Un amănunt care nu a fost surprins de presă de la Colegiul Prefectural de ieri a fost legat de un moment extrem de interesant, mai ales în contextul în care USR și mai mulți lideri PNL vorbesc din nou despre o încercare de forța modificarea legii electorale, astfel încât alegerile locale să se desfășoare în două tururi de scrutin. Acest deziderat este unul vital pentru PNL și USR-Plus care speră că astfel vor reuși să cucerească un număr cât mai mare de primării conduse acum de social-democrați.

La un moment dat, deputatul USR Ionuț Moșteanu a încercat să se erijeze într-un mic lider al județului și le-a atras atenția primarilor să apeleze la el pentru a le rezolva diverse probleme, pornind de la diferite probleme cu legea ANI, și să nu mai apeleze la parlamentarii PSD. Asta, în contextul în care USR nu are niciun primar, iar majoritatea primarilor și parlamentarilor aleși în Argeș sunt social-democrați.

La această incursiune făcută de Ionuț Moșteanu, deputatul PSD Mircea Drăghici a intervenit și a menționat că retrăiește momentele în care era alți parlamentari USR au încercat să îi blocheze intervențiile din plenul Parlamentului doar pentru că era parte într-un proces, proces în urma căruia atât deputatul PSD cât și peste 40 de primari au fost achitați în întregime și care a devenit unul din cele mai mari eșecuri ale DNA. Mi-aduc aminte de acele momente și parcă le retrăiesc acum. "Nu ne mai ajunge prin ce am trecut noi, din acel dosar, catalogați pe nedrept penali, că am suferit politic și mai ales personal atâția ani, că doi dintre foștii noștri colegi au murit din cauza stresului la care au fost supuși, deși nu numai că nimeni nu ne-a declarat vinovați, dar instanța a stabilit că nici nu au existat acele acuze. Acum, dragi colegi, nu mai avem voie nici să vorbim!", s-ar fi adresat deputatul PSD primarilor.
Și pentru că tot a primit o minge la fileu din partea puterii, Mircea Drăghici a produs un mic cutremur, nu neapărat prin poziția adoptată la nivel județean, ci mai ales prin atitudinea care foarte probabil se regaseste și la nivel național. Mircea Drăghici a susținut că, din postura sa de Parlamentar, are și datoria de a se consulta cu Primarii pentru a le duce mai departe doleanțele în Palatul Parlamentului, moment în care a întrebat primarii cum văd organizarea alegerilor, dacă sunt de acord cu alegeri într-un tur sau în două tururi. Iar răspunsul a fost în unanimitate, adică inclusiv din partea primarilor PNL, că se dorește menținerea formatului cu alegeri dintr-un singur tur! Ca atare, Mircea Drăghici le-a transmis celor doi parlamentari de la PNL și USR să facă bine și să transmită în plenul Parlamentului, dacă se va încerca în vreun fel modificarea legislației, că în Argeș niciun primar nu vrea alegeri în două tururi de scrutin, nici măcar primarii PNL.

În PNL Argeș este război total. Primarii PNL nu îl mai vor pe Adrian Miuțescu. Ba chiar au apelat și conform surselor noastre au și primit un răspuns pozitiv, la Rareș Bogdan pentru ca acesta să preia organizația Argeș. O altă variantă ar fi primarul Virgil Baciu de la Corbi.

"Astăzi, 23 septembrie 2019 a fost depusă la Secretariatul General al PNL,  în atenția Biroului Politic Național al PNL, o scrisoare redactată și semnată de primarii liberali argeșeni alături de 70 de președinți de organizații locale precum și de personalități liberale locale incontestabile.

În prezența președintelui PNL dl.Ludovic Orban am arătat că Filiala Argeș trece printr-o perioadă grea a existenței sale, măcinată fiind de tensiuni și conflicte interne puternice de care Adrian Miuțescu nu a fost și nu este străin.
Noi, primarii liberali argeșeni semnatari atât ai scrisorii despre care amintim mai sus cât și ai prezentului comunicat de presă am înteles să respectăm PNL și am urmat etapele statutare în demersurile noastre. De azi însă – dupa comunicarea intențiilor și doleanțelor noastre în mod oficial către conducerea partidului, înțelegem să facem public că, în opinia noastra, începând cu 23 septembrie 2019 Adrian Miuțescu nu mai este, de facto, președintele PNL  Argeș.
Noi am solicitat să se acorde o șansă acestui județ - județul Brătienilor, o șansă pentru argeșeni și pentru Partidul Național Liberal pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare în județul Arges.
Aceasta sansa o reprezinta dl. Rareș Bogdan, europarlamentar PNL", se arată într-un comunicat primit de presa locală.
 
