Site-ul de știri știripesurse.ro a lansat zvonul conform căruia actorul argeșean Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii în guvernul USL și apoi europarlamentar independent din familia ALDE, ar putea candida din partea Pro România. Informația este confirmată de la nivel central și pentru Proarges.ro.
Între timp, Mircea Diaconu a transmis un mesaj celor de la stiripesurse: ”E sfârsit de săptămână și simt nevoia să vă mărturisesc ceva.

Tot ce am făcut până acum în viața mea civico-politică, de la Revoluția din Decembrie 1989, de la constituirea Alianței Civice în ’90 și până la candidatura, ca independent, la Parlamentul European, a pornit din convingerea că am datoria, ca orice alt cetățean, de a lua atitudine față de ceea ce se întâmplă. Suntem, cu precădere în ultima vreme, martori ai unui lung șir de nedreptăți care au loc în România.

Așa că aleg, încă o dată, să mă implic. Cum?

Vă povestesc duminică, 25 august, ora 16:00, în cadrul unei conferințe de presă pe care o voi susține pe treptele Ateneului Român, din București.

Al dvs.,

Mircea Diaconu”, se spune în mesajul transmis redacției.

Tot duminică, 25 august, ALDE și Pro România ar urma să aibă discuții decisive pentru formarea unei alianțe pentru prezidențialele de anul acesta. Situația se anunță însă a fi una explozivă, dacă Diaconu își anunță candidatura, pentru că astfel ambele partide ar avea câte un candidat. Asta înseamnă fie că unul dintre partide va renunța la propriul candidat, fie se va merge într-un tandem președinte-premier. Desigur, în varianta în care se va face totuși această coaliție. Interesant este că ALDE va trebui să anunțe cât mai rapid dacă va ieși de la guvernare sau va rămâne alături de PSD.
Așadar, se anunță zile de foc la nivel cel mai înalt. Iohannis, Dăncilă și Barna sunt candidații cunoscuți deja 100%.

Ruptura dintre Viorica Dăncilă şi ALDE nu mai poate fi ascunsă. Deputatul ALDE Andrei Gerea susţine că PSD dă dovadă de duplicitate, în condiţiile în care premierul susţine că vrea să păstreze Coaliţia, dar negociază cu alte partide, spune acesta.

Vicepreşedinte ALDE reacţionează la dezvăluirile lui Victor Ponta despre negocierile cu Viorica Dăncilă şi la discuţiile anunţate de premier cu UDMR şi acuză PSD de dublu limbaj şi agende ascunse.

Dăncilă a lipsit de la întâlnirea care se anunţa crucială pentru soarta coaliţiei. Potrivit unor surse politice, aceasta ar fi anunţat în ultima clipă că nu va participa, invocând probleme de sănătate. Dacă stăm să dăm crezare surselor PSD, lucrurile sunt foarte bune, coaliția funcționează ca și până acum, dar trebuiesc puse la punct anumite lucruri legate de remanieri și programul de guvernare.


PSD arată pe zi ce trece un dublu limbaj în ceea ce privește coaliția de guvernare.
Pe de o parte, în public, dna premier spune că vrea ca actuala coaliție să funcționeze, spune că nu vrea să plece ALDE de la guvernare.
Pe de altă parte, însă, despre aceeași doamnă Dăncilă aflăm cum negociază majorități pe la colțuri cu diverse formațiuni, cu principalul scop de a asigura o nouă formulă parlamentară care să-i ofere continuarea guvernării.

Nu putem să nu ne întrebăm, în acest context, de câte ori nu o fi făcut aceste lucruri înainte și cu cine? Şi, astfel, din nou, ne amintim şi de ceea ce speram să fi fost speculații cu privire la blatul făcut de dna premier cu Klaus Iohannis.

Este greu să știm ce să mai credem în actuala situație.
Pentru noi nu reprezintă o noutate discuțiile și negocierile pe care PSD le poartă cu alte formațiuni politice pentru a încerca să le coopteze la guvernare în locul ALDE.
Nu e pentru prima dată când astfel de negocieri au loc. Ele au avut loc și în trecut, au loc și în prezent, după cum relatează dl Ponta.
În anii trecuți, PSD purta negocieri fie cu UDMR, fie cu PMP sau alte formațiuni pentru a avea majoritate. Motivul? Faptul că ALDE nu era de acord cu anumite măsuri care ar fi reprezentat un derapaj, lucru spus și public.

Spre deosebire de PSD, ALDE a acționat în cadrul acestei alianțe întotdeauna corect, fără a avea agende ascunse, fără a avea planuri de rezervă. Am acționat drept busola acestei guvernări, asigurând echilibru și stabilitate politică. Din păcate, cei din PSD au avut alte interese, alte planuri, alte agende, a scris vicepreședintele ALDE Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook.


