Canadianul Les Stroud, realizatorul și protagonistul show-ului TV Survivorman, și-a început, de miercuri, aventura în județul Argeș. Și a început-o așteptând la aeroport, pentru că i se pierduseră bagajele, pe care ulterior le-a găsit. După o escală la CJ Argeș, unde a susținut o conferință de presă și o sesiune de fotografii cu jurnaliștii, Les Stroud a plecat, alături de echipa sa și de directorul Salvamont, Ion Sănduloiu, la baza generală de la Cota 2000 de pe Transfăgărășan. În munții Făgăraș, Supraviețuitorul a declarat că a gustat din tradiționala țuică de prune.
Altfel, echipa de producție a venit cu patru tone de aparatură. Interesant este însă că Les Stroud nu va fi însoțit în sălbăticie de cameramani. El are o cameră video cu care filmează totul, restul echipelor filmând materialul care va îmbrăca povestea aventurii din Carpați și va monitoriza ceea ce el filmează.
Les Stroud s-a arătat impresionat de Transfăgărășan și a postat fotografii cu drumul lăudat și de echipa Top Gear. Până va pleca în aventura sa din Făgăraș, canadianul a luat lecții despre plantele comestibile, dar și despre anumite acțiuni care l-ar putea ajuta atunci când va rămâne izolat, de la Ion Sănduloiu. A învățat, de la un meșter, și cum să ascută cuțite.
Interesant este că Les Stroud a făcut reclamă și Salvamont Argeș, postând imagini cu el purtând un tricou al Salvamont, dar și cu echipa sa, de la cabana Salvamont de la Cota 2000 de pe Transfăgărășan.
De menționat că în cei 15 ani de când produce această emisiune, este pentru a treia oară când o echipă de salvatori montani îl vor căuta pentru a-l recupera. Salvamont Argeș va fi astfel alături de echipe similare din SUA și Canada, singurele care au mai fost acceptate să intervină în procesul de căutare în documentar.
Potrivit scenariului, Les Stroud va trebui să supravieţuiască, timp de trei zile, cu plante comestibile şi animale mici, iar Salvamont Argeş va organiza căutarea în termeni reali, după indiciile neregizate ale protagonistului filmării. Directorul Salvamont Argeş a fost singura persoană care a știut poziţia exactă a realizatorului canadian, din raţiuni de securitate.
Sursa: lesstroud.ca/survivorman
Expertul canadian în supravieţuire Les Stroud începe miercuri, alături de salvamontişti din Argeş, pregătirile pentru un episod al seriei de documentare "Survivorman" pe care îl va filma în munţii Făgăraş. Vedeta de televiziune a început aventura în România marți seară, cu un mic incident, fiindu-i pierdute bagajele.
Altfel, echipa de producție a venit cu patru tone de aparatură. Interesant este însă că Les Stroud nu va fi însoțit în sălbăticie de cameramani. El are o cameră video cu care filmează totul, restul echipelor filmând materialul care va îmbrăca povestea aventurii din Carpați.
Tabăra generală a echipei de producție se află la Cota 2000 a Salvamont Argeș de pe Transfăgărășan.
Vedeta a spus că, pentru a supravieţui, în timpul misiunilor, a mâncat chiar şi veveriţe, gândaci, şobolani, şerpi, melci şi a reuşit să se ferească din calea tigrilor ori a urşilor. Nu se teme de urșii bruni, fiind obișnuit cu urșii din zona de nord a Canadei.
El a afirmat că prefer să se afle exact în situația unei persoane normale, care s-ar regăsi într-o situație în care tocmai s-a pierdut și trebuie să supraviețuiască. "Nu vreau să fiu un guru care știe toate secretele supraviețuirii. Dacă fac vreo greșeală, se vede la televizor", a precizat Stroud, care a mai spus că îi este mai ușor să supraviețuiască în natura salăbatică decât în jungla urbană.
Potrivit scenariului, Les Stroud va trebui să supravieţuiască, timp de trei zile, cu plante comestibile şi animale mici, iar Salvamont Argeş va organiza căutarea în termeni reali, după indiciile neregizate ale protagonistului filmării. Directorul Salvamont Argeş a fost singura persoană care a știut poziţia exactă a realizatorului canadian, din raţiuni de securitate.
