medicale și toate aceste lucruri se fac pentru că dumneavoastră știți că, în marea majoritate, de activitatea dumneavoastră și de activitatea medicilor se leagă speranțele oamenilor pentru o viață sănătoasă sau atunci când au probleme pentru tratarea diverselor  afecțiuni. OAMGMAMR are o activitate susținută în acest sens. Mai mult decât atât, lucrăm în această perioadă la elaborarea unor acte normative care să permită practica independentă a asistenților medicali și m-aș bucura dacă vom reuși să deschidem competențele profesionale și în alte domenii care necesită asistență medicală profesionalizată, mă refer în primul rând la livrarea  serviciilor de medicină de urgență. OAMGMAMR reprezintă un organism larg respect atât  în societatea românească, cât și la niv internațional. Această recunoaștere poate să se traducă și printr-o stimulare a membrilor OAMGMAMR pentru o dezvoltare profesioanlă, pentru specializarea care cred că este esențială. Medicina așa cum evoluează, are foarte multe domenii de competență  înalt specializată și care necesită personal calificat. Mi-aș dori să putem să face două lucruri împreună: să creștem calitatea pregătirii profesionale și să asigurăm tuturor unităților sanitare, inclusiv în cabintele medicilor de familie, asistenți medicali calificați, suficient numeric. Trebuie să găsim o formulă și pentru o retribuire corespunzătoare acestei activătăți pe care dumneavoastră o desfășurați și pe care se bizuie sănătatea oamenilor din țara noastră. Vă felicit, vă mulțumesc pentru efortul extraordinar făcut în timpul pandemiei de COVID-19, din păcate și cu jertfe din rândul asistenților medicali. Sunt convins că o să trecem  peste aceste greutăți și o să reușim să creștem încrederea populației în sistemul de sănătate prin activitatea pe care  o desfășurați”.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Valeriu JINGA:
,,Și eu sunt absolvent de liceu sanitar. Doresc să vă adresez atât salutul personal, cât și al întregii comunități academice pe care o reprezint. Îndemnul meu pentru dumneavoastră este acela de a continua să vă dezvoltați cariera profesională în România și de a convinge tinerii colegi pe care îi pregătim la universitate în a vă urma exemplu. Spun acest lucru în contextul în care sistemul medical autohton se confruntă cu deficit mare de personal. Exodul medicilor și al asistenților medicali a înregistrat în ultima perioadă scăderi  semnificative, dar, cu toate acestea, ultimele statistici înregistrează un deficit de peste 50 de mii de moașe  și asistenți medicali. Am traversat împreună pandemia de COVID-19, iar criza care își arată colții în acest al șaselea val ne demonstrează încă o dată nevoia acută de personal medical, deficit pe care noi trebuie să îl suplinim. Nutresc speranța că, în următorii ani, se vor deschide noi și noi perspective și oportunități profesiilor medicale, iar perspectiva plecării în UE sau dincolo de granițele acesteia va înceta să reprezinte pentru mulți dintre dumneavoastră principala prioritate  în evoluția profesională.
Rolul asistenților medicali și al moașelor este unul fundamental în acordarea serviciilor de înaltă calitate. Înregistrăm în fiecare an un trend crescător al interesului fată de profesia de asistent medical și vrem să înlocuim școlile postliceale cu o pregătire  universitară. Pentru că sărbătorim douăzeci de ani de activitate a OAMGMAMR vă rog să uitați ca atunci cand vreți să faceți un lucru bine să puneti și suflet în ceea ce faceți”.
Președintele Colegiului Medicilor din România, Daniel CORIU:
,,Medicii și asistenții medicali sunt parte integrantă a echipei medicale, echipa care face ca sistemul de sănătate să funcționeze. Adevarata asistență medicala acordată prin contactul cu nevoile pacientului (fizice, psihologice sau medicale), o realizați dumneavoastră în cea mai mare măsură și vă mulțumesc pentru asta.
Devotamentul, în această misiune de a îngriji oamenii bolnavi, ne definește atât pe noi ca medici, cât și pe dumneavoastră. Trăim împreună aceeași realitate, a unui sistem medical  cu multe vulnerabilități,  realitate în care noi împreună suntem suportul esențial fără de care sistemul medical românesc s-ar prăbuși.