Ludovic Orban susține, pe de altă parte, că este mulțumit de actuala conducere a PNL Argeș. De altfel, se știe că Orban este prieten cu Miuțescu încă de pe vremea când liderul PNL Argeș era parlamentar, dar și că Orban este într-un adevărat război rece cu Rareș Bogdan . "Referitor la demersul primarilor argeșeni, Luidovic Orban a adăugat: „E o poveste mai lungă, n-aş vrea să intru în detalii. Ceea ce vreau să vă spun e că, la ora actuală, în Argeş e o conducere aleasă, care nu poate fi schimbată. Nu există un temei de schimbare a conducerii actuale, iar în ceea ce mă priveşte, sunt mulţumit de această conducere pentru că rezultatele o dovedesc”, a declarat pentru JurnaluldeArges liderul PNL Ludovic Orban.

Este județul de care se leagă începuturile carierei sale de inginer stagiar. Angajat fiind la Direcția Apelor Argeș-Vedea, a avut oportunitatea să cunoască foarte bine realitățile acestor locuri și, mai ales, să îndrăgească oamenii, tradițiile și obiceiurile zonei. În plus, Argeșul dă doi candidați pe listele ALDE la alegerile europarlamentare de duminică - vicepreședintele ALDE și deputatul de Argeș Andrei Gerea și secretarul de stat în ministerul Energiei Robert Tudorache, președinte ALDE Pitești.

 Primarii din Oarja și Dragoslavele, cu sufletul alături de ALDE și Călin Popescu Tăriceanu. Ambii sunt primari PNL, însă cu această ocazie ei și-au asumat în mod public susținerea pentru ALDE. Și, conform liderilor ALDE Argeș, aceștia nu sunt singurii edili liberali care refuză să mai susțină PNL din cauza actualei conduceri județene și naționale și au preferat să vină în ALDE Argeș datorită viziunii liberale autentice, dar și a faptului că, spre deosebire de noul PNL, ALDE este un partid în care sunt susținuți cei care muncesc în partid și cărora le sunt recunoscute meritele în administrație.

 Prima oprire făcută a fost la Oarja, acolo unde au fost întâmpinați de primarul Constantin Bîlea, un edil cu sufletul alături de echipa ALDE și Călin Popescu Tăriceanu. Fiindu-i cunoscută pasiunea pentru fotbal, președintelui Senatului i-a fost dăruit un tricou al echipei locale. De asemenea, tanti Doina i-a așteptat pe musafiri cu un cozonac cum numai dânsa știe să-l facă. Președintele Senatului s-a arătat impresionat nu doar de ospitalitatea gazdelor, ci și de ceea ce a găsit la fabrica Yildiz Entegre România din Oarja.

,,Investiția este una foarte mare. Ca unul care merge destul de des prin țară, am văzut multe întreprinderi, dar în cazul acesta am fost foarte impresionat de tehnologiile folosite.” a declarat Călin Popescui Tăriceanu în conferința de presă susținută alături de Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea și secretarul de stat Robert Tudorache – ambii candidați la Parlamentul European, secretarul de stat Gabriel Bratu și primarii din Coșești - Nicolae Pană și Dragoslavele - Ion Băcioiu.