 După ședința de guvern, social-democrații s-au reunit luni să discute cum și în ce condiții vor continua colaborarea cu partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. În ultimele zile, liderii ALDE au transmis tot soiul de mesaje și chiar condiții ca să rămână la guvernare.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, după ședința CEx a social-democraților, că PSD a decis să continue alianța de guvernare cu ALDE. Prim ministrul a subliniat că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat.  Dăncilă a mai anunțat că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România la guvernare.
"În cadrul Comitetului Executiv de astăzi am abordat mai multe puncte importante pentru PSD. Un prim aspect a făcut referire la alianţa PSD-ALDE, la continuarea guvernării. Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliţie şi am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă, care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români şi care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare", a precizat Viorica Dăncilă.
Premierul a mai declarat că PSD nu are în vedere o restructurare a Guvernului, ci o remaniere a miniştrilor care nu au performat, subliniind totodată că partidul pe care îl conduce nu acceptă un ultimatum din partea ALDE: "PSD nu acceptă un ultimatum. Eu cred că discuţiile în cadrul unei alianţe sunt discuţii aplicate, un dialog constructiv. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul preşedinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul Comitetului Executiv Naţional am discutat despre remaniere. Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniştilor care nu au performat şi la ajustarea programului de guvernare, astfel încât să corespundă cerinţelor populaţiei. Nu putem vorbi despre ultimatum. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianţei şi un dialog constructiv şi cred că acest lucru este foarte important atât pentru prezent cât şi pentru cooperarea viitoare."

ACTUALIZARE Premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații după ședința Comitetului Executiv Național al PSD:
- Am hotărât  continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă care mai are multe proiecte pentru români
- Alt punct despre care am discutat este cel referitor la rectificarea bugetară
- Mare parte a ședinței a fost dedicată alegerilor prezidențiale, modului în care vrem să organizăm PSD pentru câștigarea alegerilor
- PSD nu acceptă un ultimatum. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianței
- Ne gândim la o remaniere a ministerelor care nu au performat
- Majoritatea colegilor au decis că nu este oportună cooptarea Pro România în alianță
 

ALDE a anunțat că va avea propriul candidat la președinția României, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a spus că este dezamăgit de faptul că PSD a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă candidat, deși sondajele arătau că liderul ALDE este cotat cel mai bine în accepțiunea electoratului Coaliției. Tăriceanu a mai spus că ALDE nu va ieși de la guvernare, însă a atras atenția că în campanie să apară probleme între PSD și ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că Pro România ar trebui să fie cooptat în cadrul Coaliției, menționând că Ponta ar fi dorit un candidat susținut de toate cele trei partide, dar și că prin intrarea Pro România la guvernare s-ar reface în plan politic rezultatul votului de la alegerile de acum trei ani. 

 

"A existat o veche discuție în cadrul coaliției de guvernare, împreună cu PSD-ul, referitor la desemnarea unui candidat comun. Acest candidat comun ar fi trebuit să fie desemnat pe baza unor elemente, unor date obiective, adică rezultatele sondajelor, ale studiilor sociologice. Și trebuie să vă spun că aceste rezultate pe care le avem și noi, și cei de la PSD indică câteva lucruri foarte clar. În primul rând, dintre alegătorii noștri, peste 59% consideră că este utilă o candidatură comună. Peste 80% dintre alegătorii PSD și ALDE consideră că această candidatură comună ar trebui să fie legată de persoana mea. (...)

Din păcate însă, la discuțiile pe care le-am avut cu cei din PSD și cu d-na Dăncilă în calitate de președinte al PSD-ului, am primit același răspuns la aceste argumente, și anume că PSD-ul este un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat. Fără îndoială, PSD-ul este un partid mai mare decât ALDE, dar a nu avea propriul candidat nu cred că înseamnă că partidul este mai mic.

Cred însă că, în acest moment, în PSD bântuie un aer defetist sau un sentiment defetist, și anume își propun mult prea puțin. Maximum pe care par să și-l propună este să aibă un candidat care să ajungă în turul II, dar nu își pun problema de a câștiga alegerile prezidențiale. În ceea ce mă privește și în ceea ce ne privește, noi ne dorim mai mult.

Ne dorim să câștigăm alegerile prezidențiale și i-am spus d-nei Dăncilă că acest lucru, sigur, s-ar putea face realizând o coaliție în trei. Am discutat și cu liderul Pro România, cu Victor Ponta, despre acest subiect la începutul acestei săptămâni și am înțeles că și Victor Ponta și partidul domniei sale ar fi fost de acord să realizăm o coaliție din 3 care să suțină candidatura mea. Din păcate însă, toate aceste variante de lucru nu au putut să fie materializate pentru că PSD-ul (...) își dorește propriul candidat. (...)