Nu căutăm aprecieri, ne facem doar datoria față de pacient. Ne dorim stabilitate, dorim să vedem și o adminsitrație care să înțeleagă nevoile pacientului, dar și nevoile îngrijitorilor săi. Resursa umană în sănătate reprezintă o resursă strategică, o necessitate continuă. Dumneavoastră, asistenții medicali, sunteti căutați, sunteți o resursă extrem de căutată și necesară. În calitate de președinte al Colegiului Medicilor din România, mesajul meu către dumneavoastră este să alegeți să rămâneți și să profesați în țară. Împreună, medici și asistenți medicali, să facem un front comun, să fim o singură voce care să lupte pentru drepturile noastre, să fim o voce pentru schimbarea în bine a condițiilor în care ne desfășurăm profesia și îngrijim pacienții. Rezultatele se obțin în primul rând în echipă, prin colaborare, respect reciproc și profesionalsim. Pentru Colegiul Medicilor din România, pentru medicii acestei țări, dumneavoastră  reprezentați un sprijin deosebit. Vă mulțumesc!”.
Președintele OAMGMAMR, Mircea TIMOFTE:
,,În România, evoluția cadrului de reglementare  pentru asistență medicală  a însemnat și un transfer de competență către organizația noastră profesională care, astăzi, are mandatul autorității de stat de a controla și supraveghea activitățile desfășurate de asistenți medicali și  moașe ca profesii de practică liberă autorizată. Parteneri instituționali până la  cel mai înalt nivel, personalități excepționale ne-au fost alături, în acești 20 de ani, și ne-au sprijinit să devenim un partener  de încredere pentru sistemul rom de sănătate. Dar acesta este rezultatul  unor parteneriate susținute cu toți actorii responsabili, cu asociații partenere profesionale, sindicale, angajatori, mediul academic,  printr-un dialog constant privind prioritățile și direcțiile de implementare. Dar a fi partener transcede toate nivelurile de exercitare a profesiei și necesită abilități și competențe de lidership care trebuie să se manifeste atât în cadrul profesiei, cât și cu ceilalți membrii ai echipei medicale. Avem nevoie de astfel de lideri, la toate nivelurile profesiei, de oameni dedicați care să promoveze rolul esențial al asistenților medicali și moașelor în furnizarea de îngrijiri de calitate.
Asumarea responsabilității se manifestă deopotrivă în identificare problemelor și în coparticiparea la definirea soluțiilor de îmbunătățire. Nu trebuie uitat un aspect important:  asistenții medicali sunt cei care răspund de umanitatea îngrijirii servind cel mai aproape și cel mai îndelungat lângă pacient. Leadershipul asistenților medicali reprezintă pentru sistemul de sănătate un leadership al empatiei, al compasiunii în actul de îngrijire. Leadershipul asistenților medicali este extrem de important pentru a implementa paradigma pacientului în centrul sistemului de sănătate. Îmi doresc să acționăm și în viitor cu cel puțin aceeași ambiție, determinare în fața provocărilor care vor veni. Dacă recunoștința este fundamentul unei vieți ghidate de valori și principii, vă rog să îmi permiteți să închei cu un singur cuvânt care sper să transmită tuturor întreaga mea gratitudine și considerație: Mulțumesc!”
Evenimentul de înaltă ținută, organizat la București, a impactat, dar i-a și motivat puternic pe reprezentanții delegației argeșene condusă de președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, care a declarat:
,,Acest eveniment a poziționat organizația profesională și asistenții medicali acolo unde le este locul, în prima linie a sistemului medical. Am simțit emoție și mândrie că fac parte din marea echipă a asistenților medicali. Recunoștința și recunoașterea profesională a asistenților medicali, exprimate la cel mai înalt nivel național și internațional, ne-au onorat și ne-au oferit certitudinea unui viitor sigur și performant al profesiei pe care o reprezentăm. Ca lider al asistenților medicali argeșeni sunt motivată  să continui, împreună cu echipa pe care o conduc, pe drumul responsabil al reprezentării profesioniștilor în misiunea de a susține  îmbunătăţirea continuă a calităţii practicii şi competenţei profesioniştilor, în scopul asigurării dreptului pacienţilor la sănătate. În numele asistenților medicali argeșeni, mulțumesc tuturor celor care ne încurajează, ne susțin, cred în noi, investesc în noi și doresc să îi asigur că rămânem un partener solid în crearea unui sistem medical performant și rezilient.












