Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea susține, luni, la adresa liderului PNL Ludovic Orban, că după ce "le-a zâmbit frumos oamenilor" în Pitești "ca să mai fure niște voturi", după ce săptămâna trecută le-a vorbit celor din Alexandria despre "ce #proști sunt oamenii din Argeș".
„Aproape că nu există un miting al noului PNL unde să apară Ludovic Orban și unde să nu ne minunăm de modul în care văd acești oameni competiția electorală și poporul român. Nu putem să nu remarcăm cât de jos a ajuns nivelul lor de dezbatere și de adresare. La ultima ispravă, am putut găsi un discurs în care manipularea și minciuna se împletesc în forme bizare pe care nici măcar ei nu le pot crede.[...] După atâția ani de experiență politică, am rămas totuși perplex când am văzut cu câtă dezinvoltură împarte Ludovic Orban românii în cetățeni de două categorii. Deștepții și frumoșii – cei care votează cu PNL, proștii și inculții – cei care votează cu orice alt partid. Așa ceva este unic chiar și pentru politica originală de Dâmbovița. După ce le-ai zâmbit frumos oamenilor în Pitești, sperând să profiți de Simfonia Lalelelor ca să mai furi niște voturi, peste o săptămână le vorbești altora ce #proști sunt oamenii din Argeș? Că sunt ușor de manipulat și nu sunt educați? Acest gen de comportament replicat în fiecare județ, pentru că nu a fost o scăpare, nu are nimic de-a face cu liberalismul", a afirmat vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, potrivit unui comunicat emis de partid.
Andrei Gerea mai acuză și Partidul Popular European de divizarea Europei în două categorii de cetățeni, discurs preluat acum de Ludovic Orban și PNL.
"Oamenii nu se lasă impresionați și nici manipulați, oamenii știu bine cum au trăit în guvernarea celor pe care i-ai adus la vârful noului PNL, cum au trăit în guvernarea USR- Cioloș plus Doi și un sfert pe care noul PNL a susținut-o. Oamenii știu și cum trăiesc astăzi. Pot face singuri diferența! Nu ne ajunge că PPE împarte Europa în cetățeni de două categorii, în țări cu mai multe viteze. Acum PNL-ul lui Orban împarte și românii în buni și răi. Asta este apucatură de pe vremea unor regimuri care au adus nenorociri în istorie!”, a mai afirmat vicepreședintele ALDE.
De asemenea, Andrei Gerea a declarat că PNL se laudă cu proiectul de lege al ALDE prin care ajutorul social "mai este acordat doar celor care îl merită cu adevărat". "Este greu să spui că oamenii sunt manipulați că nu vor mai primi pensiile, pentru că în această guvernare le-au fost mărite, iar ai voștri au tăiat pensiile și salariile. Este greu să spui că oamenii se lasă manipulați că nu vor mai primi subvențiile, pentru că în această guvernare au primit subvențiile la timp și integral, iar ai voștri nu le-au dat sau le-au dat parțial și cu mari întârzieri. Este greu să spui că oamenii se lasă manipulați că nu vor mai primi ajutorul social, după ce mai acum câteva luni oamenii tăi încercau să se laude cu proiectul de lege al ALDE prin care ajutorul social mai este acordat doar celor care îl merită cu adevărat", mai arată comunicatul ALDE cu declarația lui Andrei Gerea.

Președintele PNL Ludovic Orban a susținut sâmbătă, în cadrul unui miting de peste 3.000 de persoane, în Alexandria, că susținătorii PNL de acolo știu foarte bine cum conduce PSD în unele județe, "călcând în picioare voința și demnitatea fiecărui român". "Cum conduc ei, dragii mei? Știți foarte bine, în Teleorman, știți foarte bine cum conduc în Dâmbovița, știți foarte bine cum conduc în Argeș, știți foarte bine cum conduc în Ialomița, în Prahova mai puțin, că lumea este mai educată și este o populație urbană. Își bat joc de oameni, îi sperie pe toți oamenii care au frică față de Dumnezeu, îi sperie că nu le mai dau ajutoare sociale, îi sperie că le închid magazinele, îi sperie că nu le mai dau subvenția de la APIA, îi sperie că nu le mai dau ajutorul pentru persoanele cu dizabilități, îi sperie că n-o să mai primească pensia. Asta fac ei, conduc călcând în picioare voința și demnitatea fiecărui român", a afirmat președintele PNL Ludovic Orban la Alexandria.

Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea l-a pus la punct pe Rareș Bogdan, după ce aceasta a declarat, conform liniei directoare de comunicare a PNL, că primarii liberali ar fi șantajați cu proiecte de către ALDE. Cum stau lucrurile, au arătat astăzi primarii PNL din Argeș, care au recunoscut că nu li s-a impus niciun fel de condiție pentru accesarea de fonduri. Andrei Gerea l-a pulverizat pe Rareș Bogdan, pe care îl critică și pentru faptul că, deși nu are nimic de-a face cu PNL și cu liberalismul, a ajuns să fie primul pe listă la europarlamentare, în timp ce liberalii cu vechime în partid au fost aruncați pe poziții neeligibile.

Am înțeles că un personaj de la un post de televiziune falimentar, la care a lucrat, (cu zeci de milioane datorii la stat neplătite) mi-a mentionat numele.  Dupa ce i-a păcălit pe acei telespectatori că este jurnalist, dar și pe liberali, pentru că fără să facă o zi muncă de partid a ajuns în fruntea listei PNL la europarlamentare încearcă deja să pregătească terenul pentru dezastrul care va urma.
Am fost acuzați că îi ademenim pe primarii PNL cu fonduri pentru proiectele lor pentru a veni la ALDE sau pentru a aduce voturi pentru ALDE. Voi răspunde pe scurt, ca să înțeleagă și el și trompeta de Orban.

- Spre deosebire de acest personaj, noi chiar îi cunoaștem pe majoritatea primarilor PNL. Cu mulți dintre ei suntem și prieteni. Da! Deși suntem în partide diferite, noi nu suntem haștagiști talibani.

- Nu trebuie să le promitem bani, pentru că acei bani se iau pe bază de proiecte. Este ciudat că deși acest personaj a intrat în politică, oficial, abia acum, în loc să aducă un aer proaspăt, este ca o cutie de conservă din care a ieșit un damf de prin perioada Elenei Udrea și a lui Boc. Primarii din țara asta sunt în stare să vină cu proiecte pentru a lua bani. Toate cifrele arată că absorbția de fonduri guvernamentale și europene este cea mai mare în rândul autorităților locale și județene.

- Dacă acest personaj crede că primarii PNL se lasă înduplecați doar de niște promisiuni de bani, este clar că știe politică aproape la fel de mut cât trompeta stricată Orban. În plus, acest personaj manipulează opinia publică invocând faptul că primarii PNL sunt ademeniți cu bani de liderii ALDE, în condițiile în care fondurile alocate primăriilor se fac prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Dezvoltării Regionale, ministere care nu au nicio legătură cu ALDE.

- Primarii din PNL vor pleca pentru că Orban conduce acest partid spre disoluție. Primarii vor pleca din PNL pentru că nu mai sunt ascultați și pentru că nu mai sunt reprezentanți de acest partid din cauza lui Orban și a camarilei sale. Primarii vor pleca din PNL pentru că un personaj care nu a muncit o zi în acest partid s-a cocoțat primul pe listă. Iar liberalii autentici, atâția câți mai sunt, au fost aruncați la capitolul și alții.

În final, și cel mai important, primarii vor pleca din PNL la #ALDE pentru că ALDE este singurul partid liberal autentic rămas în România. Am susținut permanent investițiile în infrastructură, în dezvoltare, în resursa umană. Primarii PNL vor veni la ALDE pentru că președintele Călin Popescu #Tăriceanu a apărat consecvent drepturile și libertățile cetățenilor, pentru ca românii să trăiască cu demnitate în Europa, în timp ce Orban, Iohannis și ai lui sunt tributari și apărători ai sistemului opresiv, abuziv și, după cum o demonstrează și Augustin Lazăr, cu reminiscențe torționare comuniste, a scris Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook.

