Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri modificările la proiectul legii dării în plată, în urma cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi "pentru", unul împotrivă și o abținere.
 Cele mai importante modificări vizează eliminarea din proiectul de lege privind darea în plată a programului "Prima Casă" și ridicarea plafonului celor cu credite de nevoi personale cu ipotecă la 250.000 de euro. O altă modificare prevede că legea se aplică și în cazul persoanelor care au fost executate silit.
Potrivit proiectului adoptat miercuri, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnați printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor. Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional în acest caz.

Pagina 2 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.