Florin Cîțu a demisionat sâmbătă, de la conducerea PNL! Asta, după ce a picat într-un ridicol total, pentru că la şedinţa de Biurou Executiv convocată de Florin Cîţu au fost prezenţi doar Dan Vîlceanu, Theodor Stolojan şi Cristian Băcanu.

"Aș fi vrut să îmi prezint demisia în fața colegilor, dar am depus-o la partid, pentru că ei nu au fost aici. Colegilor mei se pare că le-a lipsit curajul",a spus Cîțu. Acesta a mai precizat că deși a rămas singur în partid, nu este singur și că este înconjurat de principii liberale.

PNL Argeș încă nu știe pe ce lume este și nici pe ce tabără să se plaseze. Alina Gorghiu posta vederi de la întâlnirile din SUA, unde a fost fix împreună cu Florin Cîțu. Liderul PNL a fost trimis împreună cu liderii Senatului la discuții probabil pentru ca ceilalți colegi să își pună în aplicare urzeala tronurilor, adică înlocuirea lui Cîțu cu noul favorit al lui Iohannis, actualul premier Nicolae Ciucă.

Primul nume vehiculat să preia interimar partidul până la Congres este prim-vicepreședintele liberal Gheorghe Flutur, spun surse din partid. Persoana care va conduce partidul până la noile alegeri va fi stabilită duminică într-o ședință lărgită PNL. Cele mai mari șanse la șefia PNL le are premierul Nicolae Ciucă.

  • Rolul intalnirii era o discutie fata in fata cu colegii cu care am pornit la drum pentru a da un suflu nou PNL. Era o sanasa se le multumesc ca am lucrat impreuna si ca au fost si momente bune si mai putin bune.
  • Am vrut sa le spun despre actiunile mele criticate in spatiul public, despre acest compromis cu PSD. Da, e adecvarat, nu am fost niciodata confortabil legat de acest compromis facut cu PSD. Inflatia creste, dobanzile cresc, toate masurile care nu au fost luate, ceea ce am spus eu, poate au fost intelese ca o critica, dar a fost un sfat, vor avea efect de bumerang, trebuie sa fie facute cu cap.
  • Alta discutie am vrut sa avem despre PNDI, nu este implementat de presedintele partidului. Eu am luptat sa avem PNDI si eu am cerut in coalitie sa fie suplimentate fondurile, sa spui ca eu nu vreau PNDI este o minciuna, dar asta e, nu am avut sansa sa vorbesc cu colegii mei, nu au vrut sa participe la singura sedinta statutara. E pacat ca PNL arata azi ca nu respecta statutul, dar pana la urma e decizia colegilor mei.
  • E clar ca alianta cu PSD nu a fost un lucru natural pentru mine, a fost greu de digerat. Eu cred ca da (mai eram lider PNL daca nu se facea coalitia cu PSD), se pare ca eu am ramas fidel principiile liberale.
  • Niciodata nu poti sa fii singur cand esti inconjurat de principiile liberale. Oamenii vin si pleaca, principiile raman mereu langa mine. Nu le reprosez nimic (contestatarilor mei), vreau sa ma asigur ca principiile raman, daca intotdeauna ne pastram valorile si principiile liberale vom ramane puternici, atunci cand abdicam si merge in spatele populismelor, atunci veti vedea ca lucrurile se vor inrautati.
  • Poate le-a lipsit colegilor mei curajul.

Speriați de creșterile de prețuri la combustibili, șoferii au dat buzna în benzinării. Cozi uriașe s-au format și la stațiile de alimentare din Pitești. Vicepreședintele CJ Argeș Adrian Bughiu a izbucnit după ce internetul a fost invadat cu imagini cu argeșeni care stăteau la cozile interminabile.

În Argeș, conform unor informații, la o benzinărie din Topoloveni a fost afișat un preț de 10 lei litrul. Argeșenii își umplu rezervoarele, iar mulți dintre ei au adus recipiente speciale pentru a face stocuri.

Premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant, Guvernul nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
"Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă", a declarat Dan Cărbunaru.

"Sunt #cozi uriașe la stațiile #PECO din toată țara! La #Pitești și în #Argeș este o îmbulzeală de nedescris! Oamenii sunt îngrijorați, sunt tot felul de zvonuri!
Eu am fost să alimentez în jurul orei 16, nu era atât de multă aglomerație, am considerat că oamenii au ieșit de la muncă. Prețul era același afișat de dimineață, sub 8 lei.
Mă uit pe rețelele de socializare și la știri și este uluitor! Mi se pare incredibil că ministrul #Economiei nu a ieșit deja să anunțe măsuri, nu să constate situația la care s-a ajuns și să dea iarăși sfaturi în care oamenii nu mai au încredere! Mi se pare incredibil că #ProtecțiaConsumatorului și #ConsiliulConcurenței nu au reacționat deja!
Este adevărat că s-a scumpit barilul de petrol, este adevărat, mai ales ca urmare a sancțiunilor impuse tranzacțiilor cu Rusia din cauza conflictului din Ucraina, dar un preț de 11 lei pe litru astăzi înseamnă #golănie pură. Benzinarii din anumite zone ale țării vor să profite de clienți în această perioadă, iar instiuțiile statului trebuie să intervină și să dea un semnal clar că această practică nu se va extinde în toată țara!
 PS: Apreciez faptul că, la ceva timp după ce am scris această postare, premierul Nicolae Ciucă a anunțat controale la lanțurile de benzinării care au ridicat nejustificat prețurile! O primă măsură anunțată direct și clar de Guvern!", a fost reacția vicepreședintelui CJ Argeș.

În cadrul ședinței Biroului Executiv al PNL, premierul Nicolae Ciucă și liderul PNL, Florin Cîțu, au prezentat un plan pentru noua sesiune parlamentară.

Printre marile proiecte discutate se află și cel legat de creșterea vârstei de pensionare, dar și interzicerea cumulului pensie-salariu.

Pe cele două proiecte s-a propus ca Nicolae Ciucă să își asume răspunderea în fața Parlamentului, asta pentru a evita complicațiile legislative și prelungirea discuțiilor din Parlament, conform presei centrale.
Între timp, la discuţiile privind majorarea pensiilor au ajuns şi la preşedintele Klaus Iohannis care a acceptat propunerea PSD referitoare la renegocierea PNRR pentru pensii.

Creşterea pensiilor a fost ideea social-democraţilor care de la negocierile pentru coaliţia de guvernare spuneau că îşi doresc renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Recent, ministrul Muncii a anunţat că din februarie ar putea începe aceste discuţii cu Comisia Europeană, la Bruxelles, pentru majorarea procentului din PNRR acordat pensiilor.

În momentul de faţă, acest procent este de 9%, însă social-democraţii îşi doresc ca el să ajungă la 11%, dacă sunt de acord cei de la Comisia Europeană, pentru a avea astfel o plajă suficientă ca să mărească pensiile.

Astfel, ministrul Budăi spunea că din luna mai ar putea începe modificarea Legislaţiei privind pensiile, iar din septembrie să mai poată fi acordată o majorare de pensii în acest an.

Prima creştere a pensiilor a fost în ianuarie, iar PSD ar vrea să mai mărească pensiile încă o dată în acest an. Acesta este un plan, iar discuţiile cu Comisia Europeană ar urmă să înceapă în această lună. Aici s-a ajuns pentru că există şi acordul preşedintelui Klaus Iohannis.

Presedintele PSD Arges Ion Minzina a vorbit despre inceperea discutiilor cu privire la o eventuala intrare la guvernare a PSD alaturi de PNL. Liderul social-democratilor sustine ca o intrare la guvernare nu isi are rostul fara garantii si portofolii prin care PSD sa fie sigur ca isi poate aplica programul de guvernare. El a subliniat ca o alta varianta nu este de luat in calcul pentru PSD atata timp cat guvernarile de dreapta au aruncat tara in dezastrul in care se afla.

“Pe generalul Ciucă nu l-au învins talibanii, dar l-au umilit Klaus Iohannis și Florin Cîțu care și-au bătut joc în numai o săptămână de toată cariera plină de legende pe care acesta și-o construise. Acum, marele general a fost transformat într-unul de plastilină, a fost „flexibilizat” și trimis la pețit. 

Din păcate, a trecut aproape o lună de când guvernul de mare angajament Cîțu a fost demis prin vot istoric. Într-o lună de zile, cu sute de morți zilnic numai de COVD, ca să nu mai vorbim de tragediile din rândul pacienților cronici, cu creșteri exponențiale la prețuri și facturi și cu milioane de români fără căldură în casă, în spitale și în școli, președintele a jucat numai la cacealma. A nominalizat premieri incapabili să formeze o majoritate care să voteze un guvern. Marea așa-zisă coaliție de drepta plămădită de Klaus Iohannis, contrar rezultatelor alegerilor parlamentare, s-a prăpădit și a lăsat în urmă un haos în toate domeniile! 

În acest context, se dorește negocieri cu PSD pentru formarea guvernului și a unei majorități în Parlament. Nu avem cum să ne schimbăm opinia în privința guvernărilor PNL- USR. Situația dezastruoasă în care țara se află li se datorează 100%. Inclusiv cea sanitară. Nimeni nu se aștepta ca România să nu fie afectată de acest al patrulea val pandemic, dar cu siguranță efectele ar fi putut fi mult mai limitate. În rest, nici astăzi și nici mâine nu îi vom „spăla” pe cei care au fost în guvernele de dreapta. Nici pe cei din PNL și, cu siguranță, nici pe cei din USR!

Sigur, PSD este cel mai mare partid din România, iar PNL și Klaus Iohannis trebuie să își aducă în primul rând aminte de acest aspect. Suntem gata oricând să ne asumăm responsabilitatea unei veniri la guvernare, dar nu în orice condiții și nu alături de oricine. Trebuie să avem garanția că putem să ne punem în aplicare programul de guvernare pentru că toată lumea este conștientă că nu va fi ușor să reparăm ce au stricat acești indivizi în doi ani de guvernare. 

În urma unei consultări interne, vom transmite conducerii naționale poziția PSD Argeș. 

PS: Dacă este un adevărat general, și nu cel care a câștigat o bătălie pe care nu a dus-o, Nicolae Ciucă ar trebui să înțeleagă că nu poate conduce un guvern slugărind pe cei doi distrugători ai României, Cîțu și Iohannis”, a subliniat presedintele PSD Arges Ion Minzina.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.