Deputatul PPU-SL Andrei Gerea susține că este de neacceptat lipsa de preocupare a ministrului Educației și a guvernului pentru începerea anului școlar. Bâlbâiala autorităților centrale și proiectele propuse par să îngroape și mai mult sistemul de educație și riscă să pună în pericol atât actul de școlar, cât și sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.

"Afirmam, în urmă cu două luni, că ar trebui să profităm de situația în care ne aflăm pentru declanșarea unei dezbateri reale care să conducă la o reformă adevărată, profundă, în întregul sistem de învățământ românesc. Apelul meu a rămas fără ecou. În loc să inițieze aceste consultări, ministrul Educației este prea ocupat cu activitățile de campanie electorală în București.

Mai avem puțin și începe noul an școlar, iar elevii și părinții, cadrele didactice, directorii instituțiilor de învățământ nu știu cum va arăta prima zi de școală. Mai mult, ministrul Educației a lansat un proiect halucinant, în care sunt tăiate ore de la limba modernă numărul 2, de la fizică, chimie, biologie, geografie și istorie! Dispar materiile educație tehnologică și consiliere și dezvoltare personală sau limba latină. Este halucinant! Limba latină, de exemplu, este definitorie pentru limba română. Ce să mai  vorbim de istorie sau geografie?! Doamna ministru încearcă cumva să prepare un proiect care nu ar face decât să îmdobitocească noua generație. Nu cred că este corect să avem o nouă generație de sacrificiu, să sufere copiii din cauza incompetenței unui ministru preocupat prea mult de campania electorală.

Achiziția și împărțirea tabletelor pentru elevii defavorizați tinde să devină un scandal mai mare decât cel al măștilor! Iar cel mai grav este că discrepanța între rural și urban se va adânci. Toți elevii vor fi afectați, însă cei mai mult vor avea de suferit copiii din zona rurală.

Educația este la fel de importantă precum sănătatea. Ministrul educației nu înțelege sub nicio formă că sănătatea unei națiuni stă în primul rând în educație!

Ce vor face primarii dacă va fi descentralizată decizia începerii noului an școlar? Ce vor face directorii? Își vor asuma riscul și vor decide începerea anului școlar în condițiile în care guvernul României nu a lansat nicio strategie, nu a alocat și nici nu are de gând să aloce fonduri pentru ca școala în format fizic, prin prezența elevilor la ore, să se desfășoare în condiții de siguranță? Sunt încă școli cu toalete în fundul curții, iar guvernul discută despre online! Sunt pregătiți profesorii pentru cursurile online? Dar elevii și părinții? Există cursuri adaptate pentru acest gen de educație? Desigur că nu!

Ne aflăm în fața unui dezastru în educație, iar celor de la guvernare le arde doar de campanie electorală și de organizat alegeri. Am fi excepție în lume să avem în septembrie alegeri, dar să nu începem școala în condiții de siguranță pentru elevi!", a afirmat fostul ministru Andrei Gerea, deputat PPU-SL.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș ne informează că, la ora 9, 14 școli gimnaziale din județ anunțaseră că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, au fost nevoite să-și suspende, astăzi, orele de curs.

Fiecare dintre cele 14 școli erau lipsite se confruntau cu lipsa curentului electric și al căldurii.

ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,GABRIEL MARINESCU" TIGVENI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,NAUM RÂMNICEANU" CORBI structura Corbșori
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,NICOLAE VELEA" CEPARI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,RADU ȘERBAN" SĂLĂTRUCU
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,TOMA ARNĂUȚOIU" NUCȘOARA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,TOMA BRĂTIANU" ȘUICI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALBEȘTII DE ARGEȘ
ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂICULEȘTI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ BRATIA-CIOMĂGEȘTI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ COTMEANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ MERIȘANI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CIOFRÂNGENI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 POIENARII DE ARGEȘ
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VALEA IAȘULUI

Din cauza gerului, elevii  din Argeș nu vor mai merge la școală. Conform unei decizii a Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, în perioada 10-11 ianuarie 2017 în toate unitățile de învățământ din județul Argeș orele de curs vor fi suspendate, anunță Instituția Prefectului din Județul Argeș. Deja în comuna Vedea, astăzi nu se fac ore nici la școlile din comună, nici la grădinițe.


MARŢI ŞI MIERCURI GRĂDINIȚELE ȘI CREȘELE DIN MIOVENI VOR  FUNCȚIONA ÎN REGIM SPECIAL

Conform deciziei luată, astăzi, de Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență, Prefectul Județului Argeș a anunțat închiderea tuturor unităților de învățământ din județ, pentru următoarele două zile, respectiv 10 și 11 ianuarie. Decizia a fost luată în urma instituirii Codului Portocaliu de ger persistent în intervalul menţionat, în toată zona Munteniei, astfel încât temperaturile minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.
Potrivit conducerii Primăriei Mioveni, unitățile de învățământ din orașul Mioveni vor ține cont de această dispoziție, însă, cu acordul conducerii Inspectoratului Școlar, pentru a nu perturba activitatea pe platformele industriale din Mioveni, s-a decis ca grădinițele și creșele din oraș să funcționeze în regim special.
Astfel, pentru a nu pune în dificultate părinții care nu au posibilitatea să-și lase copiii supravegheați de o altă persoană, cât sunt la serviciu, se vine în sprijinul lor, de către autorităţile locale,  prin asigurarea că indiferent de condițiile meteo, copiii vor fi în siguranță, iar decizia finală aparține părinților.
“Considerăm motivat ordinul CJSU de sistare al cursurilor din cauza temperaturilor extreme, însă, la nivelul orașului Mioveni dispunem de toate condițiile pentru a le asigura copiilor confortul necesar pe perioada cât părinții se află la serviciu”, declară primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.