Liberalii au validat lista pentru alegerile europene din 26 mai în şedinţele BEX şi BPN ale partidului. Au fost exprimate 32 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă”, iar două voturi au fost nule. La reuniunea Biroului Politic Naţional al partidului a participat Rareş Bogdan. Acesta va fi pe primul loc pe lista PNL. Îl urmează, greii din fostul PNL, fiind deja evident că vechii liberali au pierdut bătălia internă în partid.  Liberalii mizează pe obţinerea a 10 locuri de eurodeputaţi, însemnând un scor al PNL între 25 şi 30%, au precizat sursele citate. Chiar dacă fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a fost printre primii care şi-au depus candidatura pentru competiţia internă la europarlamentare, acesta nu se mai regăsi pe locuri eligibile, în schimb soția sa, Adina Vălean fiind pe locul 5. Următorul liberal vechi care are șanse să ajungă în PE este Cristian Bușoi, plasat abia pe locul 9! Niciun argeșean nu a intrat in discuție pentru a candida, PNL Argeș fiind singura organizatie din Argeș dintre partidele mari care nu contează deloc la centru.

1. Rareş Bogdan, jurnalist Realitatea TV
2. Mircea Hava, primar Alba Iulia
3. Siegfried Mureşan, europarlamentar
4. Vasile Blaga, fost co-preşedinte PNL, fost preşedinte PDL
5. Adina Vălean, europarlamentar
6. Daniel Buda, europarlamentar
7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL
8. Gheorghe Falcă, primar Arad
9. Cristian Buşoi, europarlamentar
10. Marian-Jean Marinescu, europarlamentar
11. Vlad Nistor, istoric
12. Mihai Ţurcanu, europarlamentar

 

Într-un mod fără echivoc, Liviu Dragnea s-a referit, în discursul de la Călăraşi, la partidele de laborator, construite de servicii secrete şi organizaţii discrete. „PRo România nu este partid de stânga. Este un partid de securiști, un partid construit în laborator, un partid care de la bun început au furat. Acolo este un partid plin de securiști și de masoni. O să facem și publice aceste nume,” a spus Dragnea.
„Oameni buni, acum avem niște partide care sunt în viața politică: PSD, PNL, USR-PLUS, Pro România, ALDE, PMP, UDMR. A spus cineva că suntem atacați și de un partid de stânga. Pro România nu este partid de stânga. Este un partid de securiști, un partid construit în laborator, un partid care de la bun început au furat. Acolo este un partid plin de securiști și de masoni. O să facem și publice aceste nume. La USR-PLUS. Îl întreb pe domnul Julien Dacian Cioloș dacă are legătură cu vreun serviciu secret din străinătate sau cu vreun șef al unui serviciu secret?”, a declarat Liviu Dragnea.
Eduard Hellvig îl promovează pe Rareş Bogdan în fruntea listei PNL, afirmă, fără echivoc, preşedintele social-democrat.
“Întreb și eu, că văd că SRI și Eduard Hellvig îl bagă în față de Rareș Bogdan. Îl întreb și eu pe domnul Rareș Bogdan: ați făcut concedii cu Eduard Hellvig? Nu că ar fi rău, dar măcar să știm legăturile”
Mircea Drăghici: PSD este singurul partid românesc care luptă, prin ceea ce face, pentru români, pentru România
În replică, deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici, șeful de campanie al PSD, i-a îndemnat pe liderii din teritoriu ai partidului să rămână lângă oameni. Să lupte în continuare pentru țară și pentru românii pe care îi reprezintă. Să fie patrioți, să fie români adevărați oriunde ar merge și să nu își vândă țara așa cum au făcut alții.
„Partidul Social Democrat este singurul partid românesc care luptă, prin ceea ce face, pentru români, pentru România. Are un lider patriot care a gândit un program de guvernare pentru România, un program de guvernare care este urmărit la milimetru de colegii noștri de la Consiliul Național, colegii noștri din conducerea partidului și, bineînțeles, colegii noștri implicați activ în Guvernul PSD-ALDE. Partidul Social Democrat este un partid al patrioților, al românilor care gândesc pentru români și pentru țara lor.”, a declarat Mircea Drăghici.
De asemenea, deputatul PSD i-a îndemnat pe membrii partidului să nu mai lase minciunile opoziției să curgă fără să reacționeze. Oamenii trebuie să știe adevărul, a spus Mircea Drăghici.
„Nu trebuie să lăsăm invectivele și mizeriile pe care le vedeți din partea oamenilor opoziției să ne afecteze în relațiile cu oamenii simpli. Trebuie să vorbim constructiv, pozitiv despre ceea ce facem și să repetăm tot timpul care sunt măsurile bune luate de acest Guvern și cele pe care le vom lua în continuare.”, a mai declarat Mircea Drăghici.