Les Stroud, în vârstă de 54 de ani, este cunoscut mai ales ca realizator al seriei Survivorman. El a lucrat pentru mai multe televiziuni specializate în documentare, printre care Discovery Channel şi Science Channel. După o scurtă carieră ca muzician, în care a cântat inclusiv cu Guns N’ Roses, urmată de o carieră de productor de videoclipuri, după care a început producția acestui serial decumentar care a ajuns în al cinsprezecelea an de producție.
În perioada 02-13 iunie 2015, realizatorul de documentare de acțiune din seria Survivor Man (Supraviețuitorul) va filma în munții Făgăraș, în județul Argeș. Les Stroud, împreună cu o echipă de șapte cameramani și producători, va realiza o serie de filme în care domnia sa va “dispărea” în munți timp de trei zile, iar Salvamont Argeș îl va căuta.
În această perioadă, Les Stroud va încerca să supraviețuiască găsind plante comestibile și prinzând animale mici, iar Salvamont Argeș va organiza căutarea în termeni reali, după indiciile oferite. Singura persoană care va avea cunoștință despre poziția exactă a realizatorului canadian, pentru motive de securitate, va fi directorul Salvamont Argeș.
Amănunte suplimentare vor fi oferite în conferința de presă care va fi susținută de către echipa canadiană și Consiliul Județean Argeș, săptămâna viitoare, la o dată care va fi anunțată ulterior.
În mini-vacanța de 1 Mai, salvamontiștii argeșeni au fost solicitați pentru a interveni în mai multe cazuri. Creșterea fluxului de turiști nu este întotdeauna benefic. Salvamontiștii argeșeni au intervenit pentru a salva un tânăr în vârstă de 28 de ani din București. Acesta a căzut eva mai sus de cabana Voina, în Munții Iezer. Acesta cobora pe Valea Bătrână, pe un traseu nemarcat. În urma căzăturii, tânărul s-a ales cu o fractură deschisă la mâna stângă. După un popas la Spitalul municipal din Câmpulung, bărbatul a fost dus la un spital din București.
De asemenea, salvatorii montani au salvat două fete, din Brăila și Sinaia, care s-au rătăcit pe vârful Păpușa din cauza ploii și a ceței dense. Tinerele au fost găsite după circa două ore și jumătate de la apelul telefonic prin care au anunțat că s-au rătăcit, salvamontiștii folosindu-se de coordonatele GPS.
Cei doi alpiniști argeșeni care au fost surprinși de o avalanșă pe vârful Everest, avalansă generată de un puternic cutremur în Nepal, au ajuns amândoi la bază, în condiții de siguranță. Cei doi sunt nevătămați.
Alpinistul român Alex Găvan a transmis pe Facebook că a fost coborât luni, pe calea aerului, din tabăra de bază în satul Lukla, informează mediafax.
"Am zburat la Lukla, viu şi nevătămat. Acum nu mai e timp pentru căţărat, ci pentru a-i ajuta pe oamenii din Nepal. Fiţi alaturi de mine! Detalii în curând, pe facebook", a transmis Găvan.
Elicopterele au reluat, luni dimineaţa, evacuarea alpiniştilor blocaţi pe Muntele Everest, în urma avalanşelor declanşate de cutremurul cu magnitudinea de 7,8, soldat cu cel puţin 3.800 de morţi, potrivit celui mai recent bilanţ.
Piteşteanul Teofil Vlad a ajuns duminică la bază. "Am ajuns in tabăra de bază. Sunt bine. Teo.", a scris alpinistul Piteştean într-un sms recepţionat duminică 26 aprilie 2015, la 12:50, ora României. Piteşteanul Teofil Vlad, este instructor de alpinism şi salvator montan voluntar în cadrul Formaţiei Salvamont Piteşti şi are o vastă experienţă în urcări la altitudini mari sau cu grad mare de dificultate tehnică ridicat. În urmă cu doi ani a făcut parte din echipa de cinci alpinişti români care a escaladat Nanga Parbat (8.125 m), din Himalaya, al nouălea vârf din lume ca înălţime.
14 alpinişti au murit în urma avalanşelor declanşate de cutremurul din Nepal. Din fericire toţi cei patru români porniţi să escaladeze Everestul, din tabere diferite, sunt, la această oră, în siguranţă.
Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.