Sigur, nu putem decât să luăm act de acest lucru, am avut de multă vreme informații că se pregătește această candidatură, nu au fost făcute publice aceste chestiuni la nivelul PSD-ului, dar am avut aceste informații de multă vreme. Prin urmare, pot să vă spun că, pentru mine și colegii mei, nu a fost o surpriză, dar este o dezamăgire că s-a luat această decizie, care sigur că va induce anumite probleme în cadrul coaliției și i-am spus și d-nei Dăncilă că va urma o competiție electorală în care, sigur, cel puțin în ceea ce mă privește, consecvent cu comportamentul pe care l-am avut până acum în cadrul coaliției, nu voi ataca partenerii de coaliție, nu voi ataca celălalt contracandidat, dar în campanie spiritele se mai înfierbântă, nu e exclus ca la nivel local să avem diverse luări de poziții care să nu fie totdeauna concordante, să apară anumite probleme, deci nu mă aștept ca în urma unei campanii în care în cadrul coaliției avem 2 candidați, lucrurile să meargă mai bine după încheierea campaniei. Riscul este, din contră, ca lucrurile să meargă mai prost și i-am atras atenția asupra acestui lucru și d-nei Dăncilă, rugând-o să analizeze consecințele și din această perspectivă", declarat Tăriceanu.

„Vom continua să rămânem parteneri corecți în coaliția de guvernare. Candidatura separată nu presupune o rupere a colitiei de guvernare. Voi face toate eforturile pentru o campanie corectă și cu respect față de doamna președintă PSD. Acest lucru nu înseamnă că nu va trebui să subliniez care sunt defectele sau lipsurile pe care ceilalți contracandidați le au.

 

La finele lunii august putem să facem o analiză și poate PSD să ia o decizie să mergem pe o candidatură comună. Problema nu e să intre în turul 2, ci să câștige alegerile. Sondajele nu o indică pe doamna Dăncilă principalul contracandidat al domnului Iohannis. Principalul contracandidat sunt eu și o mobilizare a partidului nu o va duce în această postură”, a declarat Tăriceanu.

 

ALDE a anunțat că va avea propriul candidat la președinția României, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a spus că este dezamăgit de faptul că PSD a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă candidat, deși sondajele arătau că liderul ALDE este cotat cel mai bine în accepțiunea electoratului Coaliției. Tăriceanu a mai spus că ALDE nu va ieși de la guvernare, însă a atras atenția că în campanie să apară probleme între PSD și ALDE. Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că Pro România ar trebui să fie cooptat în cadrul Coaliției, menționând că Ponta ar fi dorit un candidat susținut de toate cele trei partide, dar și că prin intrarea Pro România la guvernare s-ar reface în plan politic rezultatul votului de la alegerile de acum trei ani. 

„PSD-ul, aşa cum ne-a spus doamna Dăncilă, îşi doreşte propriul candidat. Nu putem decât să luăm act de acest lucru. Am avut de mult timp informaţii că se pregăteşte această candidatură, nu au fost făcute publice la nivelul PSD, dar am avut aceste informaţii. Pentru mine şi pentru colegii mei nu a fost o surpriză dar a fost o dezamăgire această decizie care sigur că va induce anumite probleme în cadrul coaliţiei. Şi i-am spus şi doamnei Dăncilă că va urma o competiţie electorală în care sigur, cel puţin în ceea ce mă priveşte, nu voi ataca partenerii de coaliţie, celălalt contracandidat. Dar în campanie spiritele se mai înfierbântă.

Nu e exclus ca la nivel local să avem diverse luări de poziţii, să apară anumite probleme. Nu mă aştept ca lucrurile să meargă mai bine în coaliţie după încheierea campaniei. Riscul este, din contră, ca lucrurile să meargă mai prost şi i-am atras atenţia doamnei Dăncilă asupra acestui lucru, rugând-o să analizeze şi consecinţel acestei decizii”, a declarat Tăriceanu.

„Vom continua să rămânem parteneri corecți în coaliția de guvernare. Candidatura separată nu presupune o rupere a colitiei de guvernare. Voi face toate eforturile pentru o campanie corectă și cu respect față de doamna președintă PSD. Acest lucru nu înseamnă că nu va trebui să subliniez care sunt defectele sau lipsurile pe care ceilalți contracandidați le au.

 

La finele lunii august putem să facem o analiză și poate PSD să ia o decizie să mergem pe o candidatură comună. Problema nu e să intre în turul 2, ci să câștige alegerile. Sondajele nu o indică pe doamna Dăncilă principalul contracandidat al domnului Iohannis. Principalul contracandidat sunt eu și o mobilizare a partidului nu o va duce în această postură”, a declarat Tăriceanu.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.