În timp ce Dragnea și Tudose se bat cu pumnul în piept că apară interesele firmelor românești, ministrul Petre Daea, singurul ministru pe care PSD l-a dat vreodată care a reușit performanța de a se bate în materie de intelect cu celebrul Traian Igaș, a venit la ziua porților deschise organizată de o companie a unor libanezi care au încercat să se impună pe piață cu brandul Bunătăți de Topoloveni și care, conform presei centrale, au pierdut acum un an, la Curtea de Apel un proces cu producătorul brandului Magiun de Topoloveni, Sonimpex SRL.

Conform presei centrale, acum un an, Bibiana Stanciulov, patroana Sonimpex Topoloveni SRL, producătorul celebrului Magiun de prune Topoloveni, a câștigat procesul, ați ghicit, chiar cu firma MGC International Investments SRL, reprezentată de frații libanezi Ahmed şi Hassan Murad pentru că ar fi încercat să-i cloneze magiunul, protejat la nivel european, și l-ar fi vândut sub cu o etichetă asemănătoare. Considerat a fi cel mai apreciat produs românesc natural, magiunul de Topoloveni, pentru care s-a zbătut doi ani prin procese, a obținut certificat NATO, ceea ce înseamnă că poate participa la orice licitație a Armatei SUA, în timp ce în România a devenit furnizorul Casei Regale.

Și asta nu este tot. Putem înțelege, de exemplu, prezența lui Cornel Ionică la Topoloveni. La cele zero firme de producție deschise în Pitești de când este primar, ar veni oriunde primește o invitație, ca să poată spune că susține mediul de afaceri.  Dar cum să te duci tu, Petre Daea, la un eveniment la care știai sigur că va veni și Cozmin Gușă și filfizonul Rareș Bogdan, doi oameni care înjură PSD și pe orice lider a avut acest partid de dimineața până dimineața, în direct și în reluare, deși televiziunea lui Gușă este în continuare în insolvență și, în loc să fie închisă, activează fără să plătească datoriile către stat?

Adică oricât de Daea ai fi, tot mai cunoști ce se întâmplă în culise, ca să nu spun evidențe pentru cei de la București cu minimum de legături în zona politico-economică. Probabil dl Dragnea îl va lăuda și de acum încolo, dar Daea tot Daea rămâne, chiar dacă fiica sa cere bani ca să plece în concedii și pentru a-și cumpăra un codru de pâine cu sana drept pachețel cu mâncare atunci când este la muncă la ministerul pe care tăticul ei îl conduce!


Sunt un suflet care arde pentru agricultura țării românești
Ca să înțelegeți cine este omul cu viziunea la ministerul Agriculturii (că doar nu vă imaginați că el are meritul pentru faptul că funcționarii din minister au învățat ce și cum cu fondurile, iar guvernul PSD, cum s-a întâmplat și pe vremea lui Ponta, măcar se chinuie să plătească banii fermierilor din timp pentru culturi), venim cu un exemplu chiar de la Topoloveni: „Nu spun despre greşeli, le văd, le procesez şi caut soluţii. Nu o să mă auziţi dumneavoastră pe mine, cred că nu m-aţi auzit până acum şi nu mă veţi auzi vreodată arătând cu degetul o greşeală. Când vezi un lucru rău pus (...), îl iei lucrul respectiv şi îl transformi cu atenţie, cu grijă. Sunt un bun român şi un suflet care arde pentru agricultura ţării româneşti”, a declarat ministrul Agriculturii la Topoloveni, potrivit Agerpres. Cum nu pune accent pe greşeli, ministrul Petre Daea a ţinut să explice care este totuşi secretul performanţei sale ministeriale, despre care spune că a fost în repetate rânduri apreciată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Astfel, cheia succesului, potrivit ministrului Agriculturii, ar fi munca grea. „Muncind, fiind un om care toată viaţa a muncit, eu sunt o carte citită. Am 50 de ani de muncă, eu am muncit tot timpul. (...) Primii 31 de ani nu am avut o jumătate de duminică liberă. (...) Sper să mă ţină fizicul, mental cred că răspund la întrebările dumneavoastră, aşa că sunt într-o condiţie bună pe care vreau să mi-o păstrez, în folosul fermierilor de care sunt foarte mult legat şi pentru agricultura aceasta", a conchis Petre Daea.
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.