Călin Popescu Tăriceanu: ,,Ne găsim în fața unui examen de democrație foarte important”

Tăriceanu a vorbit la Pitești despre importanța crucială pe care alegerile europarlamentare trebuie să le aibă pentru români. ,,Mesajul pe care vreau să-l transmit alegătorilor este că ne găsim în fața unui examen de democrație foarte important. Alegerile trebuie să fie privite cu tot interesul cuvenit pentru că deciziile care se iau acolo ne afectează viața în mod direct. Nu știu cât de mult conștientizează românii că suntem cetățeni cu drepturi egale. Avem dreptul de a participa la roate deciziile și vocea noastră trebuie auzită. De aceea ALDE trimite acolo oameni de calitate, care au cultură politică, economică și administrativă. Candidații noștri la Parlamentul European - și îl includ și pe Andrei Gerea, care are calitățile de a reprezenta România în chip responsabil și profesionist - fac parte din elita politică a partidului. Andrei are patru mandate de parlamentar, a fost în două rânduri ministru. Aceștia sunt genul de candidați pe care îi susținem, plecând de la o idee foarte clară: mergem acolo să ne batem pentru România, să apărăm interesele țării noastre. Acolo nu e un loc de întâlnire a celor blajini și toleranți, ci un loc unde se încrucișează interese naționale foarte puternice. De aceea fiecare parlamentar trebuie să lupte pentru interesele țării din care provine. Sunt mize foarte importante în perioada următoare, trebuie să avem un punct de vedere ferm și oameni care să știe cum să le susțină.” a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

 
Andrei Gerea: ,,România are nevoie să-și facă auzită vocea, dar vocea să fie în interesul ei”
La rândul său, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, care se află pe poziția șase pe lista ALDE pentru Parlamentul European, a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă pentru propria țară politicienii care nu-și înțeleg menirea. ,,Ce ne-a mânat în luptă în această campanie electorală? Cred că vorbele lui Ionel Brătianu sintetizeză foarte bine crezul nostru. Și spunea așa: <Sunteți, domnilor, reprezentanții unui popor care este mândru de trecutul său și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeți rolul pe care el trebuie să îl aibă în lume. Fiți cât se poate de modești pentru persoanele dumneavoastră, nu fiți modești pentru persoanele pe care le reprezentați.>. De aici am pornit, printre altele, și cu sloganul nostru -<Cu demnitate în Europa>-, pentru că, în mod evident, România are nevoie de o reprezentare de o altă factură în Parlamentul European. România are nevoie să-și facă auzită vocea, dar vocea să fie în interesul ei. În niciun caz nu trebuie continuate practicile celor din Opoziție care au făcut foarte mult zgomot, care au proferat minciuni în permanență, care au promovat strict interesele lor politice, în detrimentul celor ale României. Dublul standard cu care România a fost tratată nu mai trebuie acceptat, și mă refer atât la calitatea îndoielnică a produselor, mă refer la dublul standard față de agricultori, la care domnul Cioloș a constribuit din plin cât a fost comisar european și, mai nou, la dublul standard în privința transportatorilor români. Nu mai vorbesc de dublul standard din justiție. Despre corupția din România se plâng țări care s-au confruntat cu cele mai mari scandaluri de corupție. Numai că, în timp ce la alții a fost pusă batista pe țambal, la noi politicienii din Opoziție au avut grijă să își denigreze propria țară, cu consecințele pe care le cunoaștem cu toții. De aceea este absolut necesar ca România să trimită în Parlamentul European pe acei români capabili să le reprezinte interesele. În afară de politicienii din ALDE și PSD, în mod evident, nimeni nu a făcut-o până acum.” a declarat deputatul ALDE de Argeș, Andrei Gerea.

 
Simona Brătulescu: ,,Mă bucur că domnul președinte a ales în mod simbolic să încheie campania electorală în Argeș”
După conferința de presă, președintele Călin Popescu Tăriceanu și echipa ALDE au venit în mijlocul piteștenilor, la pas, prin centrul Piteștiului. Vizita electorală a continuat la Câmpulung Muscel, acolo unde președintele Senatului a vizitat agenți economici din zonă și a stat de vorbă cu oamenii locului.

,,Mă bucur că domnul președinte a ales în mod simbolic să încheie campania electorală în Argeș. Asta ne arată că, pentru ALDE, argeșenii sunt foarte importanți. Le mulțumesc primarilor care ni s-au alăturat în eforturile noastre de a întări liberalismul și valorile sale, la fel cum mulțumesc întregii echipe care a pus tot sufletul în această campanie.” a conchis Simona Brătulescu, liderul ALDE Argeș.

 Comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), publicat de SC Macazin Muntenia SRL, M.F.C. 41190